Proiectul de lege privind controlul tutunului, votat în prima lectură. Unii deputați au continuat să vorbească cu vocea industriei tutunului

Irina Papuc
15 martie, 2025, 12:02
Vizualizări: 768
Parlamentul a votat în prima lectură Proiectul de lege privind controlul tutunului, după o tergiversare de 7 luni. Documentul vizează protejarea sănătății publice, mai ales a copiilor și adolescenților, pe fondul creșterii alarmante a consumului de produse din tutun în rândul tinerilor. Proiectul de lege a fost prezentat în Parlament de ministra Sănătății, Ala Nemerenco și, așa cum era de așteptat, subiectul a generat opinii contradictorii, acuzații reciproce și microfoane închise.
Proiectul, elaborat de Ministerul Sănătății în colaborare cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică face parte din procesul de armonizare a legislației la directivele UE în domeniul controlului tutunului, care este inclusă planul național de acțiuni pentru aderare a RM la UE pentru anii 2024-2027.
Proiectul de lege prevede extinderea spațiilor exterioare unde fumatul, utilizarea țigaretelor electronice și a narghilelei va fi interzis, noi reglementări privind publicitatea și promovarea, sponsorizarea produselor din tutun și celor conexe noi cerințe de etichetare și avertismente pentru produsele conexe. De asemenea, proiectul prevede extinderea rolului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică în monitorizarea pieții pentru produsele din tutun și cele conexe.
Citiți și: Copiii, din nou ținta principală a industriei nicotinei: Republica Moldova interzice pliculețele cu nicotină pentru a preveni o nouă criză de sănătate publică
Potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, anual, circa 6.000 de persoane mor din cauza consumului de tutun și nicotină, decese care pot fi prevenite prin politici publice eficiente. Una dintre cele mai discutate prevederi ale proiectului se referă la extinderea spațiilor deschise unde fumatul, folosirea țigărilor electronice și a narghilelei va fi interzisă. Ala Nemerenco a precizat că spațiile unde vor fi aplicate interdicțiile sunt spații folosite în mare parte de către copii, de aceea Ministerul Sănătății își dorește să-i poată proteja de consecințele fumatului. Astfel, proiectul de lege prevede interzicerea fumatului în apropierea instituțiilor publice, pe terenurile de joacă, în parcuri, în scările de bloc, stații de transport public etc.
„Cel mai recent studiu STEPS, realizat în 2021, arată că 3 din 10 moldoveni de vârsta adultă se declară fumători activi. Cea mai mare îngrijorare este legată de creșterea folosirii de tutun încălzit și a țigaretelor electronice în special pentru adolescenți. Deja în 2019, peste16% dintre tinerii cu vârsta de 13-15 ani foloseau produse din tutun, inclusiv produse de tutun încălzit. Aproape 13 % cu vârsta de 13-15 ani foloseau țigarete electronice. În anul 2022 prevalența consumului de țigarete electronice printre elevii de 15 ani s-a dublat - 24% printre băieți și 19% printre fete. Proiectul elaborat vine cu modificările la cadrul normative existent și transpune legislația UE actualizat în 2022, dar și recomandările Convenției OMS privind Controlul Tutunului. Principalele modificări legislative se referă la următoarele aspecte: includerea de noi noțiuni, precum: noțiunea de tutun încălzit, mediu fără fum și altele. Se introduce extinderea interdicțiilor de fumat în anumite spații publice cu scopul de a reduce riscurile asociate fumatului pasiv - pe terenurile de sport, în parcurile acvatice, piscine, plaje. De asemenea, în spațiile de transport public, spațiile publice deschise ale instituțiilor sociale, culturale și sportive,dar și în spațiilor de uz comun ale blocurilor de locuințe și cămine: scări, coridoare, paliere și cabine de ascensor. Pentru a preveni introducerea pe piață a noilor tipuri de produse fabricate de industria tutunului, se introduce noțiunea de pliculețe de nicotină și se interzice plasarea acestora pe piață, similar interdicțiilor existente pentru tutunul pentru uz oral”, a punctat ministra Sănătății.
Citește și: 30 de organizații internaționale îndeamnă Parlamentul de la Chișinău să acorde un „VOT pentru sănătate în Moldova”: „Acum, în 2024 a venit momentul să luați o decizie!”
„Stimați deputați, ne confruntăm cu o adevărată explozie a țigaretelor electronice și a produselor de tutun încălzit. Fără intervenții legislative ferme, industria tutunului va aplica strategii manipulatoare pentru a atrage copiii și tinerii în capcana dependenței. Prevenirea este singura soluție viabilă pentru a proteja sănătatea copiilor noștri și a viitorului lor”, a precizat ministra Sănătății în adresarea sa.
Așa cum era de așteptat, deputații au adresat întrebări diverse, care nu aveau legătură cu prevederile proiectului supus votului. Deputatul Lilian Carp a susținut, din nou, că Republica Moldova își dorește o legislație mai dură decât prevede Directiva UE care reglementează produsele din tutun. Deputatul Carp nu a renunțat nici la „îngrijorarea” sa precum că restricțiile mai dure vor duce la creșterea contrabandei cu produse din tutun.
„Când vecinii au o legislație mai blând, există un risc de contrabandă. Pliculețele de nicotină sunt în vânzare liberă. De ce noi încercăm să facem restricții mai dure?”, a întrebat acesta.
Ala Nemerenco a explicat că fenomenul de contradabandă nu are nicio legătură cu reglementările propuse în acest proiect.
„Contrabanda nu va crește și vă explic de ce. Contrabanda niciodată nu este legată de interdicții. La noi nu există interdicții la țigări, nu-i așa? Există un liber circuit, nimeni nu le interzice, dar contrabanda cu țigări este la un nivel extraordinar de înalt. Contrabanda are legătură cu politicile fiscale și activitatea vamală”, a răspuns ministra Sănătății.
Citește și: Balada Directivei. Sau de ce mi-e rușine pentru deputații din Parlamentul Republicii Moldova
În același timp, Svetlana Nicolaescu, secretar general adjunct al Ministerului Sănătății a explicat de ce deputații riscă să răspândească informații false atunci când susțin că Republica Moldova va avea reglementări mai stricte decât în UE.
„Este important de menționat că Directiva Europeană reglementează doar anumite aspecte care se referă la produsele din tutun și nu reglementează alte intervenții de control al tutunului. Proiectul în cauză reglementează și alte aspecte care nu fac obiectivul Directivei Europene. Și atunci nu este corect să spunem că legislația din Republica Moldova este mai dură. Dacă este să ne referim la interdicția unei categorii anumite de produs din tutun, și aici ne referim la pliculețele de nicotină, Directiva conține un articol special care permite statelor membre de a interzice o anumită categorie de produse. Un șir de state deja au făcut asta, cum ar fi Belgia, Germania, Franța și un șir de alte state membre UE”.
Deputatul a mai susținut că Republica Moldova ar trebui să se abțină de la implementarea restricțiilor și să se orienteze către programe de educație și promovare a modului de viață. Reprezentanta Ministerului Sănătății i-a amintit că recomandările internaționale se referă la aplicarea unui complex de măsuri pentru a reduce controlul tutunului, iar aici se includ reglementări robuste privind punerea pe piață și a vânzării, reglementări clare privind marketingul și publicitatea, reglementări fiscale, programe de prevenție etc.
Citește și: „E ca și cum ați invita țânțarii să discute despre malarie”. Remarci acide, microfoane închise și acuzații absurde. Cum au avut loc dezbaterile de la Parlament pe subiectul controlului tutunului
Și deputatul Vladimir Odnostalco, care este și vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, și-a menținut poziția de critic feroce al proiectului de lege, dar și al oricăror prevederi restrictive în domeniul controlului tutunului.
„Prin 2020 sau începutul anului 2021, aici, la fel s-au votat interdicții și amenzi. Ce s-a schimbat de atunci în statistică legată de persoanele care fumează ? Câte femei tinere au lăsat fumatul? Medicii cunosc ca, din păcate, acest fenomen crește. Când ministra vorbește despre o creștere a numărului de fumători în școli, așa și este. Să ne dăm întrebarea singuri nouă, pentru ce votăm?”, s-a arătat indignat acesta. Pentru că a vorbit mai mult decât timpul acordat pentru adresarea întrebărilor, președintele parlamentului, Igor Grosu, a solicitat ca deputatului Odnostalco să-i fie închis microfonul. Totuși, deputatul a vrut să știe ce servicii oferă Republica Moldova pentru consilierea persoanelor care vor să se lase de fumat, după modelul metadonei în cazul persoanelor dependente de droguri. Ala Nemerenco l-a acuzat că vorbește în necunoștință de cauză și că ar avea interese comerciale în acest domeniu.
În cele din urmă, Vladimir Odnostalco a avut dreptul la luarea de cuvânt unde s-a apărat și a spus că ministra Sănătății ar trebui să prezinte dovezi atunci când aduce astfel de acuzații. Totuși, a spus că va susține proiectul. „Eu nu știu ce se fumează la minister, însă chiar și așa noi vom susține orice măsură anti fumat”.
Citește și: Lupul, paznic la oi sau cum deputații de la Chișinău oferă industriei tutunului tribuna Parlamentului. Legislația națională și convențiile internaționale, încălcate
Radu Marian, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, a precizat în cadrul prezentării raportului Comisiei, că proiectul de lege este unul important pentru Republica Moldova. Industria tutunului provoacă anual pierderi de 10 miliarde de lei prin lipsa productivității, a precizat deputatul, în timp ce sumele adunate din accize sunt de trei ori mai mici.
„Este într-adevăr un proiect de lege important. O să dau niște date: 5. 400 de oameni mor anual în Republica Moldova din cauza fumatului. Unul din doi bărbați fumează comparativ cu unul din trei la nivelul UE. Este unul din motivele din care speranța la viață în țara noastră este cu opt ani mai mică decât în țările UE. Bărbații care fumează trăiesc mai puțin cu 9 ani decât femeile din Republica Moldova. Dacă să ne referim la impactul asupra economiei, conform studiilor naționale și internaționale, impactul fumatului asupra economiei Republicii Moldova este 10 miliarde de lei anual. Adică în fiecare an din cauza lipsei productivității cauzate de maladiile și deceselor provocate de fumat, economia noastră pierde 10 miliarde de lei, 3% din PIB, anual. Da, noi încasăm accize de pe urma produselor din tutun, dar acestea se ridică la 3,4 miliarde de lei, ceea ce este o sumă mult mai mică decât pierderile cauzate de acest fenomen. În ianuarie 2025, contrabanda a fost redusă cu 50 la sută la graniță cu România. Revenind la acest proiect de lege, noi susținem inițiativa de a clarifica interdicția la fumat în spațiile publice, în special acolo unde există copii, terenuri de sport, parcuri de distracție. Noi susține propunerea referitoare la aplicarea interdicției pentru alte produce de tutun, nu doar pentru țigarete, dar și pentru alea electronice și cele pentru tutun încălzit, care nu sunt mai puțin periculoase. Proiectul trebuie îmbunătățit, dar considerăm că e un pas în direcția corectă”, a spus Radu Marian.
Precizăm că Proiectul de lege pentru controlul tutunului este important nu doar pentru domeniul Sănătății Publice, ci reprezintă o prioritate pentru Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Din acest motiv, modificarea Legii privind controlul tutunului a fost inclusă în Planul național de acțiuni pentru aderarea la UE (2024-2027), la Capitolul 28 – „Protecția consumatorilor și a sănătății”. Proiectul urmează să fie votat în a doua lectură.
Tag: lege controlul tutunului parlament
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
01 aprilie, 2016, 13:55
01 aprilie, 2016, 18:08
Cele mai citite
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,90 %