Ginecologul Vadim Scarlat, condamnat de prima instanță. Acesta a fost obligat să achite peste 100 de mii de lei pentru un caz de malpraxis

Silvia Rotaru
25 martie, 2019, 14:21
Vizualizări: 11970
Învinuit de trafic de influență în dosarul „mitei pentru judecători”, medicul Vadim Scarlat, a fost condamnat de prima instanță. Acesta a fost obligat să achite o amendă de 2.300 de unități convenționale, adică 115 mii de lei. O decizie în acest sens a fost luată de Judecătoria Buiucani la 11 martie.
Scarlat ar fi oferit mită în valoare de 2.000 de euro uneia dintre
judecătoare pentru a-i face dreptate într-un dosar privind decesul unui
nou-născut. Potrivit procurorilor anticorupție, medicul ar fi transmis banii
prin intermediul asistentului judiciar, care, de asemenea, a fost reținut
zilele trecute. În dosarul privind decesul bebelușului, lucrătorul medical este
acuzat de neglijență, care ar fi dus la moartea nou-născutului.
„Expertiza medico-legală a demonstrat că există legătura cauzală între decesul copilului şi acţiunile neglijente ale medicului. În apărarea sa, medicul a solicitat o expertiză în comisie care însă a oferit alte concluzii, diferite de primele. Ca să pună punct divergenţelor, părinţii nou-născutului decedat au solicitat, prin intermediul procurorului, o expertiză independentă la Bucureşti, însă solicitările lor nu au fost acceptate de magistrat. Pentru a fi admisă expertiza care l-ar fi disculpat, medicul ar fi recurs la mituirea judecătorului care, în final, a respins atât demersurile procurorului, cât şi a părinţilor copilului decedat”, informează PA, printr-un comunicat.
În ianuarie Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală în privința medicului Vadim Scarlat, învinuit în dosarul „mitei pentru judecători”. Scarlat își recunoscuse integral vina, fiind eliberat atunci din arest la domiciliu.
Amintim că în „dosarul mită pentru judecători”, au fost
reținute zece persoane, este vorba despre: trei judecători de la Curtea de
Apel, doi judecători de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, un procuror de
la Procuratura municipiului Chișinău, un avocat, un asistent judiciar, un medic
și o persoană fizică inculpată pe un dosar.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi2,78 %