Pentru a preveni apariţia cancerului de piele, verificaţi-vă aluniţele!
PasPortal Administrator
19 septembrie, 2013, 11:00
Vizualizări: 2515
Nevii pigmentali, sau aluniţele sunt o modificare a pielii extrem de frecventă, mai ales la cei cu pielea de culoare mai deschisă. Specialiştii spun că apariţia aluniţelor este ceva normal şi nu ar trebui să constituie un motiv de ingrijorare. Majoritatea aluniţelor nu sunt periculoase, însă există situaţii când pe o leziune preexistentă sau pe piele normală se poate dezvolta cancerul de piele (melanomul malign).
Redactor: Sorina Bujarov
Nevii pigmentali, sau aluniţele sunt o modificare a pielii extrem de frecventă, mai ales la cei cu pielea de culoare mai deschisă. Specialiştii spun că apariţia aluniţelor este ceva normal şi nu ar trebui să constituie un motiv de ingrijorare. Majoritatea aluniţelor nu sunt periculoase, însă există situaţii când pe o leziune preexistentă sau pe piele normală se poate dezvolta cancerul de piele (melanomul malign).
Potrivit medicilor, o leziune incipientă, depistată de la primele modificări are prognostic mai bun, doar dacă este aplicat prompt tratamentul corect, iar o leziune diagnosticată prea târziu poate fi fatală, scrie laurusmedical.ro.
În timpul examinării unei aluniţe, dermatologii urmăresc şi ceea ce se numeşte “criteriul evolutivităţii” , adică schimbările survenite din orice punct de vedere: culoare, forma, consistenţa, dimensiune etc. Medicii atenţionează - dacă vreuna din aluniţe începe să se modifice, este traumatizată, sângerează, se inflamează etc, nu amânaţi vizita la dermatolog! La fel şi aluniţele noi apărute trebuie studiate de dermatolog.
Specialiştii recomandă ca o dată pe lună, fiecare să efectueze o auto-examinare generală a propriului tegument, cu ajutorul oglinzii şi în condiţii de bună iluminare, pentru a depista eventuale leziuni noi.
Nu “umblaţi la aluniţe”. Mulţi pacienţi încearcă, prin diferite metode să îşi taie aluniţele. Medicii atenţionează însă, aceste manevre nu fac decât să agreseze nevul. Dacă totuşi aveţi vreo aluniţă pe care vreţi să o scoateţi apelaţi la medicul dermatolog sau chirurgul plastician pentru a face acest lucru.
Există şi nevii displazici sau atipici, care sunt mai asimetrici, pot fi mai mari de 5-6 mm, au forma mai neregulată, au mai multe culori, etc. Deseori se întâmplă ca aceştia să semene cu un melanom, fără a fi însă melanom. Totuşi, prezenţa acestor nevi prezintă un risc pentru melanom, în special dacă aveţi mai mult de 4. Ei necesită o monitorizare mai atentă, susţin specialiştii.
Potrivit medicilor, alţi factori de risc pentru melanom malign sunt:
- pacientul a avut deja un melanom;
- în cazul în care vreo rudă de gradul I a fost diagnosticată cu melanom;
- sindromul nevilor displazici etc.
Monitorizare şi tratament
Specialiştii recomandă ca, pe lângă autoexaminarea periodică, să faceţi o consultaţie dermatologică în cadrul căreia doctorul va studia toate aluniţele şi va decide cât de frecvent trebuie repetată examinarea. De asemenea, acesta va afla dacă aveţi leziuni care impun îndepărtarea chirurgicală a leziunilor şi analiza lor ulterioară. Profilactic, se recomandă evitarea expunerii exagerate la soare şi protejarea aluniţelor de efectele potenţial nocive ale razelor ultraviolete.
Articole relaţionate:
Femeile înalte sunt mai predispuse la cancer
10 lucruri pe care trebuie să le cunoști despre cancer
Percepția denaturată a frumuseții are urmări grave. Solarul te poate îmbolnăvi de cancer
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
