Svetlana Plămădeală despre banii care poate să-i piardă Moldova pentru prevenirea HIV, dacă statul nu-și va onora obligațiile de finanțare internă, pe care și le-a asumat față de Fondul Global
Elena Cioina
25 februarie, 2019, 16:25
Vizualizări: 4297
Svetlana Plămădeală, managerul de țară în cadrul UNAIDS-Moldova, a explicat pentru Sănătate INFO riscurile la care se expune Moldova, dacă autoritățile din Sănătate nu vor asigura preluarea treptată a costurilor pentru programele de interveție în HIV.
În primul rând Fondul Global ar putea debursa cu 15% mai puțini bani
din grantul oferit țării. În consecință, acest lucru poate afecta toate
măsurile de prevenire și tratament a infecției
Doamna Plămădeală, ONG-urile din domeniul prevenirii HIV/SIDA se
arată îngrijorate de faptul că statul nu asigură suficient finanțare pentru
programele de reducere a riscurilor de infectare cu HIV și unele nu mai vor să
presteze servicii pentru aceste categorii de persoane, iar altele au renunțat
la un anumit număr de beneficiari. Asta, pentru că banii primiți din proiectul Fondului
Global sunt insuficienți. Care sunt riscurile de sănătate publică, dar și în
relația cu Fondul Global, dacă Moldova nu
își îndeplinește angajamentul de contribuție financiară în creștere, așa cum
s-a angajat?
Republica
Moldova este parte a mai multor angajamente internaționale ce țin de prevenire și
controlul infecției HIV. Aș enumera printre cele mai importante - Declarația
Politică privind HIV și SIDA adoptată de către Adunarea Generală a ONU în 2016
privind accelerarea răspunsului HIV. Această declarație include o țintă de
acoperire cu servicii de prevenire a grupurilor cu risc sporit de infectate de
90% către 2020, pentru a avea un control eficient asupra infecției.
Riscurile
pentru sănătatea publică în cazul diminuării sau stopării finanțării
programelor de prevenire pot fi iminente, în sensul creșterii cazurilor noi de
infectare. UNAIDS în cooperare cu Banca
Mondială și PNUD a sprijinit Programul Național HIV câțiva ani în urmă să realizeze
o cercetare sau o modelare a evoluției epidemiei, în funcție de câteva scenarii
de finanțare. Cercetarea arăta că optimizarea resurselor ar produce o scădere a
infecțiilor noi prin HIV de aproximativ 16% și doar o mărire a bugetului pentru
prevenire - cel puțin de 2 ori față de perioada de referință pentru grupurile
cheie ar produce o descreștere de 36% a incidenței. Din păcate aceasta creștere
nu s-a produs. Între timp, de fapt, resursele au scăzut. Finanțarea din partea
donatorului principal și anume Fondului Global de combatere a SIDA, TB și
malarie (FG) a scăzut pentru programul HIV cu 40% pentru perioada 2018-2020,
față de grantul pentru anii 2015-2017. Abordarea a fost că această scădere este
compensată cu creșterea investirii resurselor domestice. Resursele domestice nu reușesc
sa acopere acest deficit și în mare parte aceasta afectează intervențiile de
prevenire.
Anul
trecut, cele 3 proiecte de prevenire contractate de CNAM au fost apreciate nu
doar de beneficiari, dar și de comunitatea internațională, care a recunoscut practica
dată drept una dintre cele mai bune în regiunea Europeană a OMS pentru anul
2018 și se regăsește în textul sintetizat al cercetării.
Studiul a mai constatat faptul că măsurile de prevenire per persoană pe an costă între 23 EUR și 41 EUR, în funcție de grupul acoperit. Tratamentul costă în jur de 1000 Eur pe an per persoană. Sunt niște costuri, care dacă nu se face prevenirea calitativ și suficient, trebuie ulterior acoperite de stat pentru tratament.
În
ce privește relația cu Fondul Global, care oferă RM granturi. Acesta a acoperit
financiar mereu, în cea mai mare proporție, aproximativ 70% dintre programele
HIV (pentru toate intervențiile). Pentru grantul curent 2018-2020, statul s-a angajat
să asigure preluarea treptată a costurilor potrivit unei anumite formule. În cazul în care statul nu reușește
preluarea asumată, Fondul Global va
debursa cu 15% mai puțin din valoarea totală a granturilor de aproximativ 15 milioane
de Eur pentru 3 ani. Aceasta
va afecta toate intervențiile de la prevenire la tratament, îngrijire și suport
HIV și TB. Astfel, sunt suficiente dovezi, epidemiologice, programatice,
economice care să convingă decizia privind continuitatea programelor, inclusiv
a celor de prevenire HIV.
Trebuie sau nu să ne alrmeze
această situație și pe cine în primul rând, având exemplu situația din România,
unde pacienții cu HIV au rămas fără tratament ARV?
Da,
aceasta situație trebuie sa alarmeze autoritățile, care trebuie să asigure
acces la servicii, inclusiv la cele de prevenire și dreptul la sănătate și
viață. La capitolul tratament, până acum Republica Moldova și-a realizat angajamentele
exact așa cum și le-a asumat. Anul trecut chiar s-a reușit, în premieră pentru
țară, procurarea de medicamente antiretrovirale pentru regiunea transnistreana
din resursele locale ale regiunii. Dacă s-ar reuși ca procurarea ARV să devină
o practică obișnuită pentru sistemul de sănătate național, atunci s-ar putea evita
lipsa stocurilor și întreruperile de tratament. Până acum astfel de situații nu
au fost raportate. Iar tratamentul neîntrerupt și calitativ garantează viață și
chiar produce întreruperea transmiterii infecției. OMS și UNAIDS deja vorbesc și
despre tratament drept metodă de prevenire.
Câte proiecte și în ce valoare bănească și-a propus statul să finanțeze
în acest an din CNAM?
Tranziția
financiară de la resursele FG către resurse domestice este reflectată sau
planificată în planul de tranziție și sustenabilitate 2016-2020, aliniat
bugetului Programului național de control și profilaxie HIV/SIDA și ITS pentru aceeași
perioadă. Pentru prevenirea HIV realizarea planului dat a întârziat cu câțiva
ani, și cred că este relevant să vorbim despre „pas de creștere”. Acest pas constituie cel puțin 2 proiecte în fiecare
an următor (sau aproximativ 2 mln MDL) pe an pentru ambele proiecte.
Or, dacă în 2018 au fost contractate 3 proiecte, atunci în 2019 ar trebui să fie finanțate cel puțin 5 proiecte. Vorbim despre un minim care ar trebui acoperit și nu necesitatea reală. În acest moment, din informația care o avem, este că din cele 3 proiecte contractate anul trecut, 2 au fost încheiate și se implementează un singur proiect, care a început la mijlocul anului 2018 și se va încheia la mijlocul acestui an. În mai multe discuții purtate și cu reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar ai Companiei Naționale de Asigurări în Medicină stakeholderii/instituțiile implementatoare (atât publice, cât și neguvernamentale, dar și partenerii de dezvoltare) din domeniul HIV au fost informați că situația va fi analizată și rezolvată. Este foarte important ca statul să reușească să rezolve această situație, spre binele celor direct afectați, spre binele sănătății publice, precum și în contextul respectării angajamentelor care s-au luat pe plan internațional.
Doamna Plămădeală, vă mulțumim pentru explicații!
Tag: HIV/SIDA, prevenire, control, UNAIDS
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 decembrie, 2023, 18:32
27 decembrie, 2016, 13:05
27 decembrie, 2021, 10:22
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %