Secretarii de stat Tatiana Zatîc și Denis Cernelea au fost eliberați din funcție. Revin în sistemul public Zinaida Bezverhnii și Svetlana Nicolaescu
Irina Papuc
09 august, 2021, 16:23
Vizualizări: 8159
Secretarii de stat Tatiana Zatîc și Denis Cernelea au fost eliberați din funcție astăzi, în cadrul primei ședințe a Guvernului Gavriliță. Ambii ar fi scris cerere de eliberare din funcție.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, în funcția de secretară de stat a fost numită Zinainda Bezverhnii. Ea se va ocupa de politica medicamentului, de resursele umane în sănătate și de sistemele de sănătate naționale și internaționale. Bezverhnii a condus Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale în Guvernul Sandu.
Zinaida Bezverhnii este farmacistă de specialitate, doctoră în științe farmaceutice, a absolvit studiile de masterat în Sănătate Publică. Este absolventă a USMF „Nicolae Testemițanu”, unde a activat până în 2015 în calitate de asistentă universitară, iar apoi în calitate de conferențiară universitară la Catedra de Farmacie Socială a Universității. De asemenea, a activat ca și consultantă la Directoratul european pentru calitatea medicamentelor al Consiliului Europei. Din 2015, este coordonatoare de programe la Biroul de țară al OMS.
Tot astăzi, Executivul a aprobat numirea în funcția de secretar de stat a Svetlanei Nicolaescu, fostă viceministră în cadrul Ministerului Sănătății în perioada 2013-2016. Svetlana Nicolaescu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar acum se află în programul de doctorat pentru susținerea tezei de doctoră în medicină. Și-a susținut masteratul în Sănătate Publică la Universitatea de stat Kansas din SUA. A urmat Programul de Politici în domeniul de control al tutunului la Universitatea Johns Hopkins, Școala de Sănătate Bloomberg.
Din 2011, Svetlana Nicolaescu a activat în cadrul Ministerului Sănătății, deținând funcția de șefă a Direcției de planificare și regionalizare a serviciilor medicale integrate, iar mai apoi cea de șefă a Direcției de sănătate publică. A deținut și funcțiile de viceministră și medic șef sanitar de stat în perioada 2013-2016. Începând cu anul 2017 și până în 2020, Svetlana Nicolaescu a fost coordonatoare de programe, iar din 2021 - directoare de programe la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS).
Tag: tatiana zatic denis cernelea elibetari secretari de stat svetlana nicolaescu zinaida bezverhni
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 decembrie, 2016, 15:37
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %