Conflict între directori: Agenția Medicamentului susține că îi va permite accesul lui Eremei Priseajniuc în instituție numai la indicațiile Guvernului
Irina Papuc
26 iulie, 2021, 18:24
Vizualizări: 2991
Printr-o Hotărâre a Judecătoriei Chișinău, Eremei Priseajniuc a fost restabilit în funcția de director al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Acesta susține însă că nu a fost lăsat să intre pe teritoriul instituției. Astăzi, AMDM a reacționat, reproșându-i acestuia că nu are studiile medicale necesare și că ar vrea să discrediteze agenția. Totodată, AMDM susține că va acționa numai la indicațiile Guvernului.
Eremei Priseajniuc s-a aflat la cârma Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale doar cinci luni, pe 11 noiembriei 2020 fiind eliberat din funcție de Guvernul Chicu, într-un context nefavorabil coaliției PD-PSRM. Locul acestuia a fost luat din nou de Silvia Cibotari, care a mai ocupat această funcție și anterior, în ultimii ani având loc un ping-pong permanent de schimbare a oamenilor în funcție de cine s-a aflat la guvernare.
După ce o hotărâre a Judecătoriei Chișinău a confirmat faptul că Eremei Priseajniuc a fost eliberat ilegal din funcție, acesta a declarat presei că s-a dus la serviciu, dar n-a fost primit. Asta deși hotărârea prevede clar restabilirea în funcție.
Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a reacționat astăzi, la rândul ei, cu acuze. Conducerea Agenției îi reproșează lui Priseajniuc că a fost în funcție printr-o conjunctură politică, încâlcând prevederile Hotărârii de Guvern nr. 71 cu privire la aprobarea Regulamentului, structurii şi efectivului-limită ale Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, care prevede că directorii și vicedirectorii trebuie să aibă studii medicale.
„Conform aceluiași pct.11 din HG sus-indicată „directorul general și directorii generali adjuncți dețin studii superioare farmaceutice și/sau medicale și au o vechime în muncă în domeniul ocrotirii sănătății nu mai mică de 10 ani, în cazul directorului general și, nu mai mică de 5 ani, în cazul directorilor generali adjuncți”. Totodată, Agenţia Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, atrage atenția asupra faptului că dl Eremei Priseajniuc a fost unicul director al instituției care n-are studii nici în domeniul medical și nici în cel farmaceutic, numit în funcție strict pe principii politice”.
„AMDM condamnă declarațiile dlui Eremei Priseajniuc referitor la faptul că îi este restricționat accesul pe teritoriul instituției, or relațiile de muncă dintre directorul instituției sunt cu Guvernul Republicii Moldova și nicidecum cu actual director al instituției. Restabilirea în funcție a dlui Priseajniuc nu ține de competența AMDM, ci de Guvernul Republicii Moldova, acest lucru fiind-ui explicat dlui Priseajniuc, în prima zi când s-a prezentat pe teritoriul instituției. Conducerea AMDM va acționa doar la indicațiile Guvernului”, se menționează în reacția AMDM de astăzi.
Menționăm că Agenția Medicamentului se află în subordinea Guvernului, în urma mai multor reforme și modificări de legi aplicate în ultimii ani. Fiind o instituție strategică, Agenția a reprezentat tot timpul un mare interes pentru partidele politice aflate la guvernare, fiecare înaintându-și preferații pentru funcția de director. În general, în ultimii doi ani, instituția a cunoscut 4 directori – Vladislav Zara, numit de Guvernul Filip, Zinaida Bezverhni – numită de Guvernul Sandu, Silvia Cibotari, numită de Guvernul Chicu și Eremei Priseajniuc, de asemenea numit în funcție de Guvernul Chicu. Înaintea lui Zara, funcția a fost ocupată de Alexandru Coman, numit de guvernul Filat. Iar până la Coman, funcția a fost deținută de Maria Cojocaru-Toma, destituită cu scandal în 2011 din cauză că nu ar fi reușit să scadă prețurile la medicamente.
Vom preciza că Silvia Cibotari este unul dintre cei mai longevivi angajați ai Agenției Medicamentului, activând în instituție de peste 25 de ani. O lungă perioadă de timp, ea a deținut funcția de vice-director, iar în 2016 a intentat un proces împotriva Ministerului Sănătății, pe vremea ex-ministrei Ruxandei Glavan, pentru că a fost sancționată fără motiv, intimidată și obligată să plece din funcția de vice-director și din instituție. În decembrie 2018, Silvia Cibotari a câștigat procesul.
Eremei Priseajniuc nu este membru de partid, dar a fost consilier al fostului premier democrat Pavel Filip. Ulterior, a fost angajat în cadrul Parlamentului, în Cabinetul președintelui fracțiunii Partidului Democrat. De asemenea, Priseajniuc a fost consilier principal de stat al fostului premier liberal-democrat Vlad Filat, dar și consilier responsabil de domeniul ocrotirii sănătății și dezvoltării sociale în cabinetul lui Iurie Leancă.
Tag: agentia medicamentului silvia cibotari eremei priseajniuc
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 aprilie, 2016, 15:18
18 aprilie, 2017, 16:26
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %