Audit al Curții de Conturi Europene: creșterea accizelor la tutun nu înseamnă mai multă contrabandă
Cristina Ghermanschi
16 octombrie, 2026, 10:39
Vizualizări: 335
Pentru a reduce consumul de tutun și a proteja populația de bolile, dizabilitățile și decesele premature provocate de acesta, autoritățile trebuie să aplice măsuri care să facă produsele din tutun mai puțin accesibile, în special pentru copii și adolescenți. Majorarea accizelor este una dintre aceste măsuri.
Organizația Mondială a Sănătății arată că taxarea tutunului reduce consumul, iar experiența mai multor țări demonstrează că majorarea taxelor poate fi însoțită de combaterea comerțului ilicit, creșterea veniturilor bugetare și reducerea fumatului.
Industria tutunului invocă însă riscul contrabandei pentru a contesta majorarea accizelor. În această interpretare, scumpirea țigaretelor ar împinge consumatorii către piața ilegală, statul ar pierde venituri, iar politica fiscală ar deveni contraproductivă. Preluat în dezbaterea publică și folosit pentru a stăvili măsurile fiscale, argumentul mută atenția de la consecințele consumului de tutun asupra sănătății către presupusele consecințe ale taxării acestuia.
Un raport al Curții de Conturi Europene oferă suficiente motive pentru ca această explicație să fie examinată cu mai multă rigurozitate. Auditorii constată că autoritățile europene nu dispun de estimări independente și fiabile ale dimensiunii pieței ilicte, că reglementările prezintă lacune și că instituțiile responsabile nu cooperează suficient. În plus, unele autorități se bazează pe studii finanțate chiar de industria tutunului, ale cărei interese comerciale sunt afectate de majorarea taxelor.
Raportul special nr. 23/2026, „Lupta împotriva comerțului ilicit cu tutun în UE. Eforturi fragmentate și lacune persistente”, examinează activitatea Comisiei Europene și a autorităților din Belgia, Spania, Polonia și România în perioada 2023–2025. Constatările sunt completate cu informații solicitate celorlalte state membre. Documentul descrie un fenomen infracțional complex, pentru care răspunsul autorităților rămâne fragmentat și insuficient evaluat.
Modelarea economică confirmă: majorarea accizelor este o măsură eficientă pentru reducerea consumului produselor din tutun
„Pentru Republica Moldova, raportul este relevant prin problemele pe care le identifică și prin întrebările pe care le impune. Atunci când contrabanda este invocată pentru a justifica amânarea majorării accizelor, autoritățile trebuie să prezinte dovezile care susțin această legătură. Repetarea unei afirmații nu poate înlocui demonstrarea ei”, a declarat pentru SănătateINFO, Ghenadie Țurcanu, director policiