Legea Fondurilor se schimbă: spitalele primesc mai mulți bani pentru programe speciale, iar din profilaxie sunt „rupte” din nou milioane de lei
Irina Papuc
15 mai, 2018, 19:53
Vizualizări: 4276
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală sunt în creștere cu aproximativ 74 de milioane de lei, față de sumele aprobate la sfârșitul anului trecut, anunță autoritățile. Astfel, o parte din bani vor fi direcționați către spitale, iar o alta - către fondul de dezvoltare. În schimb, din fondul de profilaxie vor fi „rupte” 12 milioane de lei și repartizate tot în fondul de bază, însă „pentru aceleași scopuri”, dă asigurări CNAM.
Așadar, veniturile vor constitui 6 miliarde 773 de
milioane de lei, în loc de 6 miliarde și 659 milioane de lei cât au fost
aprobați inițial. Cifra de 64 de milioane și 300 de mii de lei, direcționată în
fondul de bază, este formată din venituri suplimentare: plata asigurării prin
contribuție procentuală, asigurarea în mod individual, amenzi, sancțiuni etc.
În Nota Informativă a documentului, CNAM anunță că 4 milioane de lei sunt
acumulări din depozitele deținute la bănci.
Din suma totală, aproape 51 de milioane de lei ar urma
să fie direcționați către acoperirea cheltuielilor din cadrul programelor
speciale. Și anume operații de cardiologie intervențională, protezare de șold
și genunchi, operații de cataractă și intervenții de corecție a coloanei
vertebrale la copii.
Alte 5 milioane de lei vor fi direcționate către
asistența medicală prespitalicească. Pentru medicina de familie vor fi alocate
tot 5 milioane de lei, iar o sumă similară va fi acordată pentru tratamentul
hepatitelor virale B, C și D.
Totodată, 12 milioane de lei vor fi realocați din
fondul de profilaxie către cel de bază. CNAM dă asigurări că banii vor fi
folosiți „în aceleași scopuri”, adică tot profilactice, pentru depistarea
bolnavilor de tuberculoză sau formelor pre-canceroase. Totuși, CNAM nu explică
și mecanismul. Astfel, din 25 de milioane vor rămâne, în consecință, doar 13
milioane. Acest lucru se întâmplă al treilea an consecutiv, deși atât
Parlamentul, cât și Curtea de Conturi au atenționat despre modul de executare a resurselor din unele fonduri.
În schimb, diferit față de anul trecut este gestionat
fondul de dezvoltare și modernizare a instituțiilor medicale, de unde nu sunt
scoși bani, ci adăugați. Astfel, la cele 30 de milioane de lei planificate
urmează să fie adăugate alte 10 milioane. CNAM argumentează că banii sunt
necesari pentru „fortificarea și dotarea capacităților naționale pentru
prevenirea și depistarea precoce a maladiilor oncologice...”. Iarăși, CNAM nu
oferă detalii și nu explică exhaustiv unde și de către cine vor fi utilizați
banii.
Precizăm că CNAM este obligată din acest an să
furnizeze date complete despre contractele semnate cu instituțiile medicale,
despre volumul de servicii procurate etc., date care nici până acum nu sunt
făcute publice, decât dacă instituțiile aleg să-și publice contractele.
Tag: legea fondurilor cnam programe speciale fondul de profilaxie
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %