Ministra Sănătății, în vizită fulger la Hâncești, în cazul mamei care s-a dus singură să ducă probele de sânge la laborator, iar copilul a fost externat fără diagnostic. Va urma și o anchetă
Silvia Rotaru
09 octombrie, 2018, 16:54
Vizualizări: 8217
Silvia Radu susține că a reușit să meargă într-o vizită fulger la Spitalul Raional Hâncești, după ce a fost informată despre cazul femeii care s-a plâns de atitudine proastă din partea personalului de acolo, dar și de externarea copilului înainte de termen, fără ai fi stabilit un diagnostic.
Ministrul a preferat să scrie pe Facebook ce măsuri
a luat.
„În urma unor plângeri venite online, am fost
astăzi într-un control fulger la Spitalul Raional din Hâncești. Am stat de
vorbă cu directorul spitalului, cu medicii și cu pacienții internați aici. Deja
au fost luate măsuri sancționatorii împotriva asistentei care nu a respectat
procedura și a trimis ruda unui pacient cu eprubete la analize. Ministerul va
face o comisie de anchetă să verifice dacă au fost sau nu și alte încălcări.
Până atunci nu vreau să mă pronunț” a scris Silvia Radu pe pagina sa de
Facebook. Ministrul a mai transmis și un mesaj virtual către medici și pacienți
– să se respecte reciproc.
„E adevărat că unii medici (nu toți) au
probleme de atitudine. Vom încerca să schimbăm acest lucru și sper că vom
reuși. În același timp și pacienții trebuie să înțeleagă că doctorii trebuie
respectați și lăsați să își facă treabă”.
Amintim că săptămâna
trecută un copil de 10 ani, care acuza dureri de cap și vomă a fost trimis
acasă fără niciun document sau tratament. A doua zi, când a fost internat
repetat, mama a fost trimisă în miez de noapte să ducă singură eprubetele cu
analizele de sânge la laborator. Numai după ce copilul a fost transferat la
Institutul Mamei și Copilului s-a depistat că ar fi vorba despre o infecție
alimentară, pe când medicii din Hâncești suspectau o traumă la cap. Femeia s-a
mai plâns că după ce a făcut public cazul a fost certată de medici și de
directorul spitalului.
Între timp, medicul de gardă din noaptea cu pricina, când
femeia a fost trimisă la laborator de una singură, are o altă versiune a
istoriei. Aceasta ne-a trimis un mesaj în care ne spune că, de fapt, mama
minte. La externare ar fi primit un extras și recomandările necesare, pe care
nu le-a respectat.
„De ce mama minte și nu spune că era în stare ușoară de
ebrietate și cu miros de țigară din aerul expirat? De ce nu spune că prima dată
când copilul a fost externat i s-a eliberat un extras unde era scris ce a
primit, investigațiile de laborator și recomandările, pe care mama nu le-a
respectat, fapt ce a condus la agravarea stării copilului(mama a doua oara când
s-a adresat a venit cu acest extras)”, precizează medicul Ina Tanas.
Aceasta recunoaște
însă că femeia a fost trimisă de asistenta medicală să ducă analizele la
laborator, dar nu a făcut-o forțat.
„Femeia nu a fost numită proastă, iar de gardă era medicul
și asistenta medicală care monitorizau starea copilului în timp ce acesta
primea perfuzii. Mama s-a culcat lângă copil, care primea a doua porție de
medicamente. Pe la 1:30 copilul încă era cu perfuzii, vome, grețuri nu mai
avea, doar acuza dureri de cap în partea dreaptă. I s-a administrat un sirop antiinflamator
de față cu mama, după care copilul a adormit. Pe la ora 2:00 când copilul a
fost vizitat de medic acesta adormise împreună cu mama, perfuzia încă nu se
terminase. Pe la 6:00 dimineața copilul nu mai vomita, nu îl mai durea burta,
doar avea încă dureri de cap localizate. I s-a comunicat mamei că va fi văzut
și de medicul neurolog pentru a exclude și alte patologii”.
Medicul mai spune că potrivit bunicii acestuia, copilul
ar fi fost lovit cu ceva timp în urmă cu un porumb în cap.
Femeia neagă acuzațiile medicilor și spune că aceștia vor
să o ponegrească. Tot Maria Codreanu ne-a comunicat că astăzi a fost sunată de Ministra
Sănătății, Silvia Radu, căreia i-a povestit detalii despre caz.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %