Coronavirusul a fost găsit la 4 metri distanță de pacient în aer și pe tălpile medicilor din ATI: Studiu
Irina Papuc
14 aprilie, 2020, 17:19
Vizualizări: 9483
Un nou studiu prin care s-au examinat particulele din aer din cadrul spitalelor în care sunt tratați pacienți cu Covid-19 arată că virusul poate ajunge până la 4 metri în aer - distanța fiind dublă față de cât prevăd ghidurile actuale care recomandă spațiul ce trebuie să fie între oameni. Autorii sugerează că unele recomandări actuale nu vor fi eficiente.
Studiul a fost derulat de cercetători chinezi, iar rezultatele preliminare au fost publicate pe data de 10 aprilie în revista americană a Centrului pentru Prevenția și Controlul Bolilor „Emerging Infectious Diseases” (n.n. - Boli infecțioase emergente). Rezultatele vin în contextul în care dezbaterea privind modul în care virusul se transmite devine tot mai intensă, însuși oamenii de știință atrăgând atenția asupra faptului că virusul găsit la această distanță nu este neapărat infecțios.
Acum, cercetătorii, conduși de o echipă a Academiei Militare de Științe Medicale din Beijing, au testat suprafețele și particule din aer din cadrul unei unități de terapie intensivă și a unei secții pentur pacienții cu Covid-19 a Spitalului Houshenshan din Wuhan. Acestea au găzduit un total de 24 de pacienți între 19 februarie și 2 martie.
Aceștia au descoperit că virusul era concentrat cel mai mult pe podea, probail „datorită gravitației și a fluxului de aer care face ca majoritatea picăturilor de virus să plutaescă la sol”. Cantități însemnate au fost găsite, de asemenea, pe suprafețe utilizate frecvent: mouse-ul computerului, coșuri de gunoi, șine de pat sau mânerele ușilor. De asemenea, jumătate din probele luate de la tălpile încălțămintei personalului medical din cadrul secției ATI au ieșit pozitive. Prin urmare, tălpile încălțămintei personalului medical ar putea fi considerate ca și purtători de virus, menționează autorii studiului (LINK AICI).
Pericolul este în aer?
Echipa de cercetători a eximat și posibilitatea ca virusul să se transmită din aer, așa numita „transmitere prin aerosoli”, care se manifestă atunci când particule ale virusului sunt atât de fine, încât acestea rămân suspendate în aer timp de câteva ore, spre deosebire de picturile de tuse sau strănut care cad pe podea în câteva secunde (droplet transmission).
Oamenii de știință au descoperit că aerosolii contaminați cu virus erau concentrați în apropierea pacienților în partea de jos la o distanță de până la 4 metri, deși cantități mici au fost identificate și în aer la o distanță de 2 metri. Încurajator este faptul că niciun angajat al spitalului nu a fost infectat, acest lucru indicând faptul că „măsurile de precauție adecvate ar putea preveni efectiv infecția, concluzionează cercetătorii.
Acum, OMS nu recomandă alte măsuri de protecție decât specifice infecției cu picături. De altfel, autorii studiului menționează că numărul participanțiilor la studiu a fost prea mic, pentru a extrage o concluzie certă, totuși aceasta înseamnă cel puțin faptul că este nevoie de studii suplimentare.
În context, echipa care a realizat studiul a emis o altă ipoteză care contravine ghidurilor actuale: „Cercetările noastre sugerează că izolarea la domiciliu a persoanelor suspectate de Covid-19 ar putae să nu fie o strategie bună de control a bolii, având în vedere nivelurile de contaminare”.
Acum ghidurile internaționale recomandă în continuare aplicarea măsurilor pentru infecția cu picături. În continuare este nevoie de studii suplimentare pentru a susține cu fermitate teoria transmiterii prin aerosoli. Cert este că mai multe state cu focare de infecție recomandă acum utilizare măștilor în spațiul public, indifirent dacă purtătorul este infectat sau nu.
Tag: studiu coronavirus 4 metri distanta talpi medici ati china
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %