Detalii despre decesul tinerei de 23 de ani de COVID-19 la Spitalul din Bălți. Ce spune administrația
Silvia Rotaru
29 aprilie, 2020, 16:30
Vizualizări: 5711
Ieri, în Moldova a decedat cel mai tânăr pacient suspect la Covid-19. Tânăra de 23 de ani, originară din Bălți ar fi fost adusă la spital în stare extrem de gravă, spune directorul Spitalului Clinic Republican Bălți, Serghei Rotari. Potrivit acestuia, medicii au făcut tot posibilul să o salveze, dar, din păcate, după trei ore de la spitalizare, pacienta a murit. În momentul internării, potrivit stării sale clinice, pacienta avea statut de suspectă la Covid-19.
Medicii i-au făcut
testul, care a fost gata ieri, seara.
Potrivit vice-directorului Spitalului Clinic Republican Bălți, Ala Condrea, tânăra a fost adusă în stare critică, pe 27 aprilie, la ora 17.46. Aceasta avea de 2 săptămâni edeme la membrele inferioare, iar de 3 zile nu mai urinase. Din cauza că se sufoca și îi era practic foarte greu să vorbească a chemat salvarea.
„Pacienta a venit la noi în stare foarte critică, cu insuficiență multiplă de organe. Acuzele pe care le prezenta la momentul spitalizării a fost dispnee foarte pronunțată, tuse, și de trei zile nu urina, starea ei fiind foarte gravă. Contactul verbal era imposibil din cauza stării. Astfel, toate eforturile au fost îndreptate spre acordarea asistenței medicale de urgență. Adresarea a fost la 17.46 și a fost adusă de la domiciliu de ambulanță. Din anamneză și din ce ne-au spus rudele, ea de trei zile nu avea urina, se sufoca, dar de 3 săptămâni periodic avea edeme la membrele inferioare. Lua singură un diuretic, în speranța că o să-i fie mai ușor și continua să meargă la muncă. Parametrii de bază erau foarte dereglați, saturația sângelui cu oxigen era de 55 și cu descreștere continuă, pulsul 50-55, cu tahicardie compensatorie și șoc toxico-septic”, ne-a explicat Ala Condrea.
Din datele pe care le
dețin medicii, fata lucra la o stație PECO din Municipiul Bălți și continua să
meargă la serviciu chiar dacă se simțea rău.
„Din discuțiile cu colegii de la ambulanță și medicii anesteziologi, plămânul clocotea, era focarul de clocot pulmonar pe fonul de plămân mut. Deoarece probele pulmonare erau caracteristice pentru așa numitul suspect Covid s-au luat probele la Covid. Pacienta a fost intubată. Tot ce a fost posibil de efectuat, s-a efectuat. La ora 20.09 a decedat. Toată informația noi am transmis-o la ANSP și la medicina primară, ulterior ei vor veni cu explicațiile necesare”, a mai afirmat vice-directorul medical al Spitalului.
Din anul 2017, tânăra
nu se mai afla la evidența medicilor de familie, iar din ceea ce a reușit să le
spună medicilor e că, deși avea dureri renale, nu s-a adresat niciodată la
medic.
„Din ceea ce a spus
fata este că mai avea niște suferințe renale, dar la medic nu s-a adresat. Din
discuția cu medicina primară, din 2017 nu s-a adresat la medicul de familie sau
să fie la evidență cu anumite boli cronice. Când a venit în staționar în stare
foarte critică, nu era timp să se facă o analiză despre ce a avut sau nu. În
acel moment ne-am orientat să-i salvăm viața”, mai spune vice-directorul medical
de la Bălți.
Potrivit
vice-directorului Spitalului din Bălți, Ala Condrea, ancheta epidemiologică
urmează să stabilească cu cine a intrat în contact tânăra.
Contactată telefonic,
epidemiologul Centrului de Sănătate Publică Bălți, Elena Tureac ne-a comunicat
că nu a luat încă legătura cu rudele decedatei, întrucât ei se ocupă de
înmormântarea acesteia.
„Noi astăzi am primit
rezultatul, cu părinții nu putem lua legătura că astăzi fac procedurile de
înmormântare. De la Primărie ne-au dat indicații să fie examinați contacții de
la serviciul părinților. Părinții deja mâine, poimâine vor fi examinați”, a
declarat Elena Tureac.
Potrivit directorului
instituției medicale, Serghei Rotari, în momentul decesului tânăra avea statut
de suspect la Covid-19, iar potrivit analizei de caz aceasta nu poate fi
declarată infectată.
„Noi am testat-o, văzând că e în stare gravă. Clinica pe care o avea, ne-a pus în gardă că poate fi Covid-19, de aceea că ea s-a tratat o săptămână fără rezultat, acasă. Eu nu știu cine a pus-o ca infectat, eu vă spun ce știu eu, ea era suspectă. Dacă suspectul are clinica, până nu vine analiza, nu avem dreptul, conform analizei de caz să spunem că era infectată cu Covid-19. Chiar dacă clinica spune acest lucru, dar până vine analiza, noi nu spunem că este pozitivă”, a precizat Rotari.
Aseară, Ministerul
Sănătății a anunțat că 4 persoane au mai murit din cauza COVID-19. Printre
decedați era și tânăra de 23 de ani.
Vom preciza că până
în acest moment 109 persoane au pierdut lupta cu Covid-19, majoritatea cu boli
cronice.
Tag: Covid-19, statistica, autoizolare, spotalul clinic republican balti
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 noiembrie, 2016, 14:12
22 noiembrie, 2023, 15:49
22 noiembrie, 2016, 13:12
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,50 %