Ana Niculiță, Școala de Management în Sănătate Publică: „Instituțiile medicale sunt transparente față de instituțiile statului, nu și față de oamenii acestei țări”

Sursa Foto: Arhivă personală

Elena Cioina

28 august, 2020, 13:41

Vizualizări: 5797

Transparența financiară în sănătate este un capitol neexploarat și practic tabu pentru opinia publică. Mulți dintre managerii de instituții medicale nici măcar nu consideră important să ofere informații cetățenilor despre felul în care cheltuie banii publici. De ce l-ar interesa pe cetățean?, se întreabă unii.

Se întâmplă, chiar dacă prevederi privind asigurarea transparenței activității instituțiilor medicale, inclusiv celei financiare, se regăsesc în cel puțin 28 de acte normative și legi. Și prevederile privind accesul la astfel de informații încep de la Constituție. De ce să le spui oamenilor pe ce cheluiteși banii lor, nu este important pentru cei care gestionează banii cu care am plătit taxe și impozite și ce ar putea să schimbe lucrurile, am întrebat-o pe Ana Niculiță, asistent universitar la Școala de Management în Sănătate Publică, care a analizat cadrul legislativ ce obligă responsabilii din sistemul de sănătate să asigure transparența cheltuirii banilor publici.

Doamna Niculiță, ce ați constatat? Avem legi bune sau permisive, care lasă portițe deschise pentru interpretări?

Pentru mine a fost o surpriză să constat că avem 28 de acte legislative și normative, care obligă instituțiile medicale din sistemul de sănătate să asigure transparența cheltuirii banilor publici. Și aici mă refer la Constituția Republicii Moldova, legi, hotărâri ale Guvernului, Ordine ale Ministerului Finanțelor, Ordine ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ordine comune ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, etc.

Să încep cu Constituția, Legea supremă a acestei țări. Articolul 34. Dreptul la informaţie (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit, iar informațiile cu privire la utilizarea resurselor financiare publice sunt informații de interes public. Și atâta timp cât această informație nu reprezintă secret de stat, secret comercial și nu conține date cu caracter personal, publicul larg trebuie să aibă acces la ea.

Ce domenii de reglementare ați analizat, care conțin și prevederi legate de transparență?

Am analizat domenii de reglementare, care vizează transparența financiară: Accesul la informație, transparență decizională, integritate; Statistică; Finanțe publice, contabilitate și raportare financiară; Asigurări obligatorii de asistență medicală; Control financiar public intern; Achiziții publice.

Pot să spun că avem un cadru legislativ destul de vast și sunt domenii reglementate nu doar printr-un singur act normativ. De exemplu în domeniul achizițiilor publice avem o lege și 6 hotărâri de Guvern (inclusiv, una pentru sectorul sănătății, pentru că avem Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate) care prevede foarte clar ce informație și când trebuie publicată. Sau domeniul de integritate și anticorupție - avem o lege, o strategie națională și un plan sectorial de luptă cu corupția. Dilema cea mai mare cred că e la etapa de implementare și control a prevederilor acestor acte normative.

De ce? Nu pot fi aplicate la modul practic?

De exemplu, în domeniul achizițiilor publice vedem în ultimii ani că se fac eforturi de asigurare a transparenței. În schimb, în domeniul luptei cu corupția se creează impresia că la nivel de sistem ne limităm doar la prezentări de rapoarte, pentru că un mecanism de control eficient nu pare să fie. Or, cea mai bună metodă de luptă cu corupția sunt măsurile de prevenire, care trebuie să fie luate de managerii de instituții. Să lipim pe ușile instituțiilor apțibilduri cu mesajul „Noi nu luam mită!", nu e suficient.

Pe ce segmente ale legislației stăm bine cu transparența financiară și unde stăm prost sau foarte prost? Pentru cine sunt transparente instituțiile din sănătate și cele medicale și pentru cine nu sunt?

Din punct de vedere legislativ, cred că stăm bine în asigurarea transparenței financiare, pentru că indiferent de domeniu, fie achiziții publice sau raportare financiară, actele normative prevăd modul de publicare sau raportare și termenele de prezentare a informației. Prăpastia cea mare se creează la etapa de punere în aplicare a acestor prevederi.

Legea nr. 1585 din 27.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală prevede că atât CNAM, cât și prestatorul de servicii sunt obligați să publice pe pagina lor web oficială, în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale), informația privind numărul și data contractului încheiat, privind spectrul și tipul serviciilor medicale contractate, precum și cea referitoare la volumul și modul de virare a mijloacelor financiare pentru serviciile medicale contractate. Realitatea ne demonstrează, însă, că o parte dintre instituțiile publice nici pagini web nu au, nemaivorbind despre publicarea acestei informații.

În opinia Dvs, de ce nu respectă această prevedere prestatorii de servicii medicale atât publici, cât și privați, care primesc bani de la CNAM?

Cred că această situație se întâmplă, pentru că managerii de instituții de multe ori argumentează inacțiunile prin lipsa mijloacelor financiare. De exemplu, la întrebarea de ce instituția medicală nu are site web, răspunsul o să fie: pentru că nu avem bani. Păi bine, dar un manager de instituție ocupă această funcție anume pentru a soluționa dilema economică: resurse limitate în raport cu nevoile crescânde, deci trebuie să aibă capacitate de a prioritiza activitățile, astfel încât să asigure funcționalitatea instituției cu respectarea prevederilor legislative

Uitați-vă că Parlamentul a modificat Legea și deja vor trebui să le facă publice, vor sau nu vor instituțiile medicale. Reglementările sunt mult mai precise și nu par să lase loc de abateri. Transparența financiară față de instituțiile statului e la fel de șubredă?

Cred că la capitolul raportare financiară către autoritățile responsabile ierarhic superioare, instituțiile stau mult mai bine decât la capitolul publicarea informației sau prezentarea informației solicitanților cu care nu sunt în raport de subordonare. De exemplu, dacă o informație financiară o să fie solicitată de Ministerul Finanțelor sau Biroul Național de Statistică, ea o să fie prezentată cu siguranță, iar dacă aceeași solicitare o să vină din partea unui cetățean și, mai ales, dacă o să fie o cerere verbală și nu una scrisă, cu siguranță va fi ignorată, chiar dacă legea privind accesul la informație spune clar că informația poate fi cerută printr-o cerere verbală sau scrisă.

Ce înțeleg responsabilii din instituțiile medicale prin transparență financiară? Cui cred ei că trebuie să ofere informații despre banii pe care-i cheltuie și pe ce anume îi cheltuie?

La cursul de „Etică, legislație și integritate”, pe care l-am lansat în 2018 la Școala de Management în Sănătate Publică discutăm cu managerii de instituțiile medicale, de diferit nivel ierarhic, inclusiv și aspecte ce țin de rolul managerului în asigurarea standardelor de integritate. Și înainte de a aborda aspectele legale privind asigurarea transparenței și a accesului la informație, de obicei, îi provoc la discuții și îi întreb: dacă vine un cetățean și solicită de la Domniile lor informația privind investițiile capitale pentru ultimii 5 ani, efectuate în instituția pe care o conduc, le-o oferă sau nu? Și, din păcate, sunt manageri care afirmă că nu au nicio obligație să ofere astfel de informație.

Asta arată că managerii nu cunosc legislația în domeniul transparenței financiare?

Dar ar trebui să o cunoască. Desigur că un manager bun trebuie să aibă cunoștințe în multe domenii, inclusiv să cunoască prevederile legislative, deoarece necunoașterea legislației, nu scutește pe nimeni de consecințele nerespectării ei.

În acest context, o serie de acte legislative (legea privind accesul la informație, legea privind transparența decizională, legea integrității) prevăd expres care sunt obligațiile managerilor în asigurarea transparenței.

Senzația e, cel puțin din materialele pe care le facem pe această temă, că informația despre banii publici este percepută ca un bun privat, iar managerii cred că au tot dreptul să facă ce vor cu ei fără să dea socoteală. Avem noi o percepție greșită?

Presupun că unii o fac din necunoașterea prevederilor legislative, altora poate nu le este frică de consecințele nerespectării legii, pentru că nici solicitanții nu sunt prea insistenți, inclusiv să ajungă la etapa să conteste în judecată inacțiunile managerului de a oferi răspuns la solicitările de informație. De obicei, se resemnează.

De asemenea, unii manageri nu conștientizează ce înseamnă „bani publici”: banii publici sunt banii statului. Păi da, dar statul de unde îi ia? Din taxele și impozitele, pe care le achită constant cetățenii. Iar cetățeanul, care contribuie la formarea bugetului de stat și a Fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, are dreptul să cunoască cum sunt cheltuiți acești bani.

Totuși, mass-media are o influență mai mare decât un simplu cetățean, nu în zadar este considerată puterea a patra. Și, managerii, de obicei, sunt mult mai cooperanți cu presa, probabil din frica de a fi criticați sau din team că autoritățile și comunitatea ar putea afla despre anumite nereguli.

Care ar fi explicația?

Obscuritatea creează condiții optime pentru actele de corupție, pentru traficul de influență, pentru conflictele de interese și viceversa: cu cât instituția este mai transparentă în activitatea sa, în luarea deciziilor privind alocarea și cheltuirea banilor publici, cu atât sunt șanse mai mari să utilizeze acești banii mai eficient.

Noi, cetățenii, contribuim la tăinuirea acestor informații?

Noi, ca cetățeni destul de greu învățăm să conștientizăm și să cerem socoteală pentru banii cu care contribuim la formarea bugetului public național, la modul general și a bugetului din sănătate, în particular.

Cine ne învață să facem acest lucru? Nimeni. Trebuie s-o învățăm de sine stătător. Încercările de a cere informație sunt sporadice din partea unor indivizi separat sau a unor ONG-uri active în domeniu, însă ponderea celor care se adresează la medic și îl „mulțumesc” pentru serviciul acordat este una covârșitoare.

Și aceasta se întâmplă din mai multe motive: sau pacientul nu cunoaște că acest serviciu este acoperit de Programul unic de asigurări obligatorii de asistență medicală și poate beneficia de el gratis, sau a ocolit calea legală.

De exemplu, nu și-a luat bilet de trimitere de la medicul de familie pentru a putea ajunge la un medic specializat într-o anumită maladie, sau preferă să meargă la un anumit specialist (din propria experiență sau prin recomandare) și desigur simte obligația morală de a-l mulțumi și în acest caz nici nu-l interesează dacă acest serviciu este acoperit de poliță sau nu.

Sunt o multitudine de factori sociali și economici, tradiții și cutume care ne fac pe noi, ca cetățeni să ne comportăm în acest fel. Iar pentru schimbarea atitudinii și a comportamentului trebuie să se schimbe nu doar o generație.

Sistemul medical din Moldova e considerat unul dintre cele mai corupte sisteme ale statului, iar corupția împiedică transparența. E principala piedică sau altceva stă înaintea ei?

Eu aș spune invers: lipsa transparenței creează condiții favorabile pentru actele de corupție. Pe de o parte, pacientul trebuie să fie informat despre serviciile care sunt acoperite de Programul unic. Faptul că programul unic este afișat în incinta instituțiilor medicale, nu înseamnă că ei cunosc prevederile lui. Informația trebuie să fie sistematizată. Pacientul trebuie să fie educat ca să beneficieze de serviciile medicale conform nevoilor sale, însă fără a face abuz. De asemenea, el trebuie educat să respecte anumite etape în traseul lui pentru soluționarea problemelor de sănătate. Pentru aceasta trebuie să existe încredere în competența și atitudinea binevoitoare a oricărui lucrător medical. Din păcate, mulți dintre pacienți cred că „atitudinea costă”.

Pe de altă parte, prestatorul de servicii medicale și mă refer la angajații din instituțiile publice, trebuie să conștientizeze că în procesul de prestare a serviciilor sunt utilizate bunuri publice (spații, utilaje, consumabile), iar costul serviciului, dacă nu este acoperit de polița de asigurare, trebuie să treacă prin casieria instituției.

Ce depinde de noi, cetățenii, să-i determinăm pe responsabilii din instituții să ne spună pe ce sunt cheltuiți banii cu care contribuim la sistemul de asigurări medicale?

Să fim insistenți, să solicităm informația în formă scrisă, cu înregistrarea solicitării în cancelaria instituției, să venim cu argumente legale care obligă managerii de instituții publice și private, contractate din bani publici de CNAM, să ne prezinte această informație.

Ce nu știm noi despre felul în care sunt cheltuiții banii cu care contribuim pentru a putea beneficia de asistență medicală și ar trebui să cunoaștem?

Nu știm cum se iau deciziile de repartizare a mijloacelor financiare. Publicarea contractelor este deja un fapt împlinit (cu toate că nici aceasta nu se face). Dar care au fost criteriile de contractare ale instituțiilor, cum se negociază aceste contracte. Pe ce sunt bazate aceste decizii: pe nevoile reale ale populației ori e o metodă istorică de contractare. Capitolul transparenței decizionale de alocare a resurselor financiare rămâne încă nedescoperit.

Doamna Niculiță, vă mulțumesc pentru acest interviu.

Acest material apare cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova. Informațiile prezentate în această publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat poziția Fundației.

„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toate părțile”. Interviu cu Nicolae Furtună, șef al Direcției maladii transmisibile la ANSP

Fața ascună a migrației//„Ne sacrificam și plecăm pentru tine”. Ce nu trebuie sa le spună părinții copiilor, atunci când decid să meargă la muncă peste hotare. Sfaturile psihologului

INTEGRARE EUROPEANĂ//Angela Paraschiv, secretar de stat la Ministerul Sănătății: „Va fi interzis fumatul țigărilor electronice, narghilelei și tutunului încălzit” Partea II

Tag: spitale, directori, transparență financiară, Moldova

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.