Ion Dodon: „În Moldova nu există reglementări clare pentru ca depozitele farmaceutice să asigure stocuri de medicamente vitale. Este un pericol pentru securitatea farmaceutică a țării”

Sursa Foto: curentul.md

Elena Cioina

22 iulie, 2020, 13:58

Vizualizări: 5471

Un raport care face evaluarea ex-post juridic a Legii cu privire la activitatea farmaceutică în Moldova arată că aceasta e mult prea depășită și este nevoie de un document eminamente nou. Norma, adoptată cu aproape două decenii în urmă, a suferit cel puțin 22 de schimbări de conținut până acum, fără cele tehnice. Cele mai multe au fost operate după 2011 încoace, când, spune autorul acestei analize, juristul Ion Dodon, au apărut și mai multe condiții de dezvoltare a domeniului farmaceutic.

Partea proastă în Legea menționată este că normele ei au fost elaborate mai mult pentru activitate comercială, deși activitatea farmaceutică reprezintă o noțiune mult mai largă. Nu este un secret că businessul farmaceutic e unul dintre cele mai profitabile. În Moldova e la fel, poate chiar mai rău, întrucât accesul la produse farmaceutice, mai ales în urbe, a devenit exagerat de mare. Farmaciile sunt la un pas distanță. Situația nu este valabilă și pentru oamenii de la țară, unde acestea sunt un lux. Legea se intersectează foarte des și cu Legea cu privire la medicamente. De ce? Pentru că cea din urmă a fost scrisă câțiva ani mai târziu și conține prevederi care se regăsesc și în norma care reglementează activitatea farmaceutică. Sunt suprapuneri comise mai mult din lipsă de experiență și reieșite din realitățile de atunci, este de părere Ion Dodon. L-am întrebat ce nu mai este aplicabil astăzi din Legea privind activitatea farmaceutică? Ce au avut de câștigat sau de pierdut oamenii de pe urma existenței ei și trebuie să scriem de la capăt ca această activitate să devină una de interes public?

Domnule Dodon, ați realizat o evaluare ex-post juridică a legii cu privire la activitatea farmaceutică. Vreau să ne explicați pe scurt ce trebuie să înțelegem prin activitate farmaceutică? Primul gând care îți vine e despre niște firme care vând medicamente...

Termenul este mai larg și cuprinde în sine mai multe domenii și subdomenii ale activității farmaceutice. Oamenii o percep ca fiind activitatea farmaciei comunitare, acolo unde merg și li se eliberează medicamente. În realitate, asta presupune și cercetări pe medicamente, producerea medicamentelor, activitatea depozitelor farmaceutice, a laboratoarelor, activitatea farmaciilor comunitare, activitatea farmaciilor spitalicești de tip închis. Nu este o activitate care se limitează doar la procurarea de medicamente și nu este sută la sută o activitate pur comercială. Dimpotrivă, este o activitate de interes public și partea comercială de obținere a profitului trebuie să rămână pe planul doi.

În condițiile în care agenții economici s-au obișnuit să facă bani pe medicamente și deschid farmacii unde cererea este destul de mare, credeți că poate fi schimbată această paradigmă?

Dacă vrei să schimbi, trebuie să creezi condiții. Trebuie să ne gândim cum să facem ca oamenii să aibă acces la medicamente indiferent că se află în sat ori în oraș. De exemplu, facilitățile fiscale trebuie revăzute. În orașe mai ales, trebuie reglementat modul de amplasare al unităților farmaceutice.

Acum activitatea farmaceutică conține o normă care scrie că o farmacie sau o sucursală nu poate să se afle la o distanță mai mică de 250 de metri spațiu deschis una față de alta sau dacă e farmacie cu funcție de preparare a medicamentelor e necesară o distanță și mai mare.

Problema este că ele pun sub semnul întrebării, dacă este o încălcare a Constituției sub aspectul concurenței neloiale, faptul că noi limităm pur tehnic, în funcție de distanță, modul de amplasare a unității farmaceutice. Ți-ai deschis o farmacie și nu mai aștepți un concurent lângă tine. Asta reiese din aceea că activitatea farmaceutică este privită doar ca întreprindere. În plus, nu sunt mecanisme de implementare așa eficiente a acestor reguli de amplasare. Legea scrie că trebuie să fie 250 de metri distanță de la o sucursală la alta sau de la o farmacie la alta.

