Ministerul Sănătății declară iar război corupției din sistem. „Salariile medicilor au crescut, nu mai suntem la etapa când să ajungem la mila pacientului”
Silvia Rotaru
05 mai, 2022, 16:25
Vizualizări: 5629
Plățile în plic, lipsa de transparență în cheltuirea banilor publici, achiziții trucate, reparațiile necalitative sunt încă probleme majore ale sistemului medical din Moldova, cu care autoritățile încearcă de ani buni să lupte. Deși este un subiect delicat, iar corupția din Sănătate este un rău ce nu se lasă stârpit de decenii chiar, conducerea Ministerului Sănătății susține că vrea să schimbe totul, chiar de la rădăcină.
Doar că măsurile sunt
aceleași – prea delicate, prea la suprafață și, evident, ne întrebăm ce efect
vor avea. Așadar, aproape tras la indigo cu ce am avut până acum, soluția
ministerului a fost de a porni o campanie de informare. Se cheamă „Integritate
pentru Sănătate”, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și în parteneriat
cu Crucea Roșie din Elveția, Compania Națională de Asigurări în Medicină și asociațiile
obștești „HOMECARE” și „CASMED”.
În cadrul evenimentului de lansare a campaniei, autoritatea principală din Sănătate a specificat că își dorește să trateze sistemul de sănătate de „boala plăților în plic”, însă nu a remarcat și cum o va face la modul practic. Evenimentul nu s-a deosebit cu nimic de altele, s-au ținut discursuri și toată lumea a părut să fi ajuns la un numitor comun – trebuie să luptăm cu corupția.
Evenimentul s-a
desfășurat la Institutul de Medicină Urgentă, o instituție strategică pentru
sistemul de sănătate. În discursul de debut, ministra Sănătății Ala Nemerenco a
felicitat medicii prezenți la eveniment că au reușit să iasă „vii și teferi din
lupta eroică” care a durat doi ani. Ala Nemerenco a subliniat faptul că plățile
în plic, corupția rămân a fi o provocare pentru sistemul de sănătate.
„Toate aceste
elemente sunt o boală a sistemului de sănătate și trebuie să recunoaștem că
suntem bolnavi. Noi care cunoaștem soluțiile de tratament, trebuie să
recunoaștem că sistemul nostru este bolnav și trebuie să avem mândria și
respectul față de sine ca să ne autotratăm”.
Rădăcinile corupției
în sistemul medical vin încă din timpurile când salariile nu se achitau cu
lunile pentru lucrătorii medicali, atunci când „pacienții au încercat să dea o
mână de ajutor pentru medici ca să supraviețuiască”, spune ministra.
„Nu suntem în timpuri
când am putea să concurăm cu mărimea salariilor cu colegii noștri din alte
state dezvoltate, dar nici nu suntem la etapa când să ajungem la mila
pacienților. Salariul mediu a unui medic acum în sistem este de 18 mii de lei.
Da, știu că avem salarii și mai mici, dar și mai mari. Și salariul meu este mai
mic, dar asta nu contează”, a menționat ministra.
Aceasta a specificat
că evenimentul lansat astăzi are mai multe etape, fără să le enumere, însă a subliniat
faptul că se va lucra împreună cu Centrul Național Anticorupție.
„Aș vrea să evităm
modalitatea de a ridica pe sus colegii noștri. Aș prefera să mergem pe o cale
cultă, ca să terminăm cu aceste rudimente care ne caracterizează. În această
campanie vom avea multe elemente de informare. Pacienții vor fi permanent
încurajați să spună despre plățile informale. Ministerul va veni cu mai multe
măsuri, de închidere a acestor supape care lucrează automat. Nu vreau să spun
că toată lumea condiționează. Vreau să vă îndemn să nu acceptați”.
Iulian Rusu,
directorul CNA a subliniat și el problemele cunoscute de corupție din cazurile
pe care le instrumentează autoritatea, pe care o conduce.
„Legea noastră e foarte aspră cu incidentele de corupție. Din păcate, în Moldova întâlnim astfel de situații. Doamna ministru s-a referit la plățile neformale, dar mai avem și alte situații. Gestionarea neconformă a fondurilor, reparații necalitative, achiziții trucate, utilizarea neconformă a resurselor, care sunt destinate pentru salarii. Toate sunt cunoscute din cazurile pe care le instrumentăm. Cu regret, trebuie să menționez că de la începutul mandatului deja avem cazuri cu implicarea medicilor care presupun cazuri de corupție”.
Mita în sistemul medical. Ministerul Sănătății promite din nou să lupte cu plățile informale dinsistem. Luna noiembrie - un nou termen pentru schimbare
Rusu a subliniat
faptul că actele de corupție duc la acțiuni drastice – anii de pușcărie și
amenzi usturătoare.
„Ne dorim ca prin
această campanie să evităm astfel de situații. Împreună cu colegii de la
prevenire venim cu explicări simple despre ce înseamnă influență
necorespunzătoare, ce înseamnă un act de corupție, care ar trebui să fie
comportamentul unui specialist în sistemul medical și cum să vă protejați de
diverse provocări”.
„Vom reduce cazurile
de corupție”
Mihai Ciocanu,
directorul Institutului de Medicină Urgentă a menționat faptul că instituția pe
care o conduce asigură transparența decizională când vine vorba de banii
publici.
„Instituția noastră
este instituția de top care asigură 24 din 24 toate serviciile de urgență. Dacă
nu există integritatea sistemului medical nu poți dezvolta un sistem durabil de
sănătate. Nu poți face o clădire bună pe un fundament derutat. Bugetul alocat
anual pentru instituția noastră este de peste 600 de milioane de lei plus peste
500 de milioane de lei sunt proiecte investiționale. În instituția noastră se
asigură transparența decizională atunci când este vorba de utilizarea corectă a
resurselor financiare. Este greu, dar experiența noastră demonstrează că în
ultimii 2 ani de zile salariile în cadrul institutului practic s-au dublat,
avem salarii brute pentru asistenții medicali de 14 mii de lei și pentru medici
de 23 de mii. Acest lucru va fi continuat”.
Ion Dodon, directorul
CNAM a îndemnat medicii să informeze pacienții despre serviciile medicale
asigurate de stat la care ei trebuie să aibă acces gratuit.
„Pacientul trebuie să
înțeleagă că pentru primele de asigurare care i se rețin cele 9% din salariu se
adună sume destul de considerabile. Trebuie să știe că, dacă achită primește
ceva înapoi, primește servicii medicale. Noi trebuie să facem tot posibilul ca
aceste servicii pacientul să le primească”.
După evenimentul de
lansare a urmat instruirea angajaților Institutului de Medicină Urgentă privind
măsurile de asigurare a integrității instituționale și profesionale. Astfel de
instruiri vor avea loc, la prima etapă, în 17 instituții medicale din țară.
Se pare că, de cel puțin 10 ani, dacă nu mai mult, auzim aceeași promisiune - lupta cu corupția din sistem. S-au făcut comisii, registre de evidență a cadourilor, campanii de informare, ghiduri de integritate, dar la modul practic, nimic nu s-a schimbat. Datele arată că plățile indirecte, adică ceea ce plătește pacientul suplimentar, deși este asigurat, constituie 48% din toate cheltuielile publice pentru sănătate.
Vox despre ghidul integrității medicale: „La noi vin oameni necăjiți care pot să-ți aducă un kilogram de cireșe sau 10 ouă. Pentru noi cadourile de o mie de lei țin de lumea fantasticului”
Deși obligate prin
lege să asigure transparența cheltuirii banilor publici și a actelor
decizionale, unele instituții medicale din țară nu au nici până astăzi un site
al instituției, nu publică contractele încheiate cu CNAM, rapoartele
financiare, documentele oficiale și nici CV-urile administrației instituției.
De asemenea, o altă problemă
a sistemului medical sunt zecile de dosare penale pornite pe numele cadrelor
medicale, care în rare cazuri au o finalitate.
Cel mai răsunător caz
de corupție din sistemul medical din ultimii 10 ani a fost dosarul licitațiilor trucate, care a rămas să se prăfuiască pe rafturile instituțiilor de drept, iar cei 12 administratori de instituții medicale și de instituții
publice din sănătate, învinuiți în dosar și-au continuat nestingherit activitatea.
Tag: coruptie, sistem medical, cadouri, plati neformale, mita, campanie de informare, integritate
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
13 noiembrie, 2018, 17:22
13 noiembrie, 2019, 14:18
13 noiembrie, 2016, 21:29
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,56 %