Ala Tocarciuc: Autoritățile ambalează anumite proiecte în hârtie strălucitoare și ni le prezintă drept reforme în sănătate

Sursa Foto: Facebook

Vitalie Dogaru

02 mai, 2023, 14:24

Vizualizări: 3641

Ala Tocarciuc este consultant internațional în sănătate publică. De-a lungul carierei sale a fost implicată în proiecte internaționale de planificare strategică și restructurare organizațională a mai multor afaceri. Experta este autoarea unor studii despre dezvoltarea serviciilor de sănătate în țări aflate în tranziție. Ala Tocarciuc este recunoscută în Republica Moldova pentru analizele calitative despre sistemul de sănătate și capacitățile de răspuns la provocările cu care se confruntă.

Doamnă Tocarciuc, reforma sistemului de sănătate din Republica Moldova a ajuns să fie măsurată în decenii. Fiecare guvernare și-a făcut din aceasta o prioritate răspunzând astfel la așteptările cetățenilor. Acum autoritățile declară că au accelerat reforma printr-un set de schimbări aflat în desfășurare. Cum se văd aceste intervenții de la distanță?

Astăzi există foarte multe titluri despre reforma spitalelor, dar dacă e să ne uităm la ceea ce se întâmplă în realitate descoperim cu totul altceva. O reformă înseamnă o schimbare de concept și nu de decor așa cum se întâmplă la noi.

Trebuie să recunoaștem că s-au încercat niște modificări în sistemul de sănătate, dar ele în mare parte au fost orientate spre dotarea instituțiilor medicale. Procesul a început în pandemie când foarte mulți donatori externi au completat golurile din spitale cu tehnologiile lipsă. S-au substituit niște aparate vechi cu unele mai noi și cu mai multe posibilități și din asta au avut de câștigat atât pacienții, cât și medicii.

O altă schimbare ține de segmentul spitalicesc de stat. Trecerea spitalelor raionale în subordinea Ministerului Sănătății și schimbarea administratorilor nu a avut impact asupra sistemului și nu înseamnă reformarea sistemului.

Ultima schimbare ține de asigurarea accesului la medicamente și servicii medicale. A fost lărgită lista medicamentelor compensate și a fost simplificată procedura de acces la serviciile specialiștilor fără bilet de trimitere de la medicul de familie. Cu toate acestea suntem departe de o reformă care să asigure pacientul cu servicii medicale de calitate.

Cum vă explicați această stagnare? Nu avem resurse pentru a declanșa o reformă sau ne lipsește un model de urmat?

Este o întrebare actuală și pentru statele dezvoltate care sunt în căutarea unui model care să răspundă nevoilor oamenilor și să nu fie o povară financiară pentru societate. Astăzi sunt foarte multe inovații în medicină care ne permit să salvăm vieți aflate în situații foarte complicate, dar toate acestea au un cost. Cred că problema cea mai mare în Republica Moldova este că nu există resurse pentru a plăti aceste costuri.

Sistemele de sănătate din lume au de soluționat mai multe provocări legate de paradigma tot ce e bun costă mult. Cea mai simplă soluție este să se facă economii atâta timp cât nu pot fi găsite alte surse de finanțare. S-a ajuns la concluzia ca spitalele să lucreze doar pentru stările urgente, iar ceilalți bolnavi urmează să fie tratați acasă în familie. Asta va duce la reducerea drastică a cheltuielilor din spitale. Această teorie este împărtășită de tot mai multe state europene.

O altă soluție este conectarea tuturor datelor despre pacient – probleme de sănătate și medici – într-un sistem care ar permite consultarea de la distanță. Pacientul poate fi acasă, iar medicul prin intermediul calculatorului are acces la datele problemei și conduce tratamentul cu ajutorul unui asistent medical. Aceste servicii virtuale medicale se dezvoltă foarte activ și reduc din costuri.

Costurile pot fi reduse acolo unde erau mari. La noi de unde să se mai taie?

Fiecare angajat din Republica Moldova achită nouă procente din salariu pentru asigurare medicală. Este o sumă foarte mare. Eu în Elveția achit doar patru la sută și pachetul de servicii este net superior celui din Moldova. Dar există asigurări pentru care se plătește și mai puțin. În Moldova polița de asigurare medicală este foarte scumpă. Decalajul dintre suma plătită și serviciile pe care le primește un cetățean din acești bani este foarte mare, ca să nu mai vorbim și de calitatea acestora. Aici apare prima contradicție care trebuie rezolvată.

Noi avem o moștenire care ne-a lăsat spitale foarte mari cu cheltuieli enorme la întreținere. Dacă încercăm să calculăm cât s-a consumat pentru salariile medicilor, cât a mers la întreținere, cât s-a cheltuit pe medicamente sau alimente vom vedea că sume enorme nu ajung acolo unde sunt așteptate. Statul trebuie să se gândească și cum subvenționează unele spitale, la fel cum se întâmplă în agricultură sau alte sectoare importante ale economiei. Dacă un spital trebuie să plătească acum de două ori mai mult pentru resurse energetice, el va lua acești bani de la servicii medicale și asta înseamnă că el va economisi pe analize, va da mai puține pastile, mai puține zile-pat. Nu are altă soluție decât să ia de la pacienți.

Între timp Ministerul Sănătății a resuscitat ideea unor spitale regionale lansată acum zece ani de o altă guvernare. De ce nu a funcționat acest plan acum zece ani și ce șanse are să fie pus în practică acum?

De ce nu am reușit până acum? Guvernările au preferat să dea ideile ca și ceva deja realizat și ne-am bucurat cât de frumos arată acest vis fără să mai depunem eforturi pentru a-l transforma în realitate. Ca să fie realizat un plan este nevoie să știi ce vrei să faci și cel mai important cu ce surse. Cine va plăti pentru asta. Realitățile din țară încetinesc aceste proiecte, iar pe unele le fac aproape irealizabile.

Orice spital nou va fi mai bun și funcțional decât unul construit acum 50 de ani din cauză că se va lua în calcul optimizarea costurilor. Acum toți folosesc sisteme hibride. Sistemul trebuie să fie flexibil, iar pacientul trebuie să aibă mai multe opțiuni atunci când vine vorba de o problemă de sănătate. Probleme tehnice despre structura organizațională a acestor instituții medicale nu ar trebui să aibă impact asupra relației pacient și sistem de sănătate.

Pe pacient nu trebuie să-l intereseze cine e managerul spitalului sau cine plătește pentru serviciile medicale prestate. Pacientul trebuie să aibă acces ori de câte ori are nevoie la medicul de familie, iar dacă problema este urgentă să i se ofere asistența necesară la timp. Sistemul trebuie să fie alături de bolnav și dacă acest lucru nu funcționează atunci acei care fac politicile de sănătate trebuie să găsească soluții pentru problemele apărute.

Până vor fi deschise spitalele regionale la Bălți și Cahul, așa cum ne promite Ministerul Sănătății, sute de bolnavi din raioane iau cu asalt zilnic medicii din Chișinău. Câți kilometri trebuie să parcurgă un bolnav în căutarea unui medic?

Nu vă voi spune exact ce distanță trebuie să parcurgă un pacient ca să găsească un doctor bun, dar știu că există alte măsurători cu care operează statisticile medicale. Este vorba de timpul rezonabil în care poate interveni un echipaj de pe ambulanță – aproximativ 20 de minute.

Medicina se ține mai mult pe oameni și mai puțin pe clădiri. O infrastructură bună doar îi ajută pe medici să fie mai buni și deocamdată nu există alternativă acestor specialiști. Intervențiile online despre care se vorbește acum sunt mai mult destinate pacienților cronici sau pentru cei care au nevoie de anumite ajustări în tratament, dar internetul nu poate ajuta un pacient care are nevoie de o intervenție urgentă. Bolnavii au nevoie de medici...

... pe care sistemul de sănătate din Republica Moldova îi pierde în folosul statelor dezvoltate care le asigură salarii mai mari și condiții mai bune de lucru. Ce poate face țara pentru a tempera exodul de specialiști din sănătate?

Problema medicilor nu este determinată doar de factorul material. Medici nu sunt de ajuns nici în țările unde aceștia au un venit anual de peste două sute de mii de euro. Nu sunt destui pentru că foarte mulți ajung la o ardere profesională majoră din cauza suprasolicitării și nu mai vor să muncească nici chiar dacă le dai jumătate de milion de euro. Banii sunt o soluție, dar nu cea determinantă.

Mai este echilibrul în raportul muncă-odihnă. Majoritatea medicilor lucrează cel puțin în două locuri și asta duce la o supra oboseală și comiterea unor erori. Medicii au nevoie de mai mulți asistenți și mai mult suport tehnologic pentru ca ei să rămână în serviciu. Mai este vorba și de calitatea vieții, nu doar a condițiilor de muncă. Este un conglomerat de probleme care solicită mai multe intervenții pentru a ține medicii acasă. Dacă revenim la factorul uman ajungem la concluzia că oricât de bine ar fi tehnologizat sistemul, dacă nu ajung oameni acesta va fi ineficient.

Datele statistice arată că și spitale mari din Chișinău se confruntă cu lipsă de specialiști, asta ca să nu mai vorbim de spitalele din centrele raionale mici și departe de Capitală. Tinerii specialiști acceptă cu greu să meargă la periferii. La Ocnița, Vulcănești sau Briceni. Unii nu mai acceptă nici chiar orașele mai mari unde există alte perspective. Pe ce pune accentul un tânăr specialist din Elveția când merge într-un spital departe de centrele urbane mari din țară?

În primul rând localitățile mici din Elveția nu au spitale. Astfel de instituții medicale sunt doar în orașele mari. În localitățile mici sunt mai mult cabinete private ale unor medici care activează individual.

Un tânăr specialist va alege nu doar salariul, aerul condiționat, aparatele moderne de acolo și alte beneficii pe care le oferă un loc de muncă într-o instituție medicală. Este important ca și alte sisteme să funcționeze și să asigure o viață decentă. Sunt importante și grădinița și școala, calitatea drumurilor, alimentelor și a apei, instituțiile de cultură. În Elveția toate acestea sunt asigurate peste tot indiferent de sat sau oraș. Nu există problema diferențierii așa cum se întâmplă în Republica Moldova. Din aceste considerente medicii aleg singuri unde să meargă conform locurilor vacante anunțate de spitale.

Din păcate noi deseori neglijăm diferența dintre generații. E o deosebire majoră între cei din anii 60 și cei născuți mai încoace. Sunt studii care arată că pentru a motiva un om din generația mea este nevoie de o abordare, iar unul născut la intersecția dintre secole are nevoie de altceva. După șase ani de facultate la Chișinău un medic va accepta cu greu să meargă într-o localitate rurală. Înainte erau alte valori și era mai ușor să convingi un tânăr specialist să meargă încolo. Astăzi lumea s-a schimbat și nu mai pot fi aplicate metodele vechi. Este aproape imposibil.

Asta însemnă că oricât ar încerca autoritățile, se vor găsi din ce în ce tot mai puțini doritori de a merge la Briceni sau Vulcănești?

Autoritățile încearcă să-i atragă doar cu salarii. E o abordare unilaterală și s-a demonstrat că asta nu mai funcționează. Actualele generații de specialiști au crescut în alte împrejurări și ei pot să-și apere drepturile și interesele. Astăzi nu mai putem avea comisii de distribuire care să le dicteze unde să meargă. Este o metodă veche care nu mai poate fi aplicată în anul 2023.

Reiese că spitalele din centrele raionale care se confruntă cu lipsă de specialiști își vor reduce treptat din activități și în câțiva ani se vor închide?

Eu aș răspunde cu o altă întrebare la această întrebare. Dar câte spitale private sau cabinete private s-au deschis acolo în ultimii zece ani? Dacă este solicitare de servicii, dacă este cerere atunci aceasta va genera și o ofertă. Dacă statul întârzie să răspundă, vor interveni cei de la privat. Dacă se va închide spitalul de stat – și eu nu exclud faptul că asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu – dar va exista solicitare de servicii de sănătate cu certitudine cei de la privat vor acoperi acest gol. Noi deja trăim acest model în unele domenii și localități când un bolnav dacă nu găsește un serviciu la stat, merge la privat.

Oamenii noștri se adaptează din păcate foarte ușor la probleme. Faptul că se trăiește de mai bine de 30 de ani în criză ne-a făcut mai rezilienți. Orice problemă este rezolvată în mod individual cu rude, colegi, vecini sau cumetri. Asta poate fi o salvare, dar și o barieră în calea spre evoluție. Oamenii nici nu înțeleg că ar putea fi altfel când se rezolvă problema la nivel de sistem. Ei acceptă disfuncțiile de ansamblu și se gândesc de fiecare dată să nu fie mai rău. Și când se întâmplă ceva mai rău, iar ajung la gândul să nu fie mai rău. Această abordare încetinește progresul. Din păcate și autoritățile au ajuns să aibă aceiași mentalitate și iată așa și stăm pe loc.

Pornind de la aceste realități descrise de dumneavoastră, care ar fi soluția. O nouă strategie, un nou studiu de fezabilitate. Ce propuneți?

Studii și strategii au fost, dar ele au un termen de valabilitate și dacă nu sunt puse în practică își pierd din actualitate. Documentele elaborate prin anii 2010 care stabileau unde și cum ar trebui să ajungă reforma s-au prăfuit prin minister până a venit pandemia, iar acum lucrurile s-au schimbat radical. Ca să avem un sistem funcțional trebuie să luăm o strategie de la zero pentru că cea din 2010 nu mai este actuală. Au început alte procese și este nevoie de alte soluții. Astăzi nu avem o strategie care să ne spună care sunt așteptările noastre de la sistemul de sănătate și cum vrem ca acesta să ne răspundă. Dacă nu știi unde vrei să ajungi, nici nu știi pe ce drum vrei să mergi încolo.

Acum se iau niște elemente care se ambalează într-o hârtie strălucită și sunt arătate drept reformă. Poate și este printr-un sertar vreo strategie, dar eu nu am văzut asta în public.

În ultima campanie electorală am analizat promisiunile partidelor care au vrut să ajungă în Parlament. Majoritatea acestora erau focusate pe cazuri concrete și ofereau soluții pentru acestea, dar nu și o schimbare de sistem. Iar aici trebuie să se intervină mai profund începând chiar cu asigurarea calității alimentelor, aerului, apei și a drumurilor. Dacă vrem să fim sănătoși nu este neapărat nevoie să avem un spital ultramodern, dar trebuie să avem o altă realitate și în afara spitalului care să îi facă pe oameni să nu ajungă acolo.

Notă: Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Democrație participativă pentru drepturi și echitate în sănătate”, desfășurat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod special poziția finanțatorului, Fundața Soros-Moldova.

CULTURA SANITARĂ: Angela Paraschiv, secretar de stat la MS: „Spălatul pe mâini depinde de mai multe condiții - apă caldă, săpun lichid, șervețele, hârtie igienică” PARTEA III

Angela Paraschiv, secretar de stat la Ministerul Sănătății: „Am primit aprobare de la Guvern să reorganizăm ANSP în Institut Național pentru Sănătate Publică”. Partea I

Ion Prisăcaru, secretar de stat la Ministerul Sănătății: Nu există argumente în favoarea dezvoltării cabinetelor individuale ale medicilor de familie

Tag: #EXPRIMĂ-ȚI PĂREREA DESPRE DREPTUL ȘI ECHITATEA ÎN SĂNĂTATE

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.