Unde se respectă?

Nu prea se respectă. Vedem aceeași rețea de farmacii care are sucursale, una foarte aproape de alta, la distanță mai mică de 250 de metri.

De exemplu, dacă am profesionaliza și am decomercializa acest sistem farmaceutic, atunci colegii farmaciști, mai ușor, ar conveni asupra modului de amplasare a unităților farmaceutice. Acum este comerț și noi le amplasăm acolo unde avem spații.

Dacă raportăm toată situația la beneficii sau dezavantaje pentru populație, această lege ne-a ajutat să avem acces mai mare și la farmacii și la medicamente sau nu prea?

Legea din 1993 cu privire la activitatea farmaceutică și cea din 1997 cu privire la medicamente, în esență au contribuit la dezvoltarea activității farmaceutice. Acum avem alte realități și trebuie să revenim la document. Poate au fost unele probleme etice, de tipul eliberării necontrolate sau în cantități mari a medicamentelor. Însuși accesul populației a fost asigurat. Nu cred că ele au împiedicat anume accesul la medicamente. Dimpotrivă le-au făcut mai accesibile, poate prea accesibile. Acum ar trebui să introducem anumite principii sau noțiuni noi, cum ar fi principiul farmaciei etice, care nu există în Moldova.

Ce ar însemna acest lucru?

Principiul farmaciei etice ar însemna, în primul rând, existența unei relații bazate pe respect și pe interes reciproc între farmacist și pacient. Să nu fie privit pacientul doar ca un consumator, ci ca un pacient, iar farmacistul - ca un lucrător al sistemului de sănătate. Pacientul este în centrul atenției, de aici reies multe lucruri - acordarea de asistență, de informații, cu privire la un anumit medicament, asta ar însemna consultarea, prevenirea abuzului de medicamente și multe altele.

Spuneați că avem acces la farmacii, dar teritorial, unde este exces de farmacii și unde, de fapt, nu avem farmacii, și ar trebui să le avem?

Desigur, în sate. Sistemul farmaceutic s-a dezvoltat ca și alte elemente ale economiei de piață. Unde a fost cerere, au apărut și unități farmaceutice. Din păcate, în localitățile rurale, mai ales, este nevoie de specialiști. Acolo nu s-a dezvoltat atât de bine sistemul farmaceutic și atunci ar trebui să facilităm prin anumite înlesniri fiscale, prin darea în locațiune a unor spații cu plată simbolică, etc.

În Moldova multe depozite farmaceutice au și farmacii. E firesc? Există riscul ca unele medicamente să se regăsească doar în farmaciile pe care le dețin?

Trebuie să ne gândim ce consecințe are această situație. Ar trebui să dezvoltăm un sistem farmaceutic comunitar bine pus la punct. Ar trebui puse toate farmaciile comunitare pe picior egal, în sens că acestea să aibă acces la orice depozit farmaceutic și să procure medicamente la un preț egal. Acum nu este nicio normă din acest punct de vedere. Teoretic este posibil ca un depozit să nu elibereze unei farmacii, care nu face parte din lanțul lui, anumite medicamente sau să elibereze la un preț mai mare decât celor din rețeaua proprie. Aceasta ar crea o concurență neloială și ar limita accesul populației la servicii farmaceutice calitative și în volum deplin. În lege neapărat trebuie să intervenim. Există opinii ale specialiștilor farmaciști că depozitele ar trebui să fie separate de farmacii.

Poate că soluția acestei probleme este ca fondarea, administrarea farmaciilor să fie făcută doar de către farmaciști și aceștia să aibă posibilitate să deschidă o singură farmacie sau să fie coproprietari ai unei singure rețele de farmacii, fără a putea participa la fondarea, deținerea și activitatea nemijlocită a depozitelor farmaceutice.

Există vreo restricție în legislație, cine are dreptul și cine nu are dreptul să aibă o farmacie?

Știu că nu este interdicție ca orice persoană fizică sau juridică să dețină o cotă parte sau acțiuni într-un SRL care deține un depozit farmaceutic, concomitent într-o rețea de farmacii. Lucrurile acestea sunt privite strict comercial.

Există risc de corupție, în condițiile în care cei care dețin și depozitele, și lanțurile de farmacii participă la licitații publice și câștigă, de regulă, cele mai grase contracte cu statul?

Nu știu dacă e vorba anume de acest risc. Pot fi unele probleme de monopol, deoarece apare posibilitatea ca un cerc foarte îngust de persoane să dirijeze regulile pieței. În domeniul specific farmaciei, nu avem careva reglementări la acest capitol. Putem vorbi mai puțin despre corupție aici. Dar acolo unde este monopol, deseori se merge cot la cot cu corupția.

Vreau să vă spun că Legea cu privire la activitatea farmaceutică și legea cu privire la medicamente au fost legi bune și-au făcut treaba, dar este timpul să fie dezvoltat un cadru juridic nou.

Cât la sută din populație, în condițiile actuale, credeți că are acces la medicamente, la serviciile unei farmacii în Republica Moldova?

Problema trebuie privită din mai multe puncte de vedere. Din punct de vedere fizic, cât este de aproape farmacia. Aici avem problema cu localitățile rurale. Omul trebuie să meargă în centrul raional. Și aici nu putem vorbi despre un acces foarte bun, deoarece pentru a-și procura un medicament din centrul raional sau din altă localitate, pacientul cheltuie mai mult timp și bani pentru transport. Cel mai important este accesul economic, și aici cei din localitățile rurale sunt și mai dezavantajați. Accesul economic devine mai dificil, pentru că omul pentru același preparat, trebuie să achite mai mult decât o persoană care are farmacia lângă casă.

Deci, nu putem vorbi despre un acces echitabil din punct de vedere fizic și economic?

Nu, și trebuie să vedem ce facem.

Care ar fi consecințele pentru sănătatea oamenilor?

Prevenirea, tratamentul depinde de aceste unități farmaceutice. Cu cât accesul este mai mare din punct de vedere fizic și economic, cu atât acest lucru contribuie la o sănătate mai bună.

Auzim des că în Moldova un medicament pentru o anumită maladie este mult mai scump decât pe piața din România sau Ucraina. Înțelegem că suntem o piață de desfacere mică și, totuși, ținând cont de starea economică, avem medicamente accesibile pe piață din punct de vedere al prețului?

Nu vreau să speculez, ar trebui să se expună cei din domeniul farmaciei. Nu este domeniul meu. Este însă și un aspect juridic, ce ține de lezarea dreptului la sănătate a persoanei. Vorbind de un medicament prea scump pe care persoana nu poate să și- asigure, acest drept îi este lezat. Dar acesta e aspectul juridic. Totuși, prețurile se formează ca urmare a condițiilor de piață. De aceea, când facem o lege ea ar trebui să fie foarte clară, să nu avem bariere tehnice și nici loc de interpretare prea mare.

Legea privind activitatea farmaceutică a fost modificată de cel puțin 22 de ori, în ultimii aproape 30 de ani. Asta ar însemna, în medie, cam o dată pe an?

Nu. A fost modificată de 22 de ori doar în ceea ce privește modificarea de conținut, dar au fost și modificări pur tehnice, atunci când se schimbau denumirile autorităților.

Nu neapărat în fiecare an se evalua și se făcea modificarea, ci atunci când era nevoie, atunci când legiuitorul considera că este necesar să se intervină. În primii ani, legea practic nu a suferit nicio modificare. Au început din 1998, dar cele mai multe s-au făcut după 2011.

Ce s-a întâmplat după 2011?

După 2011 în legislație s-a introdus domeniul achizițiilor, a fost creat Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, au fost introduse, apoi modificate unele reguli privind amplasarea farmaciilor la o anumită distanță, etc. Au fost atinse domenii ca autorizarea medicamentelor.

Varianta inițială a legii era destul de sărăcăcioasă la acest capitol. Inițial Legea avea vreo 30 de articole. Acum sunt 48, dar ca volum documentul s-a mărit de două- trei ori.

Uitându-ne acum în lege, înțelegem că este încă o lege destul de deficitară, cu multe contradicții în ea. Care sunt principalele deficiențe pe care le-ați constat și ce consecințe au avut asupra activității farmaceutice?

Cred că putem vorbi despre mai multe, dar cea mai mare deficiență a fost că activitatea farmaceutică a fost privită de legiuitor ca o activitate strict comercială. Chiar și în denumire. Nu cred că a fost ceva intenționat. Trebuie să ținem cont că era anul 1993 atunci când a fost adoptată Legea și erau alte realități. Unitatea farmaceutică este o întreprindere privită ca unitate care are drept scop obținerea profitului, ceea ce nu este adevărat, de substanță. De aici reies mai multe probleme - cine deține unitățile farmaceutice, dacă acest serviciu trebuie să fie de interes public, care trebuie realizat eminamente de persoane cu studii farmaceutice. La noi lucrul acesta a trecut în umbră, inclusiv reieșind din faptul că este o activitate comercială.

Asta înseamnă că oamenii nu au avut acces la acest serviciu?

Nu putem spune că oamenii nu au avut deloc acces la medicamente, dar totul a fost la limită și cred că se putea mai bine. Pe viitor vom prevedea ca să fie personalizat acest serviciu, să fie un serviciu public, iar partea cu profituri să rămână pe planul doi. Sunt și alte deficiențe și asta ține de politicile publice în acest domeniu.

Sub aspect pur juridic, ceea ce s-a scăpat aici, a fost activitatea paralelă a două legi: legea medicamentului și legea privind activitatea farmaceutică, care nu erau strict delimitate între ele. Mai sunt și deficiențe minore privind încadrarea în cadrul juridic național, în sens de compatibilitate cu legislația civilă, legislația privind controlul de stat, etc.

Dați-ne exemple de contradicții între cele două legi. Unde se intersectează și nu ar trebui?

Cred că legea privind activitatea farmaceutică ar trebui să se refere la modul de organizare și funcționare a unităților farmaceutice, să definească ce tipuri de unități farmaceutice avem, cine trebuie să activeze în aceste unități farmaceutice. Să prevadă anumite facilități de dezvoltare a serviciului farmaceutic în mediul rural.

Legea cu privire la medicamente trebuie să se refere la punerea acestora pe piață, accesul la medicamente. Acum nu e foarte strict. Avem foarte multe norme în legea cu privire la activitatea farmaceutică, care se referă strict la autorizarea medicamentelor, lucru care, în opinia mea, ar trebui să se regăsească în Legea cu privire la medicamente.

De ce anumite norme se găsesc și în una și în alta?

Legea cu privire la activitatea farmaceutică a fost adoptată în anul 1993. Noi până atunci nu am avut vreo lege în acest domeniu și respectiv această lege se referea și la medicament. În ’97 Parlamentul a mai adoptat o lege - cu privire la medicamente, dar deja normele cu privire la medicamente se regăseau și în prima și în a doua lege. Astfel, când se recurgea la modificări în domeniul medicamentului, acestea se efectuau și în Legea cu privire la activitatea farmaceutică și în Legea cu privire la medicamente.

Ca și în domeniul controlului tutunului, unde sunt foarte mari interese, exact așa și aici sunt interesele industriei farmaceutice. Vreau să vă întreb dacă vocea specialiștilor care urmează să producă anumite modificări la această lege, cu privire la activitatea farmaceutică, va fi mai puternică decât a industriei și ceea ce spuneți Dvs. ar putea fi implementat la modul practic, nu doar teoretic?

Lucrează la noul proiect de lege privind activitatea farmaceutică anume comunitatea farmaceutică, specialiștii notorii în domeniul farmaceutic. Eu doar ajut procedural, ca propunerile specialiștilor să capete forma unui proiect de lege. Este clar că acolo va fi reflectată vocea lor. Să vedem care vor fi propunerile concrete și atunci ne va fi mai clar despre ce urmează să vorbim.

Domnule Dodon, care dintre modificările operate în lege până acum nu sunt funcționale sub nicio formă? Mi-ați vorbit despre nerespectarea distanței dintre farmacii.

Da, cea mai mare e aceasta. Este o regulă scrisă, dar în realitate, nu se respectă. În rest, se respectă practic toate prevederile.

Din raportul Dvs înțelegem că în Moldova nu există o listă a medicamentelor esențiale, vitale pentru oameni, care ar trebui să fie stocate în depozitele farmaceutice și asta s-ar întâmpla din cauză că nu există o hotărâre de Guvern...

Eu am avut sarcina să verific ce acte normative subordonate Legii cu privire la activitatea farmaceutică urmau să fie aprobate de autoritățile implementatoare – Guvern, Ministerul de ramură și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Astfel, Guvernul urma să aprobe lista sortimentului minim de medicamente esențiale și vitale destinate utilizării în condiții de ambulatoriu de care trebuie să dispună în mod obligatoriu depozitele farmaceutice și farmaciile comunitare. Această sarcină a fost pusă în fața Guvernului de către Parlament printr-o Lege din 30.11.2018 prin care a fost modificată Legea cu privire la activitatea farmaceutică. Este o problemă că acest act normativ nu a fost emis încă. Problema a fost parțial soluționată de către Ministerul Sănătății, care prevedea prin actele sale interne ce trebuie să se regăsească în depozitele farmaceutice, ce medicamente esențiale și vitale pentru populație trebuie să existe.

Ce vulnerabilități există din cauza că nu există aceste reglementări? Noi suntem acum într-o perioadă de criză pentru sănătatea publică. În mod normal ar fi trebuit să avem în stocuri niște rezerve, inclusiv de echipamente.

Este clar că această criză, pandemia a pus accentele pe foarte multe probleme, inclusiv pe cea privind stocurile de medicamente esențiale. Pur juridic, norma în legea cu privire la activitatea farmaceutică există. Ea nu a fost implementată sută la sută. Poate pentru că este instituită relativ recent (30.11.2018). Lipsa unor prevederi clare care să oblige depozitele farmaceutice să dețină anumite stocuri de medicamente, alte produse farmaceutice și parafarmaceutice ar constitui o vulnerabilitate prin prisma absenței unei securități farmaceutice depline.

Acum se lucrează la un proiect nou de Lege în care specialiștii propun să fie inserată o normă clară cu privire la obligativitatea deținerii de către depozitele farmaceutice a unui sortiment de medicamente esențiale care să ajungă cel puțin pentru o lună de zile de activitate. Lista medicamentelor esențiale ar trebui să fie aprobată de Minister. Asta ar trebui să ne asigure că în caz de stringentă necesitate nu vom rămâne fără medicamente sau măști, viziere ori halate de unică folosință în stocuri.

Modul de asigurare „gratuită sau în condiții avantajoase” a populației cu medicamente și cu produse parafarmaceutice. Este și aceasta o normă veche, din câte înțelegem...

Noi trebuie să ținem cont că până în 2004, sistemul nostru de sănătate se ghida după alte principii decât principiile asigurării obligatorii de asistență medicală. Sistemul sănătății activa după principiile minimului de asistență medicală gratuită, garantată de stat. De aceea, și Legea din 1993 folosește sintagma care era în vigoare atunci „minim de medicamente gratuite”. Și acum avem un minim, dar este altceva decât ceea ce exista până la 1 ianuarie 2004.

Orice pacient are un minim de asistență medicală gratuită, garantată de Constituție. Însă felul în care este inserată această normă în legea cu privire la activitatea farmaceutică arată că, de fapt, se referă la fostul sistem, nu la sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Adică serviciile și medicamentele gratuite nu sunt chiar gratuite...

Statul Republica Moldova asigură medicamente prin intermediul sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală. Sunt și excepții, atunci când persoana nu este asigurată, dar care la fel are acces la servicii sau medicamente.

Eu am pus problema ca această normă să fie ajustată, pur din punct de vedere juridic și să nu se mai folosească sintagma „medicamente gratuite”, deoarece persoana asigurată plătește direct sau indirect prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și ceea ce primește în loc este rezultatul participării sale la asigurarea obligatorie de asistență medicală, dar nu ceva gratuit. În loc de fraze de genul „statul acordă gratuit medicamente”, ar trebui să fie folosite sintagme de tipul „persoana asigurată beneficiază de medicamente conform regulilor asigurării obligatorii de asistență medicală”.

O altă problemă pe care o constatați este admiterea pe piață a medicamentelor neautorizate de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Pe piața noastră ajung foarte multe medicamente neautorizate. E o portiță lăsată intenționat?

Este vorba de norma din art.11, alineatul 7 din Legea cu privire la activitatea farmaceutică, care a lăsat loc pentru interpretări. Această normă nu este foarte clară și asta poate duce, până la urmă, la probleme, la concurență neloială și la introducerea pe piață în mod abuziv a unor medicamente neautorizate. Art.11 din Legea cu privire la activitatea farmaceutică stabilește că în cazuri deosebite, cum ar fi epidemiile, catastrofele, intoxicațiile în masă etc., Agenția Medicamentului este în drept să permită importul și folosirea în practica medicală a medicamentelor neautorizate în Republica Moldova. Acest lucru este normal. Acum suntem în epidemie și apare mâine, poimâine un medicament care este autorizat în toată lumea, iar la noi nu. În astfel de situații, Agenția Medicamentului ar putea permite utilizarea acestui nou medicament, deși nu este autorizat încă în Republica Moldova.

Totuși același art.11 prevede că Agenția Medicamentului ar putea permite importul și folosirea în practica medicală a medicamentelor neautorizate pentru necesitatea reducerii cheltuielilor pentru achiziții publice de medicamente. În opinia mea, doar necesitatea reducerii prețurilor de achiziție nu poate constitui temei pentru a permite importul medicamentelor neautorizate. Acest lucru trebuie să fie legat doar de o situație de urgență sau de o necesitate stringentă.

Dar aici este vorba de situați excepționale, nu este vorba despre o rutină...

Corect, de aceea și legea trebuia să fie mai strictă, să limiteze posibilitatea introducerii medicamentelor neautorizate numai în situații excepționale.

Care sunt riscurile pentru o prevedere formulată atât de larg și, probabil, folosită abuziv?

Eu nu știu dacă este folosită în mod abuziv. Riscul este să nu fie autorizate medicamentele și să stimulăm astfel lipsa interesului pentru autorizare în Republica Moldova. Acesta este cel mai mare risc. La fel există riscul concurenței neloiale. Cineva are intenții să autorizeze, dar cineva nu. Ar mai fi și un risc de coruptibilitate, dacă la acest document s-ar uita un expert în prevenirea corupției cred că ar fi de acord. Norma aceasta nu este clară, pentru că nu este prevăzut cine vine cu inițiativa introducerii pe piață a medicamentelor neautorizate. Cine studiază prețul, dacă noi spunem că vrem să luăm la un preț mai mic, uite-te prețul ar fi prea mare, dacă ar fi un preț autorizat. Norma respectivă ar trebui să fie mult mai clară și ar trebui să limiteze posibilitatea introducerii medicamentelor neautorizate doar în cazuri excepționale.

Domnule Dodon, pe partea de control de stat a activității farmaceutice, ce nu este clar cu ea? La modul practic, cine se ocupă de acest control de stat al medicamentului – ANSP sau AMDM?

ANSP se ocupă de controlul de stat în ceea ce privește activitatea unității farmaceutice. Este cadru legal, așa cum este el. Totul este organizat.

În ceea ce privește controlul calității medicamentelor, altor produse farmaceutice și parafarmaceutice, acest tip de control trebuie să-l efectueze, conform Legii cu privire la activitatea farmaceutică, Agenția Medicamentului. Ar apărea o mică problemă aici, pentru că acesta tot este un tip de control, iar Legea cu privire la activitatea farmaceutică scrie că Agenția Medicamentului efectuează controlul conform Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

La rândul său această Lege nr.131/2012 prevede expres lista entităților care au atribuții de control, iar Agenția Medicamentului nu este în această listă. Această contradicție s-a produs probabil urmare a faptului că atribuțiile de control au trecut de la o entitate la alta, adică de la Inspecția farmaceutică din cadrul Agenției Medicamentului, odată cu reforma ANSP.

