Reacția inginerului și a directorului de la Bălți, unde un aparat folosit a fost donat ca nou-nout: „Poate noi am fi inchis ochii la asa ceva, dar Ambasada, nu”
Elena Cioina
09 iunie, 2021, 19:28
Vizualizări: 4176
Responsabilii de la Spitalul Republican Bălți recunosc că într-adevăr au primit două aparate de plasmafareză în cadrul donației organizate de Ambasada Americii la Chișinău și că ambele au venit împachetate, deci, noi. Doar că primul aparat ar fi avut o eroare de sistem și nu a putut fi folosit.
Din acest motiv, spune șeful
serviciului inginerie biomedicală a spitalului, Stanislav Vasilița, a stat în
depozit până la sfârșitul lunii mai, când agentul economic, care a câștigat
licitația le-a adus un alt echipament. Acesta a fost instalat în secția
Reanimare. Și directorul Spitalului, Serghei Rotari spune că instituției i-au
fost livrate două aparate și că unul avea o defecțiune, directorul Spitalului
Republican Bălți afirmă că nu a fost atent cum anume a fost adus primul aparat.
Managerul afirmă că era fericit că le vine un echipament important pentru
pacienți și că nu trebuie să plătească bani pe el. Mai jos aveți discuția cu
cei doi responsabili de la Spitalul din Bălți.
Domnule Rotari, vi s-a adus un aparat de plasmafareză prin donație. Sunt imagini video în care agentul economic spune că el a schimbat acel aparat și nu v-a adus unul nou. Știați?
Nu, unica ce știu este că ne-au adus aparatul să lucrăm. Și cât a trecut acolo, acest aparat a fost peste hotare, a trecut, că este ajutor umanitar și noi nu tragem atenție la detalii când e ajutor umanitar. Dar undeva, peste o bucată de timp, ni s-a adus un alt aparat care a fost devamat, a fost adus de-odată aparat nou. Cred că acela nu a fost ceva în regulă. Eu știu? Aparatul care acum la noi, noi ne folosim. Facem plasmafareza și suntem bucuroși de ceea ce ne-au adus.
Da spuneți-ne dacă din start Dvs
ați înțeles că nu este un aparat nou?
Noi am înțeles că este aparat nou
din start și că vine în vamă alt aparat. Ni s-a spus să ne folosim de acesta că
este Covid-19. Inginerul nostru, ori a fost ceva o defecțiune, ori pur și
simplu l-a dat și ni s-a adus aparat nou. Este un aparat bun.
Notă: Din discuția interceptată dintre
agentul economic și directoarea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui
deducem că agentul economic avea o înțelegere cu un responsabil de la spitalul
din Bălți în privința aparatului de plasmafareză, care a fost luat de la CNTS. Iată un fragment din discuția înregistrată de poliție.
„Noi, formal, să le punem într-o
cutie, să le facem actele și să raportăm (...) că uite, aparatul este, îl ducem
la Bălți și îl transmitem. Cu domnul (...) acolo nu sunt întrebări, că mă cunosc
cu dânsul cât de cât binișor și dacă a trebui îl întoarcem înapoi sau îl vor
ține acolo undeva în depozit pus până vine lotul acesta”.
Am înțeles, dar Dvs vi s-a spus
din start că nu este un aparat nou și că vine de la Centrul de Transfuzie?
Eu nu am discutat pe tema asta. Mai este inginerul care discută. Au fost ajutoare umanitare care au fost aduse. Dacă mergea vorba să le plătesc eu, apoi eu le controlez și mă uit mai altfel, dar când aduce un aparat donat, noi eram bucuroși că ni l-au adus și am început să lucrăm că ne trebuie. Pe urmă ni l-a schimbat cu altul nou-nouț. Iată toate documentele care sunt. Eu și când l-a adus pe al doilea nu tare....Acum când au venit persoanele care au venit și au controlat, am văzut că este ...aparatul este nou, aparatul e bun, lucrează. Ce pot să vă spun pe tema asta?
Spuneți-ne la câte săptămâni a
fost înlocuit primul cu al doilea aparat?
Nu știu. Precis nu știu.
Dar măcar aproximativ?
Nu știu, iată eu am dat prețul
lui și m-am greșit. El este oleacă mai scump aparatul. Ajutoarele umanitare noi
le spunem la toți mulțumesc și facem scrisori. Dar aici s-a primit, parcă nu
știu ce s-a primit.
Domnule Rotari, mai am o
întrebare. Tot din înregistrările acestea, care au fost făcute publice, reiese
că cineva care urma să instaleze aparatul la Dvs. știa că nu va veni un aparat
nou, dar va veni un aparat folosit.
Nu știu să vă spun. Cinstit.
Inginerul cu care lucrați este
din instituție?
Da, este din instituție.
Și l-ați întrebat despre aparat?
Dacă vreți vă pot da telefonul și
să discutați cu el. Eu sunt bucuros că avem unicul aparat la noi care putem să
facem plasmafareza, în reanimare că am umblat un an de zile cât a fost covid-ul,
la transfuzii. Și acum în jurul aparatul atâta învălmășeală. Pe mine puțin mă
interesează ce fac ei, acesta este ajutor, eu așa l-am socotit ca ajutor,
pentru spital. Că ne-au adus unul, că ne-au adus două acestea deja sunt
treburile la acei care au câștigat.
Sănătate INFO a reușit să ia
legătura și cu șeful Serviciului inginerie biomedicală a Spitalului Republican
Bălți, Stanislav Vasiliță. L-am întrebat și pe el, ce știa despre donația
echipamentului de plasmafareză, ajuns la ei drept ajutor umanitar de la Ambasada
Americii la Chișinău.
Domnule Vasiliță, când v-au adus
aparatul, Dvs v-ați dat seama că el nu este nou? Cum s-a întâmplat, de fapt?
Echipamentul care l-am primit
inițial a avut o eroare de sistem și a fost înlocuit. Cel cu care a fost
înlocuit a fost despachetat în prezența mea personală și a inginerilor din
echipa mea, a șefului Departamentului Reanimare. Era învelit în peliculă, cu
toate abțibildurile de transportare. Primul a venit cu o eroare de sistem și
noi nu l-am putut utiliza în jur de trei săptămâni. Echipamentul cu care lucrăm
acum este nou. Puteți să veniți să-l vedeți și Dvs, dacă vă dau acordul din
secția Reanimare. Deci asta e ceea ce cunosc eu personal.
Dar atunci când v-au adus primul
aparat, Dvs l-ați pus în funcțiune imediat sau peste câteva zile? Când ați
depistat eroarea?
Agentul economic l-a livrat, dar inginerul
nu a venit de-odată. A venit să-l monteze, dacă nu mă greșesc, în vreo
săptămână de zile. Deci, a fost livrat de curier, după aceasta a fost programat
timpul de instalare. Noi ne intersectam și cu Covid-ul. Noi trebuia să-l instalăm
în reanimare și trebuia permisiune ca să intrăm acolo. Nu puteam intra peste
pacienții cu Covid.
Dar cum v-a fost livrat? În cutie,
era despachetat?
Ambele echipamente erau
împachetate. Aveau peliculă de transportare. Eu, de exemplu, nu am știut că
acel echipament era de la Centrul de Transfuzie. Din presă am aflat. Nu am
făcut noi licitația, nu am știut cine va câștiga. Serviciul nostru de bioinginerie
a fost implicat doar atunci când s-a livrat echipamentul. Nu știu cine a
organizat licitația, dar precis nu noi, pentru că ne-ar fi cerut caietul de
sarcini.
Când ați primit echipamentele? În
martie, aprilie?
Primul l-am primit la început de
mai, iar al doilea la sfârșit de mai. Atunci au fost și reprezentanții Ambasadei
și au făcut poze. Și dacă noi am fi închis ochii la ceva, Ambasada nu cred că
ar fi închis ochii, dacă echipamentul ar fi fost murdar sau ar fi fost în
utilizare. E o situație neplăcută și pentru noi, mai ales că sunt anchetați și
colegi de-ai noștri, practic.
Vom preciza că pe pagina deFacebook, instituția anunța pe 28 aprilie că a primit un aparat performant de plasmafareză de model DIGIPLA 80, necesare în tratarea pacienților gravi și extrem de gravi cu Covid-19 și non-Covid. Echipamentul a fost donat de United States European Command. Din pozele publicate se vede cum echipamentul este verificat în prezența unui oficial american.
Mai adăugăm că Ambasada SUA laChișinău, într-adevăr a publicat pe site-ul său un document prin care anunță o
licitație deschisă de pe 6 până pe 17 noiembrie 2020. După selectarea
câștigătorului, acesta avea la dispoziție 30 de zile pentru livrarea echipamentului.
Sănătate INFO va încerca mâine să ia legătura cu reprezentanții Ambasadei
pentru a vă oferi detalii.
Document Ambasada by Elena Cioina
Tag: echipament de plasmafareză, plasmă umană, dosar de corupție, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 octombrie, 2018, 15:48
12 octombrie, 2016, 15:28
12 octombrie, 2016, 15:17
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %