Scandal în Sănătatea Publică. Noua Agenție de Sănătate Publică obligă centrele din raioane să concedieze specialiștii la pensie
Elena Cioina
27 februarie, 2018, 13:18
Vizualizări: 12015
Reforma Serviciului de Stat de Supraveghere a Sănătății Publice face primele victime. Toți pensionarii din Centrele de Sănătate Publică urmează să fie concediați, indiferent dacă instituția are sau nu alți specialiști mai tineri care să-i înlocuiască. Instituțiile teritoriale au primit un ordin de la Agenția Națională de Sănătate Publică care-i obligă pe manageri să anunțe că „în legătură cu deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă” vor fi concediați.
Reforma Serviciului de Stat de Supraveghere a Sănătății
Publice face primele victime. Toți pensionarii din Centrele de Sănătate Publică
urmează să fie concediați, indiferent dacă instituția are sau nu alți
specialiști mai tineri care să-i înlocuiască. Instituțiile teritoriale au
primit un ordin de la Agenția Națională de Sănătate Publică care-i obligă pe
manageri să anunțe că „în legătură cu
deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă”
vor fi concediați.
Decizia a stârnit un val de nemulțumiri printre angajați,
care au trimis scrisori Sindicatelor din Sănătate, inclusiv redacției Sănătate
INFO. Specialiștii s-au arătat nedumeriți că noua conducere a Agenției
Naționale de Sănătate Publică a hotărât să-i concedieze, deși anterior li s-a
promis că personalul medical va fi cel mai puțin afectat. „Vom discuta cu fiecare
director în parte ca să facem reforma cât mai eficient”, declara acum două
săptămâni noul director al ANSP, Elena Palanciuc pentru Sănătate INFO.
La rândul lor, Sindicatele consideră ordinal remis către
CSP unul lipsit de suport juridic, tendențios și discriminatoriu.
„Suntem indignaţi de faptul că unii factori de decizie
consideră că în legătură cu reorganizarea şi în scopul asigurării executării
prevederilor Hotărârii Guvernului nr.705 din 06.09.2017 cu privire la crearea
Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, trebuie emis ordin de concediere a
salariaţilor pentru motivul deţinerii de către salariat a statutului de
pensionar pentru limita de vârstă, începând cu 19.02.2018. În acest sens,
factorii de decizie au pregătit şi un proiect de ordin-tip. Este o situaţie
fără precedent, lipsită de suport juridic şi cu tendinţe de discriminare a
salariaţilor”, scrie în adresarea Sindicatelor către Centrele de Sănătate
Publică.
Sindicatele cer responsabililor CSP să ignore orice mesaj
care nu are forma unui act normativ, argumentând că hotărârea de Guvern privind
crearea ANSP prevede disponibilizarea doar a angajaților care refuză să se angajeze în noua structură. „Punctul 6
din Hotărârea Guvernului nr.705 din 06.09.2017 prevede că după intrarea în
vigoare a prezentei hotărâri, personalul autorităţilor va fi preavizat
referitor la reorganizare şi transfer, conform prevederilor legislaţiei
muncii. Disponibilizarea salariaţilor care refuză transferul la
Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică se va efectua în conformitate cu legislaţia
muncii în vigoare”.
Deși nu sunt de-acord cu decizia ANSP privind concedierea
personalului pensionar și s-au plâns chiar Sindicatelor, directorii cu care am
reușit să vorbim pe această au negat că ar fi primit o asemenea scrisoare de la
autoritate.
„Nu, nu am primit
nimic. Sigur că nu sunt de acord, dar nu noi decidem. Noi avem 5 pensionari.
Spre exemplu, odată cu crearea Agenției șeful secției epidemiologie, care avea
72 de ani, și-a dat demisia. Eu sunt pentru a continua munca, chiar și dacă
sunt pensionari, pentru că altcineva nu va lucra”, a declarat directorul CSP
Nisporeni, Ion Cibotaru.
„Nu pot fi de
acord cu asta. Noi avem 17 pensionari. Sunt și medici, și asistenți, și
lucrători din ramura auxiliară”, a adăugat Gheorghe Timuș, directorul CSP Florești.
„Nu, nu am primit
nimic. Dar asta se prevedea ca o recomandare, de când s-a creat Agenția, ca să
renunțăm la pensionari. În acest moment noi avem 11 pensionari. Sunt asistenți
igieniști, felceri, 3 paznici toți pensionari”, a declarat pentru sănătate INFO
și Ivan Hasta, directorul CSP Ceadâr Lunga.
Într-o altă
scrisoare publicată pe site-ul Sindicatului Sănătatea scrie că situația privind
concedierea specialiștilor pensionari „devine tot mai sensibilă și acutizează
starea de spirit în colectivele de muncă”.
Reprezentanții
Sindicatelor spun că au avut o întrevedere cu conducerea ANSP pe marginea
subiectului. Potrivit instituției, aproape 40 la sută dintre specialiștii
angajați în aceste instituții sunt de vârstă pensionară, iar managerii au
declarat de nenumărate ori că doctorii tineri nu le-au mai călcat pragul de ani
buni.
„Noi am explicat din punct de vedere juridic. Da, este un drept de a desface, dar nu este o obligație. Până la urmă responsabilitatea cade pe conducătorul instituției care desface contractul. Noi am ridicat și nota explicativă a legii în care se spune că angajatorul poate să desfacă contractul de muncă cu persoana în vârstă de pensionare în momentul când are un angajat tânăr specialist necesar să fie încadrat. Și asta ar da o prioritate de dezvoltare mai departe, nicidecum nu s-a pus drept scop de a concedia în masă. Conform restructurării serviciului cam 60 la sută vor fi angajați, iar ceilalți 40 din sistem - concediați, după numărul de state pe care îl are agenția. Și aici s-a mizat de la început pe pensionari, ca să nu li se mai achite nimic. Este un șiretlic undeva până la urmă, cred eu. Se mizează pe modificare acestui articol din Codul Muncii și asta duce la probleme”, a afirmat pentru Sănătate INFO Aurel Popovici, președintele sindicatului Sănătatea.
Până la ora difuzării știrii, nu am reușit să vorbim cu responsabilii ANSP. Directorul, Elena Palanciuc, nu a răspuns apelurilor noastre.
Vom aminti că
odată cu crearea noii Agenții Naționale a Sănătății Publice din cei 2 mii 300
de angajați ai Serviciului de Stat de Supraveghere a Sănătății Publice urmează
să rămână 1 mie 560. Responsabilii ANSP declarau anterior că în primul rând vor
fi reduse funcțiile, astfel încât să aibă mai puțin de suferit angajații și așa
puțini din aceste instituții.
Tag: pensionari, Centre de Sănătate Publică, ANSP
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %