Medici și pacienți cer libertatea medicului urolog Serghei Cozub. „Dacă toți medicii care pierd pacienți ajung în închisoare, rămânem fără doctori”

Cristina Ghermanschi
01 martie, 2025, 11:43
Vizualizări: 1986
Pacienți, medici și asistenți medicali au organizat, ieri, un protest în fața Curții de Justiție, cerând magistraților să stabilească o ședință de judecată pentru a examina demersurile pe care le are apărarea în cazul medicului chirurg de la Bălți, Serghei Cozub, condamnat la doi ani de pușcărie pentru malpraxis. Protestatarii consideră că decizia instanțelor inferioare ar fi injustă și cer ca Serghei Cozub să fie cercetat în stare de libertate.
Participanții la protest au scandat preț de o oră „Libertate”. Printre ei s-au aflat și pacienți tratați de Serghei Cozub. „Sunt un fost pacient al domnului Cozub și am venit aici să-l susțin pe el și pe toți medicii care ne tratează. Eu mi-aș dori ca toți medicii să se comporte cu pacienții lor așa cum s-a comportat el cu mine”, a afirmat Iurie.
„Eu am o mie de de ce-uri. De ce nu a fost trasă la răspundere persoana cu care s-a bătut polițistul, dar în schimb au închis un medic care a tratat atâția bolnavi? De ce sunt atât de multe expertize? Și multe alte întrebări. Serghei Cozub este un medic competent și foarte receptiv, iar de fiecare dată când m-am adresat lui, m-a tratat și ajutat”, a spus un alt pacient protestatar.
Irina Bunici, o asistentă medicală care afirmă că a lucrat alături de doctorul Cozub susține că încarcerarea acestuia a lăsat nordul Moldovei practic fără un medic calificat.
„Poate dumneavoastră aici la Chișinău aveți mai mulți doctori, dar pentru nordul Moldovei, Serghei Cozub este singurul urolog capabil să efectueze intervenții complexe. Îl vrem înapoi”, a declarat Irina Bunici.
La protest a participat soția și fiica lui Serghei Cozub. Carmen a povestit pentru Sănătate INFO că după acuzațiile aduse tatălui ei, a renunțat la facultatea de medicină.
„Am ales să merg la o altă universitate, iar alți colegi de-ai mei au plecat în alte țări, unde există colegii medicale care îi protejează pe doctori.”
Dana Cozub, soția lui Serghei Cozub spune că soțul ei nu trebuie să stea în închisoare, pentru că nu este periculos pentru societate. Ea și-a exprimat temerea însă că acest lucru ar putea să nu se întâmple până în 2026, când pedeapsa va fi ispășită deja, din cauza deficitului de judecători la Curtea Supremă de Justiție.
„Nu ar trebui ca un medic care a salvat mii de vieți și care a realizat peste 8.500 de operații să ajungă în închisoare. Pe ce loc se află sănătatea în această țară? Dacă cineva reprezintă un pericol pentru sănătate, ar trebui să fie izolat, dar întrebarea mea este: cu ce este soțul meu periculos pentru societate? De ce este în închisoare? Noi cerem să fie judecat în stare de libertate, pentru că avem acest drept conform legii”, a declarat Dana Cozub.
Serghei Cozub a lucrat ca medic chirurg urolog la Spitalul Clinic Republican Bălți până în noiembrie anul trecut, când a fost condamnat la doi ani de închisoare și obligat să plătească o despăgubire de jumătate de milion de lei familiei pacientului, un fost polițist, care ar fi decedat din cauza că doctorul nu i-ar fi acordat ajutor medical corespunzător.
Citește și: Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxisul medical!
Victima a fost spitalizată pentru o intervenție chirurgicală, iar în urma acesteia ar fi luat o infecție. Procurorii afirmă că doctorul Cozub ar fi ignorat complicațiile post-operatorii, iar în consecință pacientul a murit. Avocatul lui Cozub susțin însă că procesul de judecată în acest caz nu a fost echitabil și au contestat sentința la Curtea Supremă de Justiție.
Apărarea solicită efectuarea unei expertize medico-legale în afara țării, deoarece cele trei, efectuate în R.Moldova și prezentate judecătorilor, au constatări contradictorii. O expertiză a arătat că medicul este vinovat, alta – că a acționat conform protocoalelor, iar a treia este confuză.
„Am discutat cu avocatul domnului Cozub, care ne-a informat că au fost realizate trei expertize. Prima a concluzionat că nu există vinovăție, iar a doua a stabilit contrariul, că medicul este vinovat, iar a treia nu are un verdict clar. Este greu de înțeles de ce au fost făcute trei expertize medico-legale și de ce au ales-o pe cea care le convenea cel mai mult. Suntem în situația în care solicităm o expertiză internațională, deoarece fiecare expertiză are concluzii diferite, iar acest lucru este inacceptabil. Ar trebui să trimitem în închisoare fiecare medic care pierde un pacient? Mă tem că în jumătate de an, rămânem fără doctori în țară”, a declarat pentru Sănătate INFO Dmitrii Dubinceac, medic anestezist-reanimatolog la Spitalul din Bălți.
Dmitrii Dubinceac afirmă că Spitalul din Bălți se confruntă cu o criză în secția de urologie. Până în luna noiembrie, în secția de urologie a Spitalului Clinic Republican Bălți activau trei medici, inclusiv Serghei Cozub, șeful secției, și alți doi medici tineri. În prezent, a rămas doar un tânăr specialist, care nu realizează operații complexe, de aceea toți pacienții mai gravi, din nordul R.Moldova, sunt direcționați către instituțiile medicale din Chișinău.
„După arestarea medicului Cozub, unul dintre acești medici tineri a ales să renunțe la cariera de medic. În prezent, în secția de urologie nu mai există decât un singur medic tânăr, care se străduiește să mențină secția în funcțiune. Cazurile simple pot fi tratate, dar cele mai complicate necesită transferul pacienților”, afirmă medicul pentru Sănătate INFO.
Cazul lui Cozub, spune Andrei Oprea conf. universitar la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală a USMF „Nicolae Testemițanu”, este descurajator pentru alți tineri, care vor să devină medici. Potrivit acestuia, medicii din R.Moldova nu sunt protejați de erorile medicale sub nicio formă și activează pe propriul risc.
„Din păcate, noi nu avem o lege împotriva malpraxisului medical, care i-ar proteja pe medici și pacienți de astfel de situații. Nimeni nu ține cont de condițiile în care aceștia lucrează, fiind doar supuși unor cerințe, dar fără a primi ajutorul necesar pentru a fi protejați. În plus, nu se ia în calcul fenomenul de ardere profesională, iar medicina este una dintre domeniile în care acest fenomen este cel mai acut. Cei care activează în servicii speciale și sunt nevoiți să tragă cu arma nu sunt judecați pentru aceasta. Cred că fiecare caz este tratat cu corectitudine. Așa vrem și noi: cazurile noastre să fie tratate cu corectitudine”, a menționat Andrei Oprea pentru Sănătate INFO.
În Republica Moldova nu există o lege care să protejeze medicii în cazul unor erori medicale. Drept urmare, cazurile de deces ale pacienților, atunci când rudele aleg să meargă în instanță, sunt judecate în baza altor legi precum Codul administrativ și penal.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,94 %