Surditatea ar putea fi vindecată în următorii 10 ani
PasPortal Administrator
16 septembrie, 2013, 18:10
Vizualizări: 1947
În următorii zece ani surditatea ar putea fi tratată cu ajutorul celulelor stem. Cel puțin așa susține un specialist de origine argentiniană, care conduce o echipă de cercetători de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie.
Redactor: Sorina Bujarov
În următorii zece ani surditatea ar putea fi tratată cu ajutorul celulelor stem. Cel puțin așa susține un specialist de origine argentiniană, care conduce o echipă de cercetători de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie.
Doctorul a declarat că celulele auditive ce ar urma să fie transplantate în ureche sunt produse din celulele embrionare, informează agerpres.ro. Cercetătorul speră ca această terapie să poată fi aplicată şi în cazul presbiacuziei, cel mai frecvent tip de surditate, dobândită prin înaintarea în vârstă şi care afectează 40% din populaţia de peste 65 de ani.
Medicul Marcelo Rivolta, prezent la Congresul mondial de patologie a urechii, care se desfăşoară în aceste zile la Alcala de Henares, în Spania a declarat într-un interviu că a ajuns la această concluzie după zece ani de cercetări şi după testarea reuşită pe şoareci a unui tratament care a constat în implantarea de neuroni auditivi creaţi în laborator, informează agerpres.ro.
Cercetătorul recunoaşte că rămân încă multe neclarităţi legate de posibila terapie, ce vor trebuie clarificate în timp, pe baza experimentelor. „Sunt multe lucruri importante pe care încă nu le ştim despre posibila terapie. Ce se întâmplă pe termen lung cu celulele auditive pe care le-am creat şi transplantat în ureche? Aceste celule se menţin sau se distrug? Sunt complet sigure sau pot evolua sub o formă care să provoace tumori sau alte probleme?”, a precizat specialistul.
„Descoperirea ştiinţifică are propriul său ritm şi acesta este foarte greu de schimbat. Este adevărat că domeniul auzului a fost mereu o rudă săracă a cercetării biomedicale, deoarece concurează cu altele, teoretic mai importante, precum cercetarea cancerului sau a altor boli terminale”, a remarcat profesorul.
Cu toate acestea, numărul celor care suferă de probleme auditive este foarte mare, iar complicaţiile create de aceste probleme sunt considerabile, printre acestea numărându-se dificultatea copiilor fără auz de a învăţa să vorbească sau problemele de integrare socială în cazul adulţilor, a amintit în final Rivolta.
Rezultatele proiectului de cercetare au fost prezentate vineri la cea de-a 50-a ediţie a „Inner Ear Biology Workshop”. Congresul reuneşte 180 de specialişti în domeniul auzului.
Articole relaţionate:
Obezitatea creează probleme de auz
Aproape o treime dintre copii riscă să îşi piardă auzul
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
