Ministerul Sănătății din România obligă medicii de familie să trimită pacientele să facă screening-ul la cancerul de col uterin. Doctorii riscă amenzi
redactor
29 septembrie, 2017, 10:11
Vizualizări: 2693
Medicii de familie din România sunt obligați să-și informeze și consilieze pacientele pentru prevenirea cancerului de col uterin.
Redactor: Parascovia Rogate
Medicii de familie din România sunt obligați să-și informeze și consilieze pacientele pentru prevenirea cancerului de col uterin. Potrivit Direcției de Sănătate Publică Bihor, Ministerul Sănătății a emis un Ordin, nr. 1020/4 septembrie 2017, conform căruia „cabinetele de medicină de familie au obligația să participe la subprogramul de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, pentru activitatea de informare și consiliere a femeilor, conform prevederilor art. 89 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, scrie eBihoreanul.ro.
„Până în prezent, implicarea medicilor de familie a fost la latitudinea acestora. În Bihor, de pildă, numai 165 dintre cei peste 370 de medici de familie aflați în relații contractuale cu Casa Asigurărilor de Sănătate s-au înscris în rețeaua de screening și doar 16% dintre aceștia au trimis paciente la testarea Babeș - Papanicolau, care se face gratuit în Spitalul Județean și la Spitalul Pelican”, a declarat pentru eBihoreanul șefa DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.
„Acum, în baza Ordinului Ministerului Sănătății, cabinetele medicilor de familie sunt obligate să se înscrie în rețeaua de screening și, implicit, să trimită la testarea gratuită pacientele cele mai susceptibile de cancer de col uterin, cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani, o dată la cinci ani”, a explicat dr. Rahotă, precizând că DSP Bihor a comunicat deja medicilor de familie din tot județul noua obligație ce le revine.
„Deși noul Ordin nu prevede o sancțiune explicită, în cazul în care medicii de familie, pe care DSP îi va monitoriza să vadă dacă își trimit pacientele la testare, nu-și îndeplinesc obligațiile, putem aplica prevederile Hotărârii de Guvern 57/2010 privind Inspecția Sanitară. Mai concret, putem aplica amenzi care încep de la 3.000 de lei”, a explicat dr. Rahotă.
Conducerea DSP Bihor a criticat în ultimii ani, în mod repetat, medicii de familie din județ pentru indiferența acestora în ce privește acțiunea de depistare precoce a cancerului de col uterin.
Dacă în Bihor, de pildă, doar 16% dintre medicii de familie își trimit pacientele la testarea gratuită, în alte județe din vecinătate procentajul ajunge la aproape 60%.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
