Depozitul Național de Vaccinuri: „Dacă s-ar respecta regulile ca la noi în toată țara, în Republica Moldova s-ar fi trăit ca în Elveția”
Valeriu Cațer
12 noiembrie, 2021, 14:09
Vizualizări: 3641
De la începutul pandemiei, R.Moldova a beneficiat de suport mai mult decât consistent din partea organizațiilor internaționale de specialitate și a partenerilor săi străini, care a permis autorităților să-și eficientizeze eforturile în lupta cu COVID-19 la nivel național.
Și nu
este vorba doar despre donațiile de vaccinuri, în număr suficient acum pentru
a-i imuniza acum și pe cei care se împotrivesc, sub un motiv sau altul acestui
proces, dar și de echipamente și consumabile necesare pentru transportarea,
păstrarea și administrarea serului. Toate acestea au permis Centrului Național
de Sănătate Publică să-și consolideze și chiar extindă capacitățile de
depozitare pe care le folosea în cadrul programelor naționale de imunizare.
Puțini știu că în curtea ANSP, un edificiu cu
fațadă administrativă, se află Depozitului Național de Vaccinuri.
Am ajuns acolo – un grup de jurnaliști din Chișinău
și provincie –, însoțiți de Nicolae Furtună, șeful Direcției prevenire și
control al bolilor transmisibile din cadrul ANSP, care din start ni l-a
prezentat pe medicul microbiolog Alexandru Lungu, șef al Depozitului Național
de Vaccinuri.
„Chiar e doctor?”, au exclamat mirați unii,
văzându-l la volanul unui stivuitor, cu care se pregătea să depoziteze încă o
grămadă de cutii cu consumabile într-unul dintre spațiile de stocare.
„E doctor, care a încărunțit în perioada
pandemiei. Iar de curând, cavaler al „Ordinului Republicii”. Puteți să-l
felicitați”, răspunde Furtună.
„Să vedeți cum era când nu aveam acest
„cărucean”. Descărcam totul cu mâinile”, precizează Alexandru Lungu.
Atât stivuitorul, cât și bună o parte din
echipamentele cele mai necesare pentru transportarea și păstrarea vaccinurilor
au fost livrate în R.Moldova cu ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății
(OMS). Astfel, în prezent, la Depozitul Național de Vaccinuri au fost deja
amenajate și urmează în cel mai scurt timp să devină funcționale trei noi
camere frigorifice, dintre care una cu sistem de congelare, pe lângă cele patru
care sunt deja folosite nu doar pentru serurile anti-COVID, dar și pentru cele
împotriva altor boli infecțioase extrem de periculoase, cum ar poliomielita.
COVID-ul ne-a livrat cantități care depășesc de 3-4 ori volumele de vaccinuri ce erau tradiționale în cadrul programelor naționale de imunizare”, explică Furtună, continuând să-și prezinte detaliat întreaga „gospodărie”.
„Vaccinul vine în asemenea containere, care
sunt cutii de carton presat. Dacă deschid un asemenea container, el asigură
funcția de termos. Pe perimetru, sunt așternute pungi care conțin un gel
special ce asigură regimul termic. Și în fiecare cutie, este un element electronic
de monitorizare a regimului temperatură. Când ajunge la depozit, noi o
verificăm și o înregistrăm. Și dacă temperatura este de +20, noi lotul de
vaccin nu îl primim. Acesta este dreptul nostru, garantat de documentele
internaționale. Dar nu s-a întâmplat așa ceva”, precizează el.
„Dacă în țara asta s-ar respecta regulile așa
cum se respectă în cadrul Programului național de imunizări, am trăi mai bine
decât în Elveția”, glumește oficialul.
Regimul termic menținut și strict monitorizat
în camerele frigorifice este între +2 și +8 grade Celsius. În câteva congelatoare
de alături, unde este păstrat, bunăoară, vaccinul poliomielitic, dar și testele
PCR pentru detectarea COVID-19, este în permanență sub 0 grade. În caz dacă
sistemele automatizate de monitorizare indică o deviere de la acești parametri,
alarma se declanșează automat.
„A mai fost instalat un sistem care va deveni
în curând funcțional de avertizare automată, prin intermediul unui mesaj pe
telefonul mobil, a persoanelor responsabile de păstrarea vaccinurilor”, ne
arată șeful depozitului, Alexandru Lungu.
Deocamdată, la Depozitul Național al ANSP e un
sigur congelator destinat special vaccinurilor Pfizer.
„În curând va deveni funcțională noua cameră
de congelare, dar deocamdată ne ajunge. Noi nu am avut atât de mult vaccin
Pfizer și nu am lucrat numai cu Pfizer, iar celelalte vaccinuri întrunesc
regimul de temperatură de aici”, explică Nicolae Furtună.
Așa cum, însă, pentru funcționarea tuturor
acestor echipamente este necesară alimentarea neîntreruptă cu energie
electrică, el adaugă că Depozitul de vaccinuri este dotat deja cu două
generatoare diesel, care pot asigura cu curent cele patru camere frigorifice
deja funcționale, în cazul în care intervine o pană de curent. Și, întâmplător
sau nu, chiar în timpul acestei vizite, în curte a fost adus încă un generator,
ultra-performant, oferit tot de OMS.
Menționăm că, de la declanșarea pandemiei de COVID-19, R.Moldova a beneficiat de aproximativ 1 milion 500 de mii de doze de vaccin, prin intermediul unor ajutoare pe platforma COVAX, donații din partea României, altor țări, precum și procurarea acestuia din bani publici, la care se adaugă un volum impresionant de consumabile, echipamentele medicale și instalațiile tehnologice necesare pentru prevenirea și tratarea infecției. O estimare a valorii totale a tuturor acestor ajutoare nu a fost, însă, făcută deocamdată publică de Ministerul Sănătății.
Tag: Covid-19, Depozitul Național de Vaccinuri, Nicolae Furtună, Alexandru Lungu, Ambasada SUA
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,72 %