Cu ce sechele rămân pacienții post-Covid și unde s-ar putea recupera. „Multe persoane prezintă stări de confuzie, uită. Femeile spun că le cade părul”
Silvia Rotaru
13 aprilie, 2022, 08:55
Vizualizări: 3322
Reabilitarea post-Covid a devenit o necesitate, odată cu creșterea numărului de cazuri de COVID-19, dar și din cauza consecințelor asupra stării de sănătate a bolnavilor. După tratamentul de durată, oamenii au sesizat că infecția le-a slăbit din puteri, au dureri musculare, dar și de articulații. A început să le joace festa memoria, dar și să aibă stări psiho-emoționale pe care anterior nu le-au avut.
Specialiștii
vorbesc de așa numitul COVID-19 lung - acele simptome resimțite chiar și după
3-6 luni de la tratamentul propriu-zis pentru COVID-19. În Moldova, aproape
fiecare spital ar trebui să aibă o secție de reabilitare, iar odată cu
declanșarea pandemiei, acestea au devenit o necesitate, pentru că tot mai mulți
oameni au nevoie de recuperare după ce se tratează.
Centrul
Republican experimental de protezare, ortopedie și reabilitare este una din
instituțiile medicale care acordă asistență medicală de recuperare post-COVID-19.
Am ajuns la centru fiind ghidați de medicul reabilitolog Alisa Tăbîrță. Aceasta ne spune că instituția a avut întotdeauna pacienți pentru recuperarea deficiențelor locomotorii însă odată cu începerea pandemiei, aici vin persoane care au fost bolnave de COVID-19, iar acum au mai multe sechele atât fizice, cât și psihice.
„Oamenii vin cu diverse acuze, însă rămâne totuși pe
primul plan – 90 la sută – oboseala. Alt simptom este dispneea, adică
dificultățile de respirație, mai ales în cazul celor care au avut Covid și
le-au fost afectați plămânii. De asemenea, deficite psiho-emoționale: depresia,
anxietatea în cazul persoanelor care au
fost intubate, izolate. Respectiv, acestea reprezintă niște deficite
psiho-emoționale chiar și după 6-8 luni. Multe persoane prezintă stări de
confuzie, uită. Femeile spun că le cade părul. Tratamentul tot trebuie să fie
multidimensional, să includă o echipă multidisciplinară: cardiolog, oftalmolog,
psihiatru, psiholog, reabilitolog”, susține
medicul reabilitolog Alisa Tăbîrță.
La
centru, pentru recuperare, am găsit-o și pe bucătăreasa instituției, Ana
Baluțel, în vârstă de 54 de ani. Aceasta s-a tratat acasă de o formă medie de COVID-19
în noiembrie anul trecut. Din păcate, plămânii i-au fost afectați și, după tratamentul
cu antibiotice pentru a se vindeca de noul coronavirus, a făcut un alt
tratament tot cu antibiotice. De asemenea, după ce s-a vindecat de Covid, a simțit
o stare permanentă de oboseală.
„Am fost jertfa Covid-ului. După un tratament cu antibiotice mi-au fost afectați plămânii în proporție de 35 la sută. După Covid, am început să obosesc foarte mult. O perioadă am muncit și, când a venit primăvara, starea de oboseală s-a accentuat și mai mult. Am început să am dureri de oase, pe care anterior nu le-am avut. Nici lucrul prin casă nu îl puteam face după o zi de muncă. Și totuși am tras concluzia că trebuie să investesc în sănătate”, susține Ana Baluțel.
Revenind
la muncă, simțea că ziua este atât de lungă, iar ea nu reușește să facă nimic
din cauza oboselii.
„Nu aveam poftă de mâncare, nu aveam miros, consumam suc
de roșii care îmi liniștea durerile de stomac. Se făcea ora 11:00 și eu nu mai
aveam putere să muncesc. Am slăbit 8 kilograme și puterile mi s-au dus. Simțeam
o stare de oboseală foarte mare. Deși am luat multe vitamine și în perioada tratamentului,
și după, oricum eram slăbită”,
povestește femeia.
La centrul
de reabilitare, Ana Baluțel face diverse proceduri în fiecare zi, care o ajută
să se recupereze. Spre exemplu, luni am găsit-o la salină - o procedură foarte benefică pentru toți
pacienții care au avut Covid, mai ales celor cărora le-au fost afectați
plămânii.
„Ionii din aer, pentru că toți pereții sunt din sare de
Himalaya, ajută la ionizarea aerului cu particule de sare. Prin inspirație,
acești ioni intră în plămâni și-i curăță. Aici vin mai mult pacienții care au
avut de suferit în urma infecției Covid și cei care au probleme cu sistemul
respirator, cu astmul bronșic. Într-o săptămână putem avea 10-12 pacienți, iar în
alta 7-8, în funcție de câți pacienți au nevoie de această procedură”, ne-a explicat Viorica Marin, asistentă medicală
superioară în medicina fizică și balneologie.
După
salină, Ana a mers la procedura cu parafină. A avut un traumatism la mâini, iar
asta o ajută să se recupereze.
„Procedura cu parafină se folosește pentru osteoporoză,
radiculită, bronșită, pentru traumatisme la mâini, genunchi sau tălpi. Dacă pe
om l-a tras curentul, punem și la față, la indicația medicului”, ne spune Elena Șeremet, asistentă medicală în
termoterapie, care are pe zi în medie 50 de pacienți.
„Sunt aici de pe data de 5 aprilie. După a
4-a zi, am început să mă simt mai bine. Fac kinetoterapie, fac băi cu sare. Salina
este foarte importantă pentru plămâni. Pentru articulații, fac proceduri cu
parafină, proceduri cu electroforeză. Procedurile variază de la o zi la alta.
Fac și tratament medicamentos. În același timp, îmi tratez și bolile mele
cronice, și pancreatita. Este curat, este bine. Personalul este bravo”, a
ținut să ne precizeze Ana.
Tot
la centrul de reabilitare am găsit-o pe asistenta medicală Lilia Savin, în
vârstă de 60 de ani. Femeia a ajuns aici după ce a fost infectată cu SARS-CoV-2
de două ori. A doua oară însă a simțit că se concentrează foarte greu și nu
reușește să-și găsească cuvintele.
„Toți membrii familiei ne-am îmbolnăvit. Am făcut febră, eram
fără voce, dar am trecut și printr-o depresie foarte mare. După Covid, parcă am
o stare confuză, uneori nu pot găsi cuvintele care trebuie, mă gândesc foarte
mult până să spun ceva, parcă am o întârziere de gândire”, ne povestește Ana, care este de o săptămână la centru și
se simte mai bine.
„Merg la salină, masaj, proceduri cu parafină. În primul
rând, aveam dureri musculare. Simt că după acest tratament sunt mai bine. Fac
și kinetoterapie, pentru că am mai avut și traumatism la mână. Și starea depresivă
se mai atenuează”.
Deși
este la specializare, pe care o face online, Ala Mensa, medic de familie la
Centrul Medicilor de Familie Fălești, spune că avea nevoie de recuperare
post-Covid. A avut o formă gravă de boală, care a ținut-o în spital aproape o
lună și jumătate.
„La serviciu m-am îmbolnăvit. Am avut o formă gravă. A
fost vorba de tulpina Delta și am fost internată la Spitalul de Boli
Infecțioase „Toma Ciorbă” timp de o lună și jumătate, iar cu masca de oxigen am
stat 16 zile. Plămânii au fost afectați în proporție de 70 la sută”, a menționat medicul.
Femeia
spune că după COVID-19 au început să i se acutizeze problemele cu
articulațiile, pe care le are de mulți ani, dar a început și să îi cadă părul
intens.
„Pe pastile stăm permanent: anticoagulante. Pentru articulații, încă un an de zile voi urma recuperarea. Pe mine mă ajută să vin aici. Dacă psihologic crezi în asta, te ajută. Vin aici deja al 10-lea an, pentru că am probleme cu articulațiile. Masaj, gimnastică, fizioterapie - asta e ceea ce fac gratis. Dar cu bani fac duș subacvatic, acupunctură, pentru că eu am nevoie de aceste proceduri”, ne-a explicat medicul Ala Mensa.
Recuperarea
post-Covid a fost la început o provocare și pentru medicii de la centrul de reabilitare,
pentru că nimeni nu știa ce este mai bine să facă, ce tratamente și proceduri
să combine, a precizat Alisa Tăbîrță, medic reabilitolog, doctor în științe
medicale, conferențiar universitar la catedra de reabilitare medicală, medicină
fizică și terapie manuală din cadrul Universității de Stat de Medicină și
Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Medicul
spune că reabilitarea este un proces complex care include și tratament
medicamentos, și tratament balneo-sanatorial, dar și ședințe de psihoterapie.
„Este foarte importantă și discuția cu pacienții, cum se
vor comporta după ce pleacă de la noi. Din echipă fac parte și un psiholog sau
chiar un psihiatru, pentru a reuși împreună să corectăm deficiențele
psiho-emoționale pe care le au după ce au suferit de Covid. De asemenea,
tratamentul, dar și recuperarea psiho-emoțională continuă și acasă”, susține
medicul Alisa Tăbîrță.
„Pacienții trebuie
să facă exerciții și acasă. Pe lângă asta ei fac și tratament medicamentos
acasă – iau un complex de minerale, vitamine, metabolice. Oamenii trebui să
aibă grijă permanent de ei, trebuie să se ajute și singuri”.
Vom preciza că până acum, în țara noastră, 515.804 de persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19, dintre care 502.452 s-au vindecat, iar 11.474 au decedat.
Tag: covid-19, post-covid-19, consecinte, reabilitare, alisa tabirta
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
04 octombrie, 2013, 11:00
04 octombrie, 2019, 16:30
04 octombrie, 2018, 15:10
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,55 %