Cercetătorii argentinieni au creat celule stem din grăsime, care ar putea rezolva problemele de vedere
PasPortal Administrator
08 octombrie, 2013, 11:50
Vizualizări: 2294
Cercetătorii de la Universitatea Maimónides din Buenos Aires au anunțat că au descoperit un element cheie pentru viitoarea terapie a problemelor de vedere. Aceștia susțin că datorită celulelor stem adulte provenite din ţesutul adipos au obținut, în laborator, celule progenitoare ale retinei.
Redactor: Sorina Bujarov
Cercetătorii de la Universitatea Maimónides din Buenos Aires au anunțat că au descoperit un element cheie pentru viitoarea terapie a problemelor de vedere. Aceștia susțin că datorită celulelor stem adulte provenite din ţesutul adipos au obținut, în laborator, celule progenitoare ale retinei.
”Este o mare provocare, pentru că celulele la care ne-am fi aşteptat cel mai puţin să se transforme în celule ale ochiului au fost cele adipoase. Am avut noroc”, a spus directorul CIITT, Gustavo Moviglia,citat de medipadia.ro.
Spre deosebire de alte investigaţii, unde în scopuri terapeutice sunt folosite celule embrionare sau celule care sunt modificate genetic în laborator, oamenii de ştiinţă argentinieni au obţinut celule din ţesutul gras.
Specialiștii susțin că procesul implică folosirea unui subgrup de limfocite, într-o cultură comună cu celule din ţesut adipos ale pacientului, care în acest fel reuşesc să se diferenţieze pentru a obţine celule cu potenţial reparator pentru retină.
"În această cultură de limfocite, celulele din grăsime au început să se diferenţieze, iar a treia zi au început să apară structuri proprii ale ochiului. Au căpătat marcatori proprii ochiului, nu doar forme, ci şi conuri şi bastonaşe', a explicat Moviglia.
După rezultatul obţinut cu celulele precursoare ale retinei, echipa a anunţat că a început deja faza de aplicare a acestor celule la şoareci, urmând să o testeze apoi asupra oamenilor cu probleme degenerative ale retinei din cauza vârstei, deşi ar putea fi aplicată şi în cazul retinopatiilor de origine generică. De multe ori, în terapiile generice, se utilizează celule din măduva osoasă, dar extracţia lor este foarte dureroasă. În schimb, pentru a obţine grăsime din ţesutul adipos, aceasta poate fi extrasă de sub piele, uneori şi fără anestezie locală, spun autorii cercetării.
Există şi un avantaj medical: celulele stem din grăsime au o calitate mai bună decât celulele măduvei osoase.
”Pe măsură ce o celulă stem se divizează, cu timpul ea îmbătrâneşte. Un pacient de 60 de ani are celule stem în măduva osoasă care lucrează şapte zile pe săptămână, 24 de ore pe zi. În schimb, grăsimea lucrează foarte puţin. Prin comparaţie, celulele grăsimii sunt mai tinere deoarece lucrează mai puţin”, a precizat Moviglia.
Acesta a mai explicat că la un volum egal de celule din măduva osoasă cu cele din grăsime, există de zece ori mai multe celule stem în ţesutul adipos decât în măduvă. Faţă de alte terapii celulare în care se folosesc celule embrionare sau modificate genetic prin prezenţa de oncogeni (gene prezente în tumori), acest tip de celule obţinute din ţesutul adipos nu generează tumori şi nici boli autoimune. Pe de altă parte, celulele obţinute ”in vitro” capabile să regenereze retina şi care provin din celulele proprii ale pacientului (celulă autologă) nu generează respingere, au subliniat în final cercetătorii.
Articole relaționate:
A fost descoperită o nouă componentă a ochiului uman
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
