Nu s-a găsit până acum 1 milion de lei pentru copiii cu cancer. De ce medicii de la Laboratorul științific al Institutului Oncologic stabilesc diagnosticul de leucemie prin metode arhaice
Silvia Rotaru
20 iulie, 2021, 19:09
Vizualizări: 4843
Institutul Oncologic nu dispune de un aparat vital pentru a diagnostica leucemia și limfoamele la copii și adulți. Echipamentul se numește flowcitometru și poate stabili forma cancerului de sânge în stadiile lui incipiente. În lipsa acestui aparat, medicii sunt nevoiți să facă testele manual, ceea ce nu le permite stabilirea unui diagnostic precis și într-un timp scurt. În aceste condiții, pacienții sunt sfătuiți să efectueze testele în străinătate, iar aici doar să urmeze tratamentul.
Specialiștii spun că un flowcitometru costă peste 1 milion de lei și are o
capacitate de aproximativ 10 mii de teste pe an, dar deocamdată nicio
administrație a Institutului nu și-a stabilit drept prioritate procurarea lui. Anual, în Moldova, între 100-120 de
copii sunt diagnosticați cu cancer. Dintre aceștia, aproximativ 50 de copii
sunt diagnosticați cu leucemii și limfoame (cancer de sânge și sistem
limfatic).
Într-un interviu pentru Sănătate INFO, președinta Asociației Obștești „Viața fără leucemie”,
Veronica Vîlcu-Bajurean a menționat că în lipsa unui asemenea aparat, medicii
sunt puși în situația să „prsupună” diagnosticul și să stabilească tipul
leucemiei.
„Aparatul este
capabil să citească structura măduvei în cele mai mici detalii, pe când la noi
se citește la laborator ceea ce medicul vede cu ochiul. Diagnosticul corect se
stabilește în funcție de foarte mulți parametri. Cum credeți cine vede mai
bine? Celulele blastice nu apar în măduvă deodată mari. Ele apar foarte mici și
puține, și pot fi detectate doar cu un aparat de înaltă precizie. Existența
unui astfel de aparat în Moldova le-ar ușura cu mult munca medicilor și ar
putea indica direcția în care să evolueze tratamentul”, spune Președinta AO
„Viața fără leucemie” Veronica Vîlcu-Bajurean, într-un interviu pentru Sănătate
INFO.
Ea spune că a avut de
multe ori întrevederi cu administrația Institutului Oncologic și a vorbit
despre necesitatea unei asemenea echipament de diagnostic, dar fără vreun
rezultat până în acest moment.
„Administrația nu a
văzut asta prioritar până acum. Ei au așteptat ca acest aparat să vină cumva de
la cineva. Au scris un proiect la Ambasada Japoniei și nu a trecut, au mai
scris unul, tot fără succes. Apoi a venit pandemia, apoi ne-au rugat pe noi
poate reușim să ajutăm. Din discuțiile pe care le-am avut, erau mereu în
așteptare".
Valentina Stratan,
șefa Labratorului științific al Institutului Oncologic spune că un
flowcitometru costă aproximativ 220 de mii de dolari, iar capacitatea lui de
testare este de zece mii de probe pe an. Ea crede că nu banii ar fi fost
problema, ci modul în care aceștia sunt gestionați și prioritizați de către
administrațiile Institutului. Valentina Stratan afirmă că procurarea unui
flowcitometru nu este rentabilă din punct de vedere al cost-eficienței,
întrucât în Moldova nu sunt atât de mulți bolnavi de leucemie. Cu toate
acestea, fostele administrații nu au încercat să găsească o altă soluție pentru
a putea oferi acest serviciu pacienților suspectați cu leucemie.
„Problema este că desigur nu este rentabil să se facă investiții în acest aparat și apoi reagenții nu sunt mai ieftini, și copiii cu aceste maladii nu sunt atât de mulți. Și cu conducătorii laboratoarelor private am discutat. Nici ei nu vor să investească atât de mult pentru 300-400 de copii. Și atunci cine trebuie să facă? Statul trebuie să facă. Noi nu suntem împotrivă să avem o conlucrare cu România, însă este nevoie acum. Sunt copii care se internează la 12 noaptea, trebuie să li se preleve sângele și imediat trebuie să se facă hormonoterapie și se schimbă toată clinica. Acest aparat trebuie aici pe loc, nu chin și așteptare”.
Șefa Laboratorului
științific spune că medicii de la laborator sunt supraîncărcați și deși
folosesc o metodă de diagnosticare depășită de timp, se străduie să obțină
diagnosticul cât mai rapid.
„Noi detectăm prin
metoda indirectă, cu ajutorul anticorpilor monoclonali, dar asta este o metodă
care necesită foarte multă muncă. Am internat trei copii în două zile fără
diagnostic primar. Dacă avem trei copii urmează să facem 75 de preparate și din
policlinică mai avem 3 cabinete de hematologie care ne trimit investigații la
laborator. Este și o limită a dispozitivelor de laborator, dar și ochiul
doctorului obosește. Am rugat medicii să coordoneze cu laboratorul când trimit probele
pentru diagnostic. Noi încercăm să-i ajutăm foarte mult, dar este o metodă
manuală, care necesită implicarea mai multor oameni, o metodă care durează și e
anevoioasă, complexă. Și atunci când colegii mei efectuează o investigație de
laborator, altele nu mai pot fi făcute”, a explicat Valentina Stratan pentru
Sănătate INFO.
Valentina Stratan îi
reproșează fostei directoare Larisa Catrinici că nu a considerat prioritate
găsirea unei soluții pentru diagnosticarea rapidă și corectă a leucemiei la
copii.
„Dacă în acești ani,
de mandat a unui director, se programau cei un milion 200 de mii de lei cât
costă aparatul, se uita demult de această problemă. Desigur, ulterior urmau să
se cumpere reagenți. Cred că nu s-a dorit și nu s-a considerat că aceasta este
o prioritate. Medicii hematologi sunt dezarmați. Eu am făcut tot ce am putut, am
conlucrat și cu doamna Vîlcu, și cu hematologii le-am zis să ceară, ca în baza
solicitărilor lor să sensibilizăm administrația. Am tot discutat, am scris un
proiect la Ambasada Japoniei, ne-au evaluat, însă ei au zis că deja ne-au
ajutat și că am beneficiat suficient de proiectele lor. Am avut promisiuni și de
la Silvia Radu, dar nu s-a făcut nimic”, a declarat Stratan.
Valentina Stratan a
mai menționat că, în acest moment vrea să pună în aplicare Tehnica Fish - Hibridizarea
fluorescent în situ, o tehnică de citogenetică moleculară utilizată în scopul
identificării anomaliilor cromozomiale, numerice și structurale ale celulelor
(care nu pot fi determinate prin cariotipare).
„În cadrul
proiectului național, finanțat din bugetul de stat, „Studiul comparativ al
particularităților genomice, imunologice și funcționale ale carcinoamelor cu
celule scuamoase prin 5 localizări anatomice”, am cumpărat un microscop bun. Ca
să funcționeze însă avem nevoie de un soft, care costă 420 de mii de lei. Am
trimis nenumărate solicitări Doamnei director, am prezentat informația, an de
an nu s-a făcut nimic. Nu se acordă suficientă atenție diagnosticului de
laborator. Dar dacă nu poți face diagnostic, nu poți face tratament eficient.
Eu mă implic cât pot, dar trebuie să am și suportul administrației, nu să ne
trateze ca pe cenușărese”, a adăugat Valentina Stratan.
Am contactat-o pe
fosta directoare a Institutului Oncologic, Larisa Catrinici ca să o întrebăm
care a fost problema – de ce nu a fost posibilă procurarea unui asemenea aparat
vital pentru diagnosticarea leucemiei. Aceasta însă nu ne-a răspuns nici la
apel și nici la mesaje.
Vom preciza că, deși
mandatul fostei directoare a Institutului Oncologic ar fi trebuit să expire la
toamnă, în noiembrie, aceasta a demisionat din funcție în luna iunie. Între
timp, Ministerul Sănătății a anunțat concurs pentru funcția de director la
Oncologi, dar l-a suspendat, invocând că administrația Școlii de Management în
Sănătate Publică este în concediu. Vom preciza că pentru funcția de director,
în concurs s-au înscris 5 concurenți, printre ei și fratele Larisei Catrinici,
Serghei Ștepa.
Tag: institutul oncologic, flowcitometru, cancer, leucemie, limfoame
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %