Cornelia Adeola, psiholog/psihoterapeut: „Multe femei din Moldova sunt instabile emoțional. Se simt izolate, singure, se văd urâte și neimportante”

Sursa Foto: Arhivă personală

Elena Cioina

14 mai, 2021, 09:04

Vizualizări: 6590

În Moldova vei auzi foarte des femei, care povestesc că au avut nașteri traumatizante atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Cu unele se comunică impropriu, altele sunt supuse unor proceduri demult interzise de către sistemele medicale, inclusiv aici, în țara noastră. Și deși femeile suferă, puține dintre ele îndrăznesc să vorbească deschis despre traumele fizice și psihice prin care au trecut sau mai trec.

Psihologii spun că e un specific al nostru, să ne ascundem durerea, deși ne-am simți mult mai bine și am trăi o viață mult mai verifică dacă am vorbi cu specialiștii, în primul rând. În general, continuă psihologii femeile din Moldova ajung rar la psiholog, atunci când se confruntă cu o problemă de sănătate mentală. Când sunt însărcinate, practic le poți număra pe degete. Cele care însă îndrăznesc să-și spună fricile, fobiile sunt de multe ori judecate și neînțelese, inclusiv, de oamenii apropiați. În consecință, multe dintre ele trăiesc ani în șir cu suferința lor, ajungând în situații dificile, când tulburările devin cronice și sunt foarte greu de tratat. Am stat de vorbă cu psihologul și psihoterapeutul Cornelia Adeola despre această tăcere a femeilor, despre comunicarea inadecvată, despre frici, fobii și consecințe.

Doamna Adeola vreau să pornesc discuția cu Dvs de la două cazuri ale unor femei, care au trecut prin traume fizice și psihice la nașterea copiilor. Într-un caz este vorba despre o femeie, care a rămas fără uter, iar medicii nu au reușit să-și explice foarte clar de ce au lăsat-o fără el și altul e despre o femeie, care a rămas cu sechele fizice și psihice, după ce medicii i-au aplicat o procedură de apăsare a burții, Metoda Kristeller, pentru ca ea să poată naște copilul. Iată când femeile trec prin astfel de experiențe traumatizante fizic, cu ce fel de traume psihice rămân ele după naștere și cât de grave sunt?

Cazurile despre care îmi vorbiți Dvs se referă la tulburări post-traumatice. La nivel mondial, aproximativ 6% dintre femei suferă de tulburări post-traumatice, după naștere. În Moldova nu avem astfel de evidențe, din păcate. Cel mai des, femeile se adresează la psiholog cu depresie post-natală și este important să se facă diagnostic diferențiat aici, pentru că depresia postnatală este o afecțiune mai frecventă și este de gravitate diferită. Unele femei se adresează după ajutor, altele, nu se adresează și asta depinde de contextul lor cultural, de educație, familie, etc. Însă depresia post-natală poate să apară și ca simptom al stresului post-traumatic, în urma unei nașteri traumatizante.

Care sunt cei mai frecvenți factori de risc pentru apariția tulburărilor mentale după naștere. În cazul pomenit de noi e vorba de comunicare inadecvată, de exemplu, din partea cadrelor medicale, „ zi mersi că n-ai murit”, „nu-I spune nimic soțului, că n-o să te mai vrea”, etc. Cât de mult influențează asupra psihicului unei femei, care a trecut printr-un proces al nașterii traumatizant, o astfel de comunicare?

Factori de risc pentru apariția tulburărilor post-traumatice după naștere sunt foarte mulți. De cele mai deseori ele apar drept rezultat al nașterii traumatizante, ceea ce reprezintă o experiență emoțională sau psihologică, căreia femeia nu-i poate face față, din diverse motive. Nu are suficiente resurse interioare, nu are suport emoțional din partea celor apropiați, nu a primit suficientă informație sau atitudinea celor din sistemul medical a fost impersonală.

De fapt, ca factor de risc apare și ceea ce a fost înainte de naștere. Experiențele neplăcute prin care a trecut femeia pot contribui și mai mult la dezvoltarea unei tulburări post-traumatice. De exemplu, dacă femeia a fost supusă unei forme de violență fizică, emoțională, la orice etapă a vieții ei, nu neapărat în timpul sarcinii sau înainte de ea. Se putea întâmpla în copilărie. Tulburările post-traumatice pot să apară și dacă femeia, ca personalitate, este anxioasă.

Însă în momentul în care femeia merge să nască, ea trece printr-o experiență plină de temeri. Ele sunt firești, pentru că noi, oamenii, ne temem cel mai des de necunoscut, de ceea ce nu știm. Și dacă nu avem suficientă informație, nu avem cu cine discuta, nu ne susține moral/emoțional nimeni, dacă cei cu care noi suntem în contact și în care ar trebui să avem încredere absolută nu ne oferă această încredere, atunci fricile vor deveni și mai mari.

Să nu uităm că sarcina este un proces de tranziție, provoacă o schimbare majoră atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, iar nașterea este o tranziție radicală în care tu din femeie, fiica ori soția cuiva, devii mamă. Și evident, dacă nașterea este traumatizantă, dacă ești supusă unor intervenții chirurgicale despre care tu nu știi, nu le înțelegi, dacă complicațiile post-partum îți afectează sănătatea și pe termen lung (infecții, alte intervenții), evident că în rezultat se va ajunge și la tulburarea de stres post-traumatic, femeia va avea imaginea acestor evenimente traumatizante tot timpul. Și acest lucru se va întâmpla și când e conștientă și când doarme. Ea le va vedea în vise sub formă de coșmaruri. Această femeie va rămâne cu teama unei nașteri pe viitor și va avea imaginea despre ea distorsionată.

Dar în general, femeile din Moldova vorbesc despre astfel de suferințe deschis?

În general, femeile din Moldova vorbesc foarte puțin despre suferințele lor. Cu atât mai mult, nu vorbesc despre ceea ce li se întâmplă la naștere, pentru că ele se simt inadecvat. Multe au părerea asta distorsionată de prin filme, când după ce ai născut imediat îți apar sentimente de fericire și bucurie. Toate femeile după naștere sunt vesele, frumoase și fericite și fix în acel moment devin și cele mai bune mame.

Și atunci când în realitate femeia se simte diferit decât ceea ce a văzut la televizor sau pe rețelele de socializare, etc, din cauză că simte diferit, ea va ține suferințele doar pentru sine și toată simptomatica se agravează - apar dificultăți de relaționare cu cei din jurul ei și teama de a mai naște copii pe viitor, apar dificultăți de relaționare cu copilul, pe care l-a născut, apare sentimentul de vină, care acutizează și mai mult depresia.

Din ceia ce îmi spuneți Dvs, femeile noastre nu sunt pregătite psihologic pentru naștere, prin urmare nu știu cum ar putea să reacționeze în diferite situații stresante pentru ele. De exemplu, cum ar putea reacționa, atunci când nu se comunică corect cu ea. Mai pot fi evitate asemenea situații, dacă nu știm cum să le evităm?

Este foarte important ca pe perioada sarcinii femeia să-și facă o listă de întrebări la care simte că are nevoie de răspunsuri și atunci când merge la consultul medical să-și ia cu ea această listă de întrebări. Însă femeile noastre au o mica dificultate…

Merg pe forumuri și întreabă acolo…

Exact. Au senzația că internetul le va răspunde la toate întrebările. Și deseori răspunsurile care le găsesc acolo sunt și mai sperioase, decât faptul că femeia nu cunoștea nimic până atunci. Deci, e foarte importantă lista. În ea trebuie să se regăsească întrebări sau situații pe care ea nu le înțelege, eventuale complicații care ar putea să apară, intervențiile posibile, ea trebuie să întrebe care sunt riscurile și în ce situații trebuie să se intervină de urgență. Medicul are obligația să răspundă și femeia nu trebuie să se rușineze să-I adreseze întrebările care o macină. Atunci când ne temem să adresăm întrebări, nu vom primi răspunsuri.

De asemenea, femeile pot întreba de alte femei despre experiențele lor, dar aici există riscuri, pentru că femeile pot percepe diferit procesul nașterii și atunci fiecare va vorbi diferit despre acest eveniment din viața ei. Sunt cărți online, pe care femeile le pot cumpăra și le pot citi. De exemplu, pentru femeile care au trecut printr-o naștere traumatizantă și se tem de a doua, le recomand o carte foarte bună, se numește „Revenirea după copii”. Este scrisă de un psiholog american, care a studiat foarte mult această tematică. Această carte a ajutat foarte multe femei, le răspunde la foarte multe întrebări.

Revenind la experiența Dvs. Ați spus că femeile noastre sunt destul de anxioase. Despre ce se tem cel mai mult să vorbească deschis și cu ce probleme de ordin psihologic se confruntă?

Cel mai des femeile sunt foarte labile din punct de vedere emoțional. Foarte repede își schimbă dispoziția. În afară de aceasta, persistă tristețea. Femeile se simt izolate, se simt singure, au insomnii, au imaginea de sine foarte distorsionată, autoapreciere foarte scăzută, se văd urâte, neimportante, au dificultăți în relația cu soțul, cu părinții, cu părinții soțului, se confruntă cu lipsa libidoului, cu respingerea contactului fizic și foarte important au probleme de relaționare cu bebelușii. Vin femeile cu un sentiment profund de vină că ele sunt mame rele, că nu își pot iubi copilul așa cum trebuie, vin cu sentimentul că ele sunt cumva defecte și în momentul în care ele împărtășesc asta cu cineva, cel mai des, pentru stările lor, sunt judecate. Cei din jur le spun: „nu-i corect”, e copilul tău și tu ca mamă nu ai dreptul să nu-l iubești și această dificultate de relaționare cu bebelușul nu apare din motivul că ele sunt femei rele sau nu-și iubesc copilul, dar din cauză că au o traumă, care nu a fost prelucrată și femeia nu a primit ajutor.

Dar în general, se pornesc femeile gravide la psiholog înainte de naștere ca să-și spună temerile?

Eu aș spune că femeile gravide ajung foarte rar la psiholog, dar chiar foarte rar. Acest lucru depinde cât de informată este femeia, ce instruire, educație are, cât suport are din partea soțului, rudelor. Din experiență pot să spun că am avut cazuri numărate pe degetele de la o singură mână, când femeia a venit la psiholog, pentru că avea temeri legate anume de naștere. Cel mai des aceste temeri sau nu vor fi discutate cu nimeni și intensitatea lor va crește în timp, acutizând anxietatea și apoi contribuind la depresia postnatală, crescând riscul post-traumatic, sau vor fi discutate în bucătărie la o cană cu ceai cu cineva dintre prietene. Uneori asta ajută, alteori face mai rău, cu părere de rău.

Bun, atunci vă întreb altfel. În general, femeile din Moldova ajung des la psiholog sau nu? Înțeleg, în general, că au nevoie de psiholog când se pomenesc triste mai multe săptămâni, iritate, etc?

Concret, în Republica Moldova femeile înțeleg foarte rar că au nevoie de psiholog. Se întâmplă din lipsă de informație și din stereotipurile care există. Lucrez foarte mult cu clienții internaționali din Europa, Statele Unite. Și acolo din școală sunt informați despre faptul că trebuie să meargă la psiholog, dacă simt că au problemă mentală. Și omului, când ajunge în terapie, nu trebuie să-i explici multe lucruri, pentru că el deține și limbajul și înțelege ce vrea de la el specialistul sau el de specialist. Cu părere de rău, în Moldova, pentru că nu există această pregătire de mici, foarte puține femei înțeleg că au nevoie de ajutor.

Femeile trăiesc cu starea asta ani de zile. Ani de zile se consideră defecte, ani de zile nu înțeleg de ce totul în jur le irită, de ce viața pare atât de urâtă. Sentimentul ăsta de lipsă constantă de fericire este prezent ani de zile și femeile nu înțeleg că se confruntă cu el. Și atunci când decid să vorbească despre trăirile lor, cei din jur îi spun „Doamne ferește, n-ai rușine, faci păcate. Să te mai jelui și tu. Uite, ai casă bună, soț bun, copii sănătoși, etc”. Deci, e o abordare foarte moldovenească și atunci femeia nici nu mai îndrăznește să spună ceva altă dată și nici nu mai îndrăznește să ceară ajutor, pentru că îi este frică de această judecată.

Depresia, acumulată în ani, poate apare și din cauză că în Moldova, de cele mai multe ori mamele sunt cele care se ocupă de educația copiilor și sunt nevoite să renunțe la serviciul lor, la carieră, la vise, etc?

Dacă femeia se asociază doar cu rolul de mamă, de îngrijitor și își pierde restul funcțiilor și restul rolurilor, atunci ea devine izolată de tot ce ar însemna viață socială, carieră, pentru că ea este doar în acest rol – de mamă și de îngrijitor. Ea își pierde imaginea de femeie. Ea nu se mai vede ca femeie, ci doar ca mamă și respectiv acționează și îndeplinește doar aceste funcții și atunci cu siguranță apare depresia.

Abandonul copiilor poate fi legat de depresia post-natală?

Există foarte mulți factori care determină unele mame să-și abandoneze copiii, dar evident că o depresie post-natală și un stres post traumatic post-natal sunt printre factorii de risc pentru abandon. Pentru că în momentul în care femeia are dificultate în relaționarea sa cu bebelușul și nu poate construi această relație și această legătură emoțională cu bebelușul, ar putea decide pentru ea că e prea complicată misiunea ei.

Doamna Adeola, de partea cealaltă sunt cadrele medicale implicate în procesul nașterii și cum spuneați Dvs o gravidă trebuie să aibă mare încredere în specialistul căruia îi încredințează acest eveniment, respectiv are foarte multe așteptări de la el. Și aici mă refer nu doar la calitatea actului medical, ci și la comunicarea și atitudinea față de pacientă. Noi des auzim că tocmai la acest capitol – comunicare și atitudine- sistemul medical șchiopătează destul de mult. Unii medici își permis să fie aroganți, le vorbesc vulgar femeilor, le iau în zeflemea, etc. De ce se întâmplă acest lucru? Ce-i determină pe unii dintre ei să aibă acest comportament grosolan?

Cred că explicații sunt mai multe, dar în primul rând vreau să spun că din experiență profesională, dar și din convingerile mele personale este că lucrători medicali omenoși și buni sunt, totuși, mai mulți decât lucrători care nu se comportă adecvat cu o femeie. În afară de aceasta, trebuie să luăm în considerare faptul că și ei sunt oameni și atunci când lucrezi foarte mult într-un anumit domeniu apare o doză de desensibilizare față de ceea ce se întâmplă, pentru că în momentul în care emoțional ești implicat întotdeauna și pe o perioadă lungă de timp, tu arzi. Ca și mecanism de apărare apare această desensibilizare, distanțare emoțională față de ceea ce se întâmplă în jur.

Apoi sistemul nostru medical e supraîncărcat și medicii sunt supra-obosiți. Și nu întotdeauna medicii sunt asigurați cu toate cele necesare. În afară de aceasta, evident, că mai există și trăsăturile de personalitate, pe care le are medicul, ce studii are, cât de mult a învățat pe parcursul carierei sale medicale. Dacă a mai mers și a mai învățat ceva din standardul care l-a studiat la facultate, cum s-a dezvoltat ca profesionist pe parcursul anilor. Deci, explicații sunt foarte multe de ce se întâmplă anume așa. Și uneori poți ajunge la un medic, care pentru majoritatea este un medic bun și ca specialist, și ca om, dar care are o zi proastă și invers, poți nimeri într-o zi bună la un medic care pentru majoritatea oamenilor e ceva de genul „Doamne ferește, numai să nu ajung la acest medic”. Factori sunt foarte mulți. Ceea ce aș recomanda este ca femeile care au posibilitatea să decidă, să aleagă medicul, să-și asculte vocea interioară. Și dacă femeia simte că nu există conexiune între ea și medic, că nu e nicio chimie, să caute medicul pe care-l simte că-i va fi alături în orice moment.

De ce?

Pentru că noi toți pentru cineva suntem foarte plăcuți, pentru altcineva, nu. Acest lucru depinde cât de mult ne asemănăm sau ne deosebim și chimia se întâmplă între noi în funcție de acest lucru. Procesul nașterii este unul neașteptat și niciun medic nu-ți va garanta sută la sută că totul va fi perfect sau ideal. Lucrurile se întâmplă foarte spontan în acest proces și atunci medicul este pus în situația să ia decizii pe moment și, probabil, uneori uită că comunicarea este necesară, uită să-i ofere femeii în acel moment informațiile necesare.

De aceea, înainte de naștere femeia trebuie să se asculte pe ea, nicidecum pe alții. Foarte des am văzut pe rețelele de socializare că femeile întreabă: „cu cine îmi recomandați să nasc?” Și atunci în comentarii se pornește o bătălie întreagă cu nume de medici și experiență. Și cineva spune, numai la medicul acesta, și altcineva spune: „Doamne ferește, numai nu la el”. Este important ca femeia să comunice cu medicul, pentru că e un băț cu două capete. Medicul trebuie să vorbească cu femeia gravidă despre toate riscurile și intervențiile posibile, chiar dacă ele nu se vor întâmpla în procesul de naștere al acestei femei, concret. Și în același timp, femeile trebuie să recunoască și să-i spună medicului ce nu înțelege, unde are dubii, să spună că are nevoie de mai multe explicații, deci să fie cât mai activă în această comunicare.

Bun, dar se întâmplă de multe ori ca femeile să nu știe cum să întrebe medicul. Cum să-și formuleze gândul și atunci învinge anxietatea. Noi foarte mult vorbim că e nevoie de educație sexuală despre care ar trebui să învățăm la școală. Apoi, facem ghiduri de comunicare pentru medici. Deci, noi știm de ce avem nevoie și chiar unele mecanisme le avem, dar oricum lucrurile nu se prea schimbă. De ce se întâmplă că nu știm nici să întrebăm și nici să comunicăm cu pacienții?

E o situație specifică țării noastre, noi avem legi foarte bune, dar nu avem mecanisme, ca să le punem în aplicare sau nu învățăm noi până la capăt aceste mecanisme și asta duce spre mari dificultăți.

Momentele cheie, când o femeie trebuie să vorbească despre temerile ei, e perioada gravidității, din momentul în care se pune la evidență la medicul de familie și merge la investigații de rutină la medicul ginecolog. Acestea sunt momentele cheie în care cu femeia trebuie să se comunice. Dar, iarăși, medicul de familie are timp limitat pentru fiecare pacient și este important să facă ceea ce este scris pe hârtie și nu de-atâta că medicul nu vrea să comunice, dar de cele mai deseori, pentru că nu are suficient timp pentru asta.

Unde se pot adresa femeile gravide după sfaturi? Cine le poate îndruma și asculta, atunci când simt că au nevoie să discute anumite lucruri și nu pot vorbi cu medicul de familie ori cu ginecologul?

În fiecare raion din Moldova există centre prietenoase tinerilor. Acolo, femeile însărcinate, de diferite vârste, pot să beneficieze de consiliere. Ei pot beneficia și de consultul medicului ginecolog, și moașă, și psiholog este acolo. Deci, dacă femeia simte că nu are suficientă informație, sigur se poate adresa la aceste centre. Chiar le încurajez pe femei să nu se teamă să meargă la psiholog, pentru că psihologul nu este profesionistul care lucrează cu oamenii nebuni, cum se vehiculează în societatea noastră. Apoi, servicii psihologice sunt și în instituțiile noastre medicale, doar că nu toată lumea cunoaște despre ele. Inclusiv, există psiholog și în unele centre ale medicilor de familie, există centre de sănătate mintală, pe lângă centrele medicilor de familie. Există foarte multe resurse unde femeile ar putea să se adreseze cu anumite întrebări. Deci, anxietatea este o problemă de sănătate mintală. Fricile, fobiile, depresiile sunt probleme de sănătate mintală. Pentru depășirea lor există servicii, pe care noi le avem în țară și unde femeile se pot adresa după ajutor.

Aceste fobii, frici pe care le avem, ar putea fi mai puține în momentul în care ajungem să fim adulți, dacă despre ele s-ar discuta mai intens la școală?

Bine, anxietatea poate fi o consecință a unei experiențe de viață, dar poate fi și o trăsătură de caracter, de personalitate. O putem moșteni genetic de la părinții noștri. Deci, nu trebuie neapărat să trecem printr-un proces traumatic. Sunt foarte multe persoane care au anxietatea ca parte a personalității lor și trăiesc cu ea toată viața. Deja cât de mult le afectează viața, atunci este necesar ajutorul. Când vorbim de școală, este evident că de-acolo începe totul și dacă copiii la etapa dezvoltării lor ca personalitate vor fi bine informați, instruiți, vor avea posibilitatea să discute despre ceea ce-i macină, vor avea persoana la care să se adreseze după ajutor, vor primi suficiente informații, vor ști unde să se adreseze după acestea, evident că în viața de adult riscul apariției unor probleme grave de sănătate mintală se reduce.

Ce se poate întâmpla, dacă o femeie, o mamă, nu cere ajutor la timpul potrivit?

Dacă stresul post-traumatic în urma unei nașteri sau depresia post-traumatică sau depresia post-natală nu sunt tratate și ele trec într-o formă cronică, depresia devine acută și cel mai sever risc este, evident, suicidul.

Deseori întâlnim femei tinere, care au copii mici, cu gânduri suicidale și acest lucru nu e o consecință a momentului, ci a unei probleme mentale nerezolvată în timp.

Ce ar trebui să facă o femeie, imediat, dacă trece prin traume psihologice și fizice la naștere? Ce le-ați sfătui?

În primul rând să nu se teamă să vorbească. Să spună despre ce simt și cum simt. Cel mai important e ca femeia să primească validarea emoțiilor. Să nu se gândească că lumea va zice că-i nebună, că ea nu-i în regulă, că nu-i ca toate femeile. Să se gândească că prioritate în acest moment este ea. Foarte mulți pediatri cu renume internațional spun că în momentul în care se naște un copil, pentru ca el să fie bine îngrijit, iubit, să aibă parte de o copilărie fericită, prima care trebuie să fie fericită și în regulă este mama. Deci, prioritate nu este să-i răspundem imediat necesităților copilului. Dacă mama este sătulă, a făcut un duș și a dormit bine, ea poate să aibă grijă de copil și atunci cel mai important este ca mama să fie în regulă. Femeia trebuie să ceară ajutor de la cine poate, de la cine are încredere, deoarece cu cât mai mult va lăsa problema, cu atât mai mari sunt riscurile ca ea să devină cronică și cu atât mai dificil va fi să o trateze.

Doamna Adeola, vă mulțumesc pentru acest interviu.

Victoria Cojocaru: „Multe femei se ascund. Se tem să vorbească despre tragediile lor, pentru că au fost și bătute, și violate”

AUDIO//Există sau nu legătură între avort, sterilitate și cancer de col uterin? Explică Rodica Comendant, ginecolog-obstetrician

AUDIO//Victoria Condrat despre cancerul său de col uterin. „M-am gândit că istoria mea va motiva măcar o femeie să meargă să-și facă testul Papanicolau”

Tag: femei, gravide, fobii, frici, tulburări mentale, deepresie postanatală

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.