Demascarea minciunilor industriei tutunului: Arome, reclame și dependență mascată
Irina Papuc
15 mai, 2025, 22:34
Vizualizări: 162
Într-un efort de a marca, anticipat, Ziua Mondială Fără Tutun 2025, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a găzduit un eveniment online intitulat "Exposing lies, protecting lives: Unmask the appeal of tobacco and nicotine products" (Demascarea minciunilor, protejarea vieților: Demascarea atractivității produselor din tutun și nicotină).
Evenimentul a reunit experți de top, oficiali guvernamentali, avocați pentru sănătate publică și tineri ambasadori pentru a expune modul în care industria tutunului și a nicotinei vizează agresiv copiii și tinerii prin arome atractive, design rafinat și marketing înșelător, menite să mențină închis cercul dependenței.
Tema centrală a evenimentului a fost demascarea tacticilor industriei de a-și face produsele cât mai atrăgătoare. Aceasta vizează în special copiii și tinerii, prezentând produsele ca fiind inofensive, deși acestea cauzează boli și decese. „Profitul industriei este obținut prin crearea dependenței” – a fost ideea centrală transmisă în cadrul conferinței.
Tutunul ucide. Indiferent de ambalaj
Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a subliniat că aromele sunt motivul numărul unu pentru care copiii și mulți oameni încep să utilizeze tutunul și produsele cu nicotină, precum țigările electronice. Interzicerea aromelor, a reclamelor înșelătoare, în special pe rețelele sociale și dezvoltarea politicilor publice care pun oamenii în fața profiturilor sunt măsuri-cheie pentru a opri dependența și inițierea utilizării produselor din tutun și nicotină. „Tutunul ucide, indiferent de forma în care este ambalat”, a punctat directorul general al OMS.
Dr. Adriana Blanco, șefa Secretariatului Convenției Cadru a OMS pentru Controlul Tutunului (FCTC), a afirmat că tema din acest an - Demascarea atractivității, expunerea tacticilor industriei asupra produselor din tutun și nicotină - îi este „aproape de suflet” din cauza „țintirii agresive a copiilor și tinerilor cu produse atractive”. Deși în cei 20 de ani de la adoptarea sa, FCTC a accelerat progresele în controlul tutunului și a salvat milioane de vieți, cu 1,3 miliarde de utilizatori de tutun și aproximativ 8 milioane de decese anuale la nivel global, „lupta noastră este departe de a se încheia”, a adăugat Dr. Adriana Blanco. Ea a precizat că industria tutunului „exploatează oamenii, în special copiii și tinerii, ademenindu-i în dependență, maximizându-și profiturile cu prețul sănătății”.
Tacticile industriei includ produse noi, precum produsele din tutun încălzit, țigaretele electronice și pliculețele cu nicotină, folosind „arome atractive, design rafinat și modern, precum și ambalaje atractive care deghizează aceste produse ca fiind distractive și inofensive pentru a ademeni copiii și tinerii”.
Printre măsurile necesare pentru a pune capăt tacticilor înșelătoare ale industriei tutunului, Dr. Adriana Blanco a subliniat importanța implementării Articolul 5.3 din Convenția Cadru a OMS privind Controlul Tutunului, iar printre măsurile esențiale care trebuie adoptate de state pentru a preveni interferența industriei, se numără: scăderea atractivității produsului prin interzicerea aromelor, aplicarea ambalajului simplu și reglementarea designului produselor, printre altele.
Sursa: WHO/ World No Tobacco Day 2025
Rolul aromelor și a designului în formarea dependenței
Profesorul în psihiatrie Suchitra Krishnan-Sarin, de la Yale University School of Medicine, a explicat că aromele sunt substanțe chimice adăugate produselor pentru a le conferi gusturi specifice, precum fructe, bomboane, mentă sau mentol. Acestea sunt prezente în toate tipurile de produse. Aromele sunt folosite pentru a face produsele mai atractive, în special tinerilor și noilor utilizatori.
„Aromele cresc șansele ca oamenii să înceapă, să continue sau să revină la utilizarea produselor din tutun și nicotină. Unele arome, cum ar fi mentolul, fac mult mai ușoară inhalarea nicotinei, deoarece reduc iritația și, prin urmare, duce la creșterea capacității de a inhala nicotină, astfel stimulând efectele sale dependente”, a precizat Suchitra Krishnan-Sarin. De asemenea, ea a atenționat că: „Aromele sunt o tactică de marketing folosită de industrie pentru a atrage oamenii și a crește baza de clienți a industriei tutunului”. Pe lângă dependență, aromele chimice, atunci când sunt inhalate, pot dăuna plămânilor, provoca inflamații sau crește riscul de cancer, exemplul fiind diacetilul care poate cauza o boală gravă, ireversibilă care se numește „plămânul popcorn”.
În cadrul evenimentului, Dr. Reinskje Talhout, cercetător științific principal în domeniul tutunului și drogurilor, în cadrul Centrului pentru Protecția Sănătății al RIVM (Institutul Național pentru Sănătate Publică și Mediu din Țările de Jos), a explicat cum designul produselor din tutun și nicotină este dezvoltat în așa fel încât să-i atragă pe tineri și chiar pe copii.
„Designul rafinat și modern, prezentat în culori strălucitoare, imagini atractive și caracteristici receptive care creează un fals sentiment de siguranță. Aceste caracteristici de design nu sunt necesare pentru fabricarea produselor și sunt implementate doar pentru a le face mai atractive”. Dr. Rinsky Taloud a menționat că dacă țigaretele electronice ar fi fabricate într-un design simplu, în culori neatractive, fără lumini sau alte funcționalități inutile, iar ambalajele ar avea o culoare mai închisă cu avertismente mai vizibile pentru a semnala pericolul real, atunci acestea nu s-ar mai bucura de o asemenea atractivitate și popularitate.
Profesorul Lekan Ayo-Yusuf, director al Școlii de Sănătate Publică din cadrul Universității din Pretoria, a vorbit despre manipularea consumatorilor prin produs și prin tactici de marketing. El a subliniat că industria tutunului și a nicotinei „proiectează în mod deliberat produse și campanii publicitare menite să atragă în special tinerii, ascunzând în același timp pericolele reale”. Aromele, ambalajele atractive, strategiile de promovare și termenii înșelători precum „light” sau „natural” sunt folosiți pentru a crea impresia falsă că aceste produse sunt mai puțin periculoase.
Scopul trucurilor de marketing este să facă produsele „mai atrăgătoare și mai greu de abandonat”. Tacticile industriei au evoluat, a explicat profesorul Ayo-Yusuf, de la reclamele din reviste la „platformele digitale și rețelele sociale precum TikTok”, unde influenceri sunt folosiți pentru a expune tinerii la aceste produse încă de la vârste fragede.
„Întregul model de afaceri depinde de menținerea dependenței”. Înțelegerea acestor tactici este crucială pentru a face alegeri informate și a evita capcanele dependenței, ajutând totodată guvernele să pună în aplicare politici stricte, a precizat profesorul Lekan Ayo-Yusuf.
Sursa: WHO/ World No Tobacco Day
O mărturie de la egal la egal: „Aceste produse sunt comercializate și concepute pentru a te menține dependent, nu pentru a te ajuta să renunți”
Josephine Shapiro, Ambasadorul Național al Tineretului pentru Campaign for Tobacco-Free Kids în 2024, a împărtășit o mărturie personală emoționantă despre lupta sa de 5 ani cu dependența de țigările electronice. Ea a început la 14 ani cu o țigară electronică cu aromă de afine cu gheață.
„Nu mirosea. Ba dimpotrivă, mirosea bine. Eu uram țigările, iar când am încercat una electronică am fost șocată de cât de diferită era. Este ca și când intri într-un restaurant și ți se face foame, pentru că mâncarea miroase bine”.
Ceea ce a început ca o curiozitate s-a transformat rapid în dependență, Josephine ajungând să folosească țigarete electronice înainte și după fiecare oră la școală. A mărturisit că dependența i-a afectat performanța școlară, nu mai reușea să rețină informații, nu mai era atentă la ore, iar gândurile ei erau mereu la țigareta electronică ascunsă în rucsac. A simțit că renunțarea este atât de dificilă, atât din cauza convenienței - ele fiind peste tot, ușor de purtat, ușor de mascat și comod de folosit - precum și a gustului dulce constant.
„Nu este vorba doar de sevrajul de nicotină. Este vorba de căutarea constantă a acelui gust dulce care să-ți umple gura”. Ea a făcut un apel la tinerii din întreaga lume să nu cadă în capcana dependenței.
„Dacă ești în situația mea, discută cu părinții tăi. Plămânii tăi sunt conectați la inimă, iar cei care te iubesc vor să-ți protejeze inima chiar mai mult decât vrei să o faci tu. Te rog, lasă povestea mea să fie un semnal de alarmă pentru tine: aceste produse sunt create și promovate nu ca să te ajute să renunți, ci ca să rămâi dependent”.
Evenimentul a prezentat și studii de caz din țări care au luat măsuri împotriva acestor tactici.
Matthew Cook, de la Tobacco Control Directorate din Canada, a descris cum datele statistice colectate au arătat un trend periculos - vânzările de cigarillos au crescut cu 200% între 2002 și 2008, după ce industria a început să folosească la fabricarea lor diverse arome de dulciuri și fructe. Interesant a fost, spune Matthew Cook, că rata de utilizare în rândul tinerilor era dublă față de adulți, ceea ce a demonstrat că aceste produse erau targhetate către grupurile de tineri. Astfel, prin intervenții legislative, în 2009, au fost interziși aditivii și aromele atât în cigarillos, cât și în țigările clasice. Industria a contestat măsurile, dar Canada le-a apărat pentru a proteja sănătatea publică.
Rezultatul a fost o scădere a vânzărilor și utilizării în rândul tinerilor. Cu toate acestea, „industria a exploatat lacunele” din legislație, mutând aromele către țigări mai mari și adăugând mentolul în mai multe produse. Aceasta a condus la noi reglementări, incluzând o interdicție națională totală a mentolului în toate produsele din tutun până în anul 2019. Potrivit lui Matthew Cook, experiența Canadei arată cât de importantă este colectarea datelor despre vânzări și segregarea datelor pe grupe de vârstă. Totodată, țările trebuie să ia în calcul faptul că industria tutunului va exploata întotdeauna lacunele existente, de aceea, acolo unde este posibil, interdicțiile trebuie să fie complete.
Reetta Honkanen, de la Ministerul Afacerilor Sociale și Sănătății din Finlanda, a evidențiat rolul de pionier al țării în reglementare, în special prin aplicarea legislației privind ambalajul standardizat (plain packaging). Aceasta se aplică ambalajelor și aspectului produselor din tutun, țigaretelor electronice și lichidelor, reducând atractivitatea, în special în rândul tinerilor. Finlanda extinde acum legislația privind ambalajul standardizat și la pliculețele cu nicotină.
„Cercetările susțin eficiența măsurilor adoptate, studiile arată că ambalajele standardizate reduc atractivitatea acestor produse și cresc eficiența avertismentelor de sănătate. Cu toate acestea, provocările rămân – industria tutunului este un oponent extrem de puternic, acționând prin strategii ce subminează eforturile noastre”. Datorită reglementărilor aplicate de autoritățile finlandeze, rata fumatului în rândul tinerilor de 15-16 ani a scăzut semnificativ - de la 25% în 2000 la 5% în 2023. Totuși, prin noile produse care conțin nicotină, industria încearcă să inverseze această tendință pozitivă, a precizat reprezentanta Finlandei.
„Obiectivul nostru este eliminarea completă a consumului produselor din tutun și nicotină, ceea ce necesită un proces coerent de reglementare. Tacticile de marketing agresiv și dezinformarea sunt doar câteva dintre luptele pe care le ducem. Am învățat din ele că aplicarea cuprinzătoare și consecventă a legii este crucială, iar interdicțiile privind fumatul, interdicțiile extinse ale publicității, campaniile de conștientizare pentru sănătatea publică și sprijinul pentru renunțarea la fumat sunt esențiale”.
În cadrul aceluiași eveniment, președinta și CEO al Campaign for Tobacco-Free Kids, Yolanda Richardson, a subliniat că organizația sa sprijină eforturile globale de control al tutunului și ajută țările să își apere legile împotriva interferențelor industriei, în special în țările cu venituri mici și medii.
Dr. Vinayak Mohan Prasad, coordonatorul Unității pentru Controlul Tutunului din cadrul OMS, a reiterat că, indiferent de design, clasificare sau denumire, produsele pe bază de tutun și nicotină sunt dăunătoare și creează dependență. El a lansat un apel la acțiune către guverne, pentru a „lua măsuri decisive și a interzice aceste arome”, către societatea civilă, pentru a menține presiunea, către părinți și educatori, pentru a fi vigilenți și, cel mai important, către tineri, care sunt „agenți puternici ai schimbări” atunci când sunt echipați cu cunoștințele potrivite.
Evenimentul a subliniat necesitatea ca factorii de decizie politică să „pună oamenii înaintea profitului” și să oprească ciclul dependenței, deoarece tutunul ucide indiferent de modul în care este ambalat. Eforturile de demascare a atractivității și de protejare a tinerelor generații continuă, iar participanții au fost încurajați să participe la Conferința Mondială privind Controlul Tutunului din Dublin, care va avea loc în luna iunie.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
17 mai, 2019, 11:18
17 mai, 2016, 21:25
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,50 %