Sănătate Info
  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • BANII TĂI ÎN SĂNĂTATE
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: Moldstreet

Directorul Centrului de Achiziții Centralizate în Sănătate, vizat de CNA, în dosarul insulinelor

Ieri CNA anunța că există o persoană vizată în dosarul achizițiilor de insulină Strim. Astăzi aflăm că este vorba despre directorul Centrului Național pentru Achiziții Centralizate în Sănătate, Ivan Antoci. Funcționarul nu are însă restricții de niciun fel, căci este cercetat în stare de libertate.

Autor: Irina Papuc

02 iulie, 2019, 17:49

Potrivit informațiilor furnizate de CNA pentru Sănătate INFO, există în gestiune o „cauză penală în care se investighează modul în care a fost organizată achiziția publică privind cumpărarea produselor pentru bolnavii de diabet. Din momentul pornirii investigațiilor, au fost audiate mai multe persoane, inclusiv specialiști în domeniu, dar au fost efectuate şi anumite ridicări de acte şi probe relevante cauzei. De asemenea, în acest dosar este pusă deja sub învinuire o persoană”, ne-a comunicat Angela Starinschi, purtător de cuvânt la CNA. 

Astăzi aflăm că persoana vizată de anchetă este directorul CAPCS, Ivan Antoci, instituție responsabilă de procurările de medicamente, aparataj și dispozitive medicale pentru întreg sistemul sănătății. Surse care preferă să-și păstreze anonimatul spun că ar putea fi reaudiați din nou unii martori. CNA nu a confirmat, dar nici nu a infirmat că este vorba despre Antoci. Am încercat să discutăm cu directorul CAPCS la telefon pentru a-l întreba dacă se consideră vinovat și care a fost implicarea sa în licitația privind procurarea Strim, dar acesta nu a răspuns la telefon. De la serviciu, ni s-a spus că Ivan Antoci este în concediu. 

Nu este clar ce probe deține CNA și cine au fost persoanele audiate. Ieri a fost demis prin hotărâre de Guvern directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Vladislav Zara, iar abia astăzi secretarul general al Ministerului Sănătății, Boris Gîlca, a spus că ar fi fost forțat și șantajat să semneze anumite ordine în ceea ce privește procurarea insulinei Strim. 

„Strim a fost înregistrat foarte dubios la AMED, foarte rapid și asta trezește multe semne de întrebare. Pe 29 octombrie, Centrul pentru achiziții și procurări centralizate în sănătate (CAPCS) a anunțat licitația pentru achiziționarea analogilor de insulină pentru 2019. În aceeași zi, CAPCS a emis o scrisoare de modificare a cerințelor de licitație: din stilou injector preumplut în cartuș. Ca urmare, s-a modificat și data desfășurarii licitației – 20 noiembrie. Forma farmaceutică cartuș presupune necesitatea utilizării unui dispozitiv suplimentar de injectare - penuri - care nu mai sunt utilizate în țările UE deja de 5 ani. Anterior s-a renunțat la cartuș și în Republica Moldova pentru comoditatea pacientului, care nu mai necesită căutarea unui dispozitiv suplimentar de injectare și simplifică administrarea preparatului”, a declarat Boris Gîlca pentru Agora. Tot el a declarat că pentru acest preparat nu există niciun fel de studii. 

„Pe acest preparat nu există studii, nu există dovezi, nu există cercetări, nu există impact, ceea ce contravenea din start ca acest preparat să fie admis spre licitație. Mai mult ca atât, aici a fost o conjunctură și mai multe persoane implicate cu interes”. 

Sănătate Info a scris de mai multe ori despre faptul că au fost modificate de cinci ori condițiile și termele limită pentru depunerea ofertelor în cadrul licitației pentru asigurarea pacienților cu diabet cu medicamente vitale. Condițiile au fost modificate astfel încât biosimilarul Strim a devenit eligibil. Și suma licitației a crescut de la 20 de milioane la 109 milioane. Parte a licitației este și Polisano, firma condusă cândva de ex-ministra Sănătății Ruxanda Glavan, aceasta urmând să asigure bolnavii cu glucometre, teste și lanțete.   


Tag: cna insulina strim ivan antoci capcs

Categoria: Știri Interne

Vizualizări: 4956

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Știri relaționate

Știri Interne

Un soft ce ar pune capăt corupției în serviciile de înaltă performanță a fost dezvoltat de CNAM. Com ..

12 aprilie, 2021, 17:12

Știri Interne

Se vor putea sau nu vaccina moldovenii împotriva Covid19 și la privați?

09 aprilie, 2021, 21:02

Știri Interne

China s-a arătat deschisă să ne vândă vaccin. Moldova va cumpăra 400 de mii de doze de vaccin

09 aprilie, 2021, 17:46

Publicate în aceeași zi

Știri Interne

Cine este cel mai apreciat asistent medical ales de pacienți? Haideți să-l alegem împreună

12 aprilie, 2019, 11:08

Știri Interne

Maternitățile din Moldova unde se nasc cei mai puțini copii. „Nu știu cum am putea spori numărul naș ..

12 aprilie, 2017, 16:36

Știri Interne

În Moldova autismul încă este greu de diagnosticat. Părinții sunt trimiși să facă zeci de teste inut ..

12 aprilie, 2017, 11:22

Știri Interne

Primele rezultate privind decesul bebelușului de la Strășeni

12 aprilie, 2016, 13:10

Știri Interne

Din an în an tot mai rău. Un număr record de medici au cerut autentificarea actelor pentru a pleca p ..

12 aprilie, 2019, 21:04

Știri Interne

Ministerul Sănătății își recunoaște greșeala? Lista celor 29 de medici care vor primi o indemnizație ..

12 aprilie, 2020, 18:13

SanoTeca

COVID-19: trei scenarii prin care imunitatea colectivă ne poate ajuta să depășim pandemia

12 aprilie, 2021, 15:27

Recuperare COVID-19: cum să îți restabilești respirația după boală, în condiții casnice

08 aprilie, 2021, 13:33

Candidoza vaginală. Ce complicații îți poate provoca ție și partenerului, dacă nu o tratezi la timp

07 aprilie, 2021, 15:08

Data nașterii și data morții: există sau nu o legătură. Explicațiile savanților

06 aprilie, 2021, 13:21

Măslinele: de ce sunt de culori diferite și cum să le alegi pe cele mai bune

31 martie, 2021, 22:03

De ce este important masajul perineului pentru o naștere ușoară

31 martie, 2021, 14:04

De ce tot mai mulți bărbați nu sunt capabili să conceapă copii și care e legătura cu mediul? Specialiștii au ajuns la mai multe concluzii

30 martie, 2021, 12:48

De ce COVID-19 provoacă mai multe decese printre hipertensivi

29 martie, 2021, 12:04

„Copiii soarelui”, cei care se nasc cu un cromozom în plus. Ce probleme de sănătate pot avea

25 martie, 2021, 12:46

Tuberculoza: ce trebuie să știi despre boală în contextul pandemiei COVID-19

24 martie, 2021, 13:15

Advertoriale

„GEDEON RICHTER” a donat 2000 de viziere către instituțiile medicale din Moldova (P)

28 aprilie, 2020, 09:41

De Ziua Mondială a Sănătăţii, angajaţii Mobiasbanca – OTP Group susţin #supereroii

07 aprilie, 2020, 15:15

Gedeon Richter : Grija inimilor voastre (P)

30 septembrie, 2019, 13:06

Vezi toate

Căutare

Publicitate


Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Scrisoarea unui medic din Moldova: „Mă urăsc pe mine și acest sistem care ne-a creat. Suntem fricoși ..

12 martie, 2018, 09:53

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

Aplauze! 2020, declarat Anul Lucrătorului Medical. Sau...miroase a electorală?

26 mai, 2020, 08:13

Vă mai amintiți de Milionul de EURO pus la păstrare de șefii Ambulanțelor? Ce-ați făcut cu el, măscu ..

16 aprilie, 2020, 08:41

Vreți să dați jos directorul de la Spitalul Clinic Republican cu mâna noastră? Descurcați-vă singuri

21 februarie, 2020, 11:13

Opinii

Ce răspuns a oferit Ninel Revenco pentru Sănătate INFO privind cele 395 de persoane, imunizate împot ..

06 aprilie, 2021, 16:50

Vasile Guștiuc, director interimar ANSP: „Noi avem vaccinul pe care ni l-au donat. Nu avem de unde s ..

03 martie, 2021, 16:47

Olga Osadcii: Am învățat de la ministrul Andrei Gherman că niciun interes personal nu poate fi mai i ..

01 martie, 2021, 10:59

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2020?
Foarte bine0,00%
Bine12,00%
Rău40,00%
Foarte rău48,00%
Îmi este dificil să mă pronunț0,00%

Votează

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2020?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2021 E-Sănătate.MD | Politica editorială