Acum noi des avem reproșuri din partea populației că nu avem medicamente de calitate, ceea ce ar însemna practic – medicamente eficiente pentru tratament. Există riscul să admitem pe piață medicamente de proastă calitate, ineficiente, dacă AMDM nu poate să verifice acest lucru?

Din punct de vedere juridic nu sunt carențe în legea cu privire la activitatea farmaceutică, care ar crea posibilitatea de a introduce pe piață medicamente necalitative. Aici ține de modul cum se efectuează acest control și cum se autorizează. Cadrul juridic este bun. Cum se aplică? Nu am verificat acest lucru. Doar asta pot spune, din punct de vedere juridic, dacă toți ar respecta legea așa cum este ea, atunci probleme nu ar trebui să avem.

Care sunt ambiguitățile pe care le-ați constatat la capitolul înregistrare a medicamentelor?

A rămas o normă veche, care spune că de autorizarea medicamentelor se ocupă Ministerul Sănătății și tot în aceeași lege scrie că trebuie să se ocupe Agenția Medicamentului. Trebuie să se scrie clar, pentru că cel ce vrea să se ocupe de activitate farmaceutică să înțeleagă cine este autoritatea competentă, care autorizează medicamentele.

Am mai găsit și alte probleme, dar ele sunt legate de tehnica juridică, de modul de exprimare. De exemplu, atribuțiile AMDM trebuie să fie foarte clar scrise - Agenția Medicamentului în termen de 90 de zile, emite decizia de înregistrare, neînregistrare, dar nu că doar contribuie la înregistrare. AMDM este o autoritate publică și ea trebuie să aibă niște reguli de joc foarte stricte. Mai mult sunt probleme de ordin tehnico-juridic ce țin de modul de expunere a conținutului legii la capitolul autorizarea medicamentelor.

În general, ce modificări ar trebui făcute la Legea privind activitatea farmaceutică? Sau e nevoie de o lege absolut nouă?

Legea din 1993 deja a suferit multe modificări. Textul legii este unul destul de greoi, sunt foarte multe paralelisme între legea cu privire la activitatea farmaceutică și legea cu privire la medicamente. Parcă s-ar impune elaborarea unor norme noi. Există diferite opinii că trebuie să fie o singură lege, care să conțină și domeniul medicamentului și domeniul farmaciei sau să rămână două legi separate. Nu e atât de principial. Important să fie delimitat obiectul, ce conține una și ce conține alta și să se țină cont ce scrie într-o lege și ce scrie în alta.

Cred că s-ar impune elaborarea unei legi noi pentru activitatea farmaceutică, deoarece trebuie incluse norme noi care să reducă din idea că activitatea farmaceutică este pur comercială și ea să fie transformată într-un serviciu public. Trebuie să fie incluse reguli noi cu privire la activitatea farmaceutică online, dacă este posibil să fie prestate servicii farmaceutice, inclusiv eliberarea de medicamente la cererea adresată prin mijloace electronice. Să fie dezvoltat cadru juridic în ceea ce privește activitatea farmaceutică, raportul dintre depozitele farmaceutice și farmaciile comunitare. Toate aceste lucruri trebuie să fie dezvoltate. Nu are rost să fie modificată legea din 1993. Vor fi prea multe modificări. Cred că trebuie o lege în redacție nouă.

Domnule Dodon, vă mulțumesc pentru acest interviu.

Valentina Buliga: „Statutul nostru de țară candidat de arerare la Uniunea Europeană ne va obliga să ajustăm legislția în domeniul activității farmaceutice, vrem sau nu vrem”

„Să merg exact când m-am decis să mă vaccinez și centrul de vaccinare să fie în drumul meu, fără să fac vreun efort”. De ce unii vaccinați nu capătă imunitate? Interviu cu col. dr. Valeriu Gheorghiță

Tag: activitatea farmaceutică, lege, oameni

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.