Unul din șase moldoveni este alergic la ambrozie

Vitalie Dogaru
19 septembrie, 2022, 11:35
Vizualizări: 1047
Ambrozia este pe locul zece în topul evenimentelor din luna septembrie. Un studiu realizat de Compania IData arată că alergia provocată de această plantă a fost menționată într-un clasament al provocărilor din septembrie alături de creșterea prețurilor, protestele antiguvernamentale și reținerea unor politicieni din opoziție.
Potrivit studiului sociologic, 16,9 la sută
din respondenții în cadrul unui sondaj au declarat că sunt alergici la ambrozie.
Sondajul a fost realizat în perioada 3-12 septembrie la telefon pe un eșantion
de 1012 persoane din 378 de localități și are o marjă de eroare de 3 la sută.
Cei mai mulți alergici sunt în zona de sud –
22,4 la sută, iar în zona de nord au anunțat probleme
legate de polenul ambroziei 13,2 la sută din chestionați.
Studiul a mai arătat că femeile sunt cele
mai afectate de prezența polenului în aer. 17,6% dintre acestea au semnalat
disconfort provocat de alergie în comparație cu 16,1% dintre bărbați.
După locul de trai, cercetarea sociologică
a arătat că fiecare al cincilea locuitor al orașelor (21,2%) se confruntă cu
probleme respiratorii din cauza ambroziei, iar numărul celor de la sate
este de aproape două ori mai mic, 13,7%.
Dintre categoriile de vârsta cu care operează
sondajul, cele mai afectate de polenul de ambrozie sunt persoanele trecute
de 60 de ani. 19,2 la sută dintre acestea au răspuns că au probleme respiratorii
pe fundal de alergie, după care urmează categoria de vârstă 45-59 de ani cu
18,3 la sută. Cei mai puțin afectați de ambrozie sunt tinerii cu vârsta
cuprinsă între 18 și 29 de ani.
Alergia la polenul de ambrozie a fost la
începutul lunii septembrie motiv de dispută între Primăria municipiului Chișinău
și Ministerul Sănătății. Autoritățile locale au solicitat Ministerului să
intervină cu medicamente compensate pentru alergici. În replică, Ministerul Sănătății
a menționat că „oferirea accesului gratuit la medicamente antialergice
persoanelor, majoritatea sănătoase, cu alergie la ambrozie, nicidecum nu va
soluționa incidența acestor stări, soluția fiind eradicarea buruienii”.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi

22 septembrie, 2021, 16:41

22 septembrie, 2018, 10:27

22 septembrie, 2020, 10:36
22 septembrie, 2017, 12:27
22 septembrie, 2014, 15:17
22 septembrie, 2014, 20:35
Cele mai citite
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
O fetiță de 12 ani „încă zâmbește” după ce și-a pierdut mâi ...
14 aprilie, 2023, 08:57
Ștefan Botnar, ex-consilier în Cabinetul ministrei Sănătății ...
26 mai, 2023, 17:56
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,10 %