Educația și iubirea la distanță...

Sursa Foto: Elena Covalenco//Sănătate INFO

Violeta Colesnic//Foto: Elena Covalenco

07 noiembrie, 2023, 14:57

Vizualizări: 1829

Plecarea părinților la muncă peste hotare este o realitate cu care se confruntă multe familii din țara noastră. Marius (nume schimbat) avea doar 2 ani și jumătate când tata a decis să plece la muncă în Cehia. Peste jumătate de an, mama lui a luat și ea aceeași decizie și... a plecat.

Decizia de a pleca este dificilă atât pentru copii, cât și pentru părinții care pleacă, pentru că au în față poate cea mai sensibilă situație din viața lor de părinte – în grija cui rămâne copilul lui? Cine-l va hrăni, adormi, împleti cosițe, duce la medic, citi povești, verifica temele pentru acasă, unge genunchii cu verde de briliant, îmbrățișa, consola, iubi…?

În schimb, pentru copii, separarea de părinți poate fi dificilă și emoțională, pentru că trebuie să se adapteze la o viață fără prezența zilnică a celor care până atunci îi iubeau.

Marius nu-și amintește cum era ziua în care părinții lui au plecat, nici dacă au plâns ei, el sau bunicii în grija cărora a rămas. Era prea mic pentru a păstra asemenea detalii în memoria sa. În schimb ține mine fiecare zi în care părinții lui veneau acasă de peste hotare.

„Stăteam toată ziua întins pe lejănca (cuptor), priveam printr-o ferestruică mică spre drum, iar când auzeam vreun huruit de mașină și lătrat de câini, așteptam cu sufletul la gură să văd culoarea mașinii. Trebuia să fie neagră. De îndată ce vedeam că oprește la poartă, alergam spre ei într-un suflet. „Mamaaaa, Tataaaa….”, eram cel mai fericit din Univers atunci”.

„În acele vremuri, viața era grea. Părinții mei au pornit construcția casei, iar pentru a strânge banii necesari, au decis să plece. Așa au sperat ei să îmi ofere un viitor mai bun și să ne mutăm în casa noastră.”

În timpul absenței părinților, Marius a rămas în grija bunicilor.

Ei l-au crescut.

Ei l-au educat.

Ei au mers la adunările de părinți.

Ei i-au stat la căpătâi atunci când era bolnav.

Și în tot acest timp, părinții lui erau doar la un click distanță de el, pe Skype.

Îl sunau în fiecare zi. Marius spune că, deși nu au fost lângă el fizic, mereu au fost prezenți în viața lui într-un mod special. În fiecare zi, îl întrebau cum i-a decurs ziua, cum s-a simțit și ce a făcut. Își amintește că îi suna mereu când avea de rezolvat teme la limba rusă, care i-a dat cele mai multe bătăi de cap la liceu.

Marius nu era singurul copil din sat care creștea fără părinți. Mai erau copii ai căror părinți munceau peste hotare.

„Ca între copii, discutam despre părinții noștri: „Ai tăi unde sunt plecați? În Franța, da ai tăi? În Germania, da ai tăi? În Cehia, da ai tăi” și tot așa. Atâta doar că părinții altor copii plecau pe perioade scurte, de 2-3 ani, dar ai mei au lipsit cel mai mult. Când am conștientizat că ei nu sunt lângă mine, deși în mod normal ar fi trebuit, am fost o perioadă supărat pe ei. O singură dată am avut un fel de supărare copilărească, cu o ieșire nesăbuită de a mea când le-am spus: „voi ați plecat, voi nu mă iubiți”. Eram supărat din cauza unor probleme la școală și mi-am descărcat toată furia asupra lor. Dar apoi mi-am dat seama că nu ar fi trebuit să spun acele cuvinte și că nu era vina lor, așa că mi-am cerut scuze”.

De altfel, Marius spune că nu i-a acuzat niciodată sau învinovățit pe părinții lui că au plecat și l-au lăsat cu bunicii. El a înțeles că tot ce au făcut era pentru binele lui și a recunoscut acest lucru încă de când era mic.

Părinții veneau acasă la fiecare câteva luni și stăteau câte două săptămâni. Cu toate acestea, la vârsta de 6 sau 7 ani, în special după o vacanță petrecută împreună la mare, Marius a început să înțeleagă că el crește fără părinții lui. Deși bunicii au compensat lipsa părinților, Marius spune că simțea că ceva lipsește, dar era prea copil ca să își dea seama ce.

Își amintește că de fiecare dată când tata venea iarna acasă, a doua zi neapărat luau sania și mergeau la săniuș. Aceasta este una din cele mai frumoase amintiri din copilărie. Când îl anunțau că se pregătesc să se întoarcă acasă și el calcula timpul când ar trebui să ajungă, stătea doar cu ochii la fereastră. Marius spune că relația lor a fost extrem de deschisă și că întotdeauna l-au susținut și i-au oferit sfaturile de care avea nevoie. Chiar dacă aceste discuții se desfășurau online, ele au avut o importanță deosebită și l-au ajutat să depășească multe dintre provocările întâlnite și să-și rezolve problemele apărute la școală sau în gașca de băieți.

Devenise un obicei să stea de vorbă în fiecare seară despre orice. Chiar și după ce a plecat la studii în România, aceste convorbiri zilnice au continuat. Marius spune că acest lucru i-a ajutat să rămână apropiați și uniți ca familie. Deși la distanță, părinții aveau autoritate asupra lui, mai ales mama.

„Trebuia să învăț. Dacă voiam să mă uit la televizor, trebuia să învăț și să fac temele pentru acasă. Dacă voiam să mă duc cu băieții la joacă, trebuia să învăț și să fac temele pentru acasă. Mama îi spunea bunicii să nu mă lase să mă distrez sau să mă uit la televizor până când nu terminam de făcut temele. Era o regulă - întâi lecțiile, apoi distracția. De aceea, am dezvoltat obiceiul de a-mi face temele rapid, astfel încât să pot să mă bucur de timpul liber.”

L-am întrebat pe Marius dacă s-a simțit vreodată singur sau abandonat: „Nu, pentru că aveam bunicii lângă mine."

După plecarea părinților la muncă peste hotare, de cele mai multe ori copiii rămân în grija bunicilor, care le oferă toată iubirea lor și grijă, pentru că ei înțeleg că lipsa părinților creează un gol în sufletul copiilor și trebuie cumva să-l umple cu iubire, răbdare și înțelegere. De altfel, bunicii sau rudele care preiau grijile copiilor rămași în grija lor la fel se confruntă cu o responsabilitate enormă, pentru că trebuie să le ofere un mediu în care copilul să se simtă în siguranță și iubit, să îl ajute să se dezvolte, să învețe și să-l educe. Chiar și așa, păstrând legătura prin intermediul apelurilor video mențin o relație strânsă între ei, ca familie, deși se afla la mare distanță unii de alții.

„Bunicii au fost o parte importantă în viața mea. Am primit educație atât de la părinți, cât și de la bunici, de aceea nici nu pot să afirm că am simțit lipsa puternică a părinților sau că aș fi fost supărat că eram singur”.

„Construcția casei au pornit-o pe când eram mic. Când tata venea din Cehia mă lua cu el la casă. Eram și eu prezent acolo, printre meșteri, printre sacii cu ciment, ținându-l de mână. Cu mintea mea de copil eu știam că tata se duce în Cehia să facă bani, pentru ca să termine casa și să trăim în ea toți împreună. Eu știam că ei stau peste hotare nu pentru că vor, ci pentru că trebuie”.

Marius uneori obișnuiește să răsfoiască albumele de fotografii din copilăria sa. În unele dintre aceste fotografii, el apare alături de mama sa, în altele alături de tatăl său. Aceste imagini sunt amintiri dintr-o perioadă dificilă din viața sa, când acasă venea ori doar mama, ori doar tata. Fotografiile în care apar toți trei sunt puține și au fost realizate abia când Marius avea 7 ani. „Am plecat odată la mare și acolo am făcut primele noastre poze în trei”.

Când Marius era în clasa a 8-a a murit bunelul. Spune că pierderea lui a fost prea dureroasă pentru el și că a avut atunci un șoc. Era foarte atașat de el și îl ajuta de fiecare dată când avea probleme. „El a reprezentat pentru mine o figură paternă, era mereu alături de mine. Atunci când tata nu era acasă, bunelul era acolo pentru a mă ajuta la orice”, își amintește el cu tristețe.

Fratele mai mic al lui Marius s-a născut în Cehia, unde a rămas alături de părinți timp de 3 ani. Apoi, părinții l-au adus la grădiniță și l-au lăsat în grija bunicilor și a lui Marius, plecând din nou în Cehia. Mama avea să revină definitiv abia peste patru ani, când Marius a absolvit clasa a-9-a, iar fratele său mai mic a început școala primară. Cu toate acestea, reuniunea nu a durat mult, deoarece în același an, Marius a luat decizia de a-și continua studiile liceale la București. El avea în minte un scop clar: „Aveam în gând să învăț foarte bine, să mă ridic, să devin puternic, astfel încât să le ușurez munca părinților mei.”

FOTO

Copiii care se confruntă cu absența părinților pot simți adesea singurătate și izolare, iar pentru a scăpa de stresul sau anxietatea provocate de absența părinților, pot lua decizii greșite.

„Vedeam la televizor multe știri despre copii care fugeau de acasă, erau implicați în furturi, bătăi, foloseau droguri și consumau alcool. Se preciza că acești copii erau în grija bunicilor, iar părinții erau plecați peste hotare”.

Marius este de părere că în astfel de situații este vorba de lipsa educației, atât din partea părinților, cât și a celor în grija cărora au fost lăsați acei copii și că nu poți să-i scutești de vină nici pe părinți, nici pe cei în grija cărora au fost lăsați. Ceva a declanșat comportamentul distructiv al copilului și trebuie să se identifice ce anume. De asemenea, Marius spune că anturajul în care intră acei copii joacă un rol important.

„În cazul meu, acest pericol nu a existat, deoarece în sat toți se cunosc și părinții știau cu cine am fost, unde am fost și ce am făcut. Dacă un copil intră într-un anturaj în care se folosesc droguri, la un moment dat el tot va încerca. La fel se întâmplă și cu băutura, fumatul și așa mai departe”.

Marius crede că anturajul are un impact semnificativ, mai ales când părintele nu este alături și nu observă la timp schimbările în comportamentul copilului.

„Am auzit că prin școlile din oraș sunt psihologi, dar prin sate nu sunt. Eu sunt o fire deschisă, de aceea discutam despre orice și cu părinții, și cu bunicii. Mulți copii însă sunt mai retrași, mai închiși în sine și din cauza dorului de părinți pot avea stări de depresie și anxietate. De aceea, ar fi bine să existe psihologi în fiecare școală, care să discute cu toți copiii, inclusiv cu cei ai căror părinți sunt plecați. De asemenea, este important ca psihologii să țină o evidență a copiilor ai căror părinți sunt plecați, pentru a le putea oferi sprijin atunci când le este greu. În trecut, la școală se realiza o listă cu astfel de copii în fiecare an, însă nu știu care era exact scopul și la ce erau folosite aceste informații, pentru că nu ne-au spus niciodată, mai ales că noi psiholog nu am avut în școală”.

Astăzi, Marius are 20 de ani și este student în primul an la o facultate din București.

Din clasa a noua, Marius știa că vrea să devină programator. Pasiunea lui pentru calculatoare s-a dezvoltat încă de la o vârstă fragedă, în mare parte datorită părinților săi. Avea acces la un calculator de la o vârstă timpurie, deoarece comunica cu ei pe Skype. În timpul acestor discuții, fiind un copil curios, Marius muta cursorul de pe o iconiță de pe ecran pe alta și apăsa butoanele, învățând astfel cum funcționează calculatorul. Acest proces i-a stârnit o pasiune pentru tehnologie și pentru modul în care aceasta funcționează. Visa să inventeze ceva în domeniul informaticii, iar când în programul de la liceu a fost introdusă materia de informatică, a știut că aceasta este calea pe care vrea să o urmeze.

Sanatateinfo.md: Ce sfaturi le-ai da copiilor care rămân în grija bunicilor, în timp ce părinții pleacă peste hotare?

Marius: Să fie deschiși cu părinții. Dacă au o problemă să o discute neapărat. Să comunice cu ei în fiecare seară. Dacă simt că este necesar ca măcar unul din părinți trebuie să vină acasă, să petreacă cu el puțin timp, să le spună asta, să le spună că în acele momente au nevoie de ei alături, că-i este dor, greu și că simte că intră în depresie. Este copil, este normal să vrea să fie alături de părinți, de aceea este important să le spună asta. Este mult mai ușor când spui totul ce simți.

Sanatateinfo.md: După absolvirea facultății o să revii în Moldova?

Marius: Este o întrebare dificilă. Nu știu sigur. Depinde de job-ul pe care îl voi avea. Cu siguranță îmi doresc să revin în țara mea, dar nu imediat după ce termin facultatea. Vreau să mă angajez în România, să obțin un loc de muncă stabil și să nu mai fiu dependent financiar de părinți. Într-un fel, eu tot emigrez. Știu că în câțiva ani părinții mei vor reveni definitiv în Moldova, poate chiar în următorul an. Mama este deja în Moldova, iar tata a rămas în Cehia. Mă gândesc că această despărțire nu este benefică nici pentru ei ca cuplu. Ei trebuie să fie împreună, să fie alături unul de celălalt.

Sanatateinfo.md: I-ai întrebat ce a însemnat pentru ei despărțirea de tine și cum au suportat despărțirea?

Marius: Nu i-am întrebat, dar am văzut. Aveau mereu sentimentul de vinovăție. simțeam asta din partea lor, vedeam că vor să fie alături de mine.

Sanatateinfo.md: Dacă o să întâmpini greutăți financiare atunci când o să-ți întemeiezi o familie, ai face aceeași alegere pe care au făcut-o părinții tăi?

Marius: Alegerea pe care au făcut-o părinții mei a fost una dificilă, dar în acel moment, pentru ei, părea a fi cea mai bună opțiune pentru a ne asigura un viitor mai bun. La fel și eu aș face orice, doar ca să știu că familia mea trăiește mai bine. Da, aș pleca...

Notă: Acest material jurnalistic a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a beneficiarului EU4IM (Sănătate INFO) și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Principalele boli care afectează copiii din Republica Moldova, de la naștere până la adolescență

Pe cine minte Guvernul? Comisia Europeană: UE nu obligă Republica Moldova sau statele sale membre să reducă accizele la produsele din tutun încălzit

Guvernul a aprobat Regulile de Bună Practică de Farmacie. Ce obligații noi au proprietarii de farmacii și farmaciștii angajați din Republica Moldova

Tag: #FațaAscunsăAMigrației, copii, părinți, Republica Moldova

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.