Peste 200.000 de copii, cu vârste între 9 luni și 9 ani, nevaccinați împotriva rujeolei. Mai mulți șefi ai Direcțiilor de Sănătate Publică, demiși
redactor
27 iulie, 2017, 12:29
Vizualizări: 1895
Peste 200.000 de copii, cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani, sunt nevaccinați împotriva rujeolei, se arată în raportul publicat miercuri de Ministerul Sănătății, scrie Agerpres. În cadrul campaniei demarate alături de Ministerul de Interne, în care au fost implicate și autoritățile locale, au fost realizate în toate județele echipe integrate de coordonare a planului de măsuri de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă.
Redactor: Elena Cioina
Peste 200.000 de copii, cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani, sunt nevaccinați împotriva rujeolei, se arată în raportul publicat miercuri de Ministerul Sănătății, scrie Agerpres. În cadrul campaniei demarate alături de Ministerul de Interne, în care au fost implicate și autoritățile locale, au fost realizate în toate județele echipe integrate de coordonare a planului de măsuri de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă, formate din reprezentanți ai Consiliului Județean, Consiliilor locale și DSP județean, sub coordonarea prefectului de județ, informează Ministerul Sănătății.
Astfel, au fost identificate toate localitățile, pentru fiecare județ în parte, cu populație aflată în risc de îmbolnăvire prin rujeolă — 2.277 (localități fără medic de familie, cu acoperire vaccinală sub 95%, populație de etnie romă).
Rata de vaccinare a copiilor
Totalul copiilor care încă nu au fost vaccinați împotriva rujeolei, cu vârste cuprinse între 9 luni și 9 ani, este de 224.202.
Dintre aceștia, sunt 30.706 copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 luni. Dintre ei 25.026 sunt înscriși la un medic de familie, iar 5.680 nu sunt.
De asemenea, 194.496 de copii au vârste între 1 și 9 ani, iar dintre aceștia, 155.727 sunt înscriși la un medic de familie și 37.769 nu sunt.
Ministerul Sănătății mai informează că pentru fiecare localitate identificată la risc au fost găsite locații pentru înființarea de centre de vaccinare, dar și personal medico-sanitar care să le deservească.
Astfel, au fost înființate 964 de centre de vaccinare la nivel național, cu 1.929 medici și 2.080 asistenți medicali.
Un copil din zece a rămas nevaccinat în 2016, în lume
În ceea ce privește stadiul achizițiilor de vaccinuri din cadrul programului național de vaccinare (PNV), Ministerul Sănătății arată că în cazul vaccinului hepatitic B pediatric, care se administrează la 48 — 72 de ore de la naștere, necesarul anual este de 180.000 de doze, iar numărul copiilor nevaccinați la 30 iunie 2017 era de 27.682.
În cazul vaccinului BCG (vaccin care se administrează la naștere), numărul de copii eligibili anual este de 180.000, iar numărul copiilor restanțieri la 30 iunie 2017 era de 12.156.
La vaccinul hexavalent (vaccin care se administrează în 3 doze la vârsta de 2, 4 și 11 luni), numărul de doze necesare anual este de 540.000, iar numărul copiilor nevaccinați la data de 30 iunie 2017 era de 87.330.
În cazul vaccinului tetravalent (vaccin care se administrează la vârsta de 6 ani), Ministerul Sănătății informează că necesarul anual este de 190.000 de doze, iar numărul copiilor restanțieri la 30 iunie 2017 era de 116.261.
Tot în raport, Ministerul Sănătății a efectuat și o scurtă analiză a programului național de vaccinare, în care a identificat o serie de puncte slabe, printre care faptul că nu există stocuri de vaccinuri pentru intervenție în situații de epidemie.
Totodată, se arată că nu există un buget dedicat intervenției în situații de urgență, că nu există personal antrenat pentru intervenție (cu puține excepții) și nu există o procedură operațională standard pentru situațiile de urgență (mobilizare resurse materiale și umane).
Potrivit MS, nu există o evidență clară a copiilor eligibili la vaccinare, pe fondul desființării teritorializării în cazul medicilor de familie.
Demiteri
De asemenea, Digi24 scrie că mai mulți șefi ai Direcțiilor de Sănătate Publică au fost demiși, iar alții avertizați în scris. Sunt sancţiunile ministrului Sănătăţii pentru cei pe care i-a găsit vinovaţi pentru epidemia de rujeolă din România. Premierul i-a dat un ultimatum, ca să găsească problemele şi soluţiile pentru situația vaccinării. Directorii executivi şi cei adjuncţi ai DSP-urilor din Caraș Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov vor fi demişi pentru că rata de vaccinare, împotriva rujeolei şi a altor boli contagioase, în judeţele lor, a fost sub 50 la sută, faţă de 95 la sută, cât şi-a asumat România în faţa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii arată, în raportul privind vaccinarea transmis de ministrul Florian Bodog premierului Mihai Tudose, că este necesară promovarea legii vaccinării şi reorganizarea întregului sistem de acordare a serviciilor medicale de vaccinare, în condiţiile în care „acoperirea vaccinală” a scăzut continuu în ultimii zece ani, rata deceselor provocate de rujeolă fiind, de la declanşarea epidemiei, de 4 la o mie de cazuri, „mult peste cea cunoscută în literatura de specialitate de 1-2 cazuri la o mie de copii”.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
