OMS găzduiește primul congres mondial privind reglementarea formulelor de lapte: țările caută soluții pentru a opri marketingul lipsit de etică al producătorilor
Irina Papuc
21 iunie, 2023, 20:36
Vizualizări: 1525
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) găzduiesc primul Congres global privind implementarea Codului internațional de comercializare a înlocuitorilor de lapte matern în perioada 20-22 iunie 2023 la Geneva, Elveția. În cadrul evenimentului, delegații din aproximativ 130 de țări caută soluții pentru a pune capăt marketingului lipsit de etică al producătorilor de formule de lapte.
În anul 1981 Adunarea Mondială a Sănătății (AMS) în a adoptat Codul internațional de comercializare a înlocuitorilor de lapte matern. 42 de ani mai târziu, companiile producătoare de formule de lapte continuă să încalce aceste principii stabilite și să pună interesele comerciale înaintea sănătății copiilor, anunță Organizația Mondială a Sănătății.
„Peste 70% dintre statele membre OMS au adoptat o legislație care pune în aplicare cel puțin unele dintre prevederile Codului”, a declarat dr. Francesco Branca, director pentru nutriție și siguranță alimentară la OMS. „Dar industriile se extind în continuare pentru a împinge o gamă din ce în ce mai diversă de formule de lapte către părinți și familii, folosind tactici insidioase pentru a le influența alegerile. Părinții au dreptul la informații imparțiale despre hrănirea sugarilor, care este subminată în mod activ de marketingul acestei industrii exploatatoare”, a adăugat Francesco Branca.
În timpul Congresului, țările împărtășesc experiențele cu privire la provocările cu care se confruntă în implementarea completă a Codului; să elaboreze planuri naționale de lucru pentru a consolida legislația și să monitorizeze modul cum aceasta se aplică.
În timp ce majoritatea țărilor au adoptat cel puțin unele prevederi ale Codului în legile și reglementările naționale, deseori rămân lacune în legislație, permițând încălcările Codului să persiste. Majoritatea țărilor nu au sisteme active de monitorizare a practicilor de marketing, iar prevederile existente sunt de obicei prea vagi.
În ultimii câțiva ani, multe țări și-au consolidat protecția împotriva comercializării inadecvate a înlocuitorilor de lapte matern. De exemplu, în 2022, guvernul Kenya a luptat împotriva lobby-ului din partea producătorilor de alimente pentru a dezvolta reglementări și a dezvoltat un sistem de monitorizare pentru a identifica abuzurile, menționează OMS.
Un studiu al OMS din 2022 a arătat că industria globală a formulelor de lapte, care este evaluată la aproximativ 55 de miliarde de dolari, folosește tactici persuasive, la limita legalității și eticii, pentru a ajunge la femeile însărcinate și de a le convinge, cu argumente nedovedite științific, să renunțe la alăptarea maternă în favoarea formulelor de lapte. Raportul a adunat dovezi din care se arată că marketingul înșelător întărește miturile despre alăptare și laptele matern și subminează încrederea femeilor în capacitatea lor de a alăpta cu succes.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 octombrie, 2018, 15:48
12 octombrie, 2016, 15:28
12 octombrie, 2016, 15:17
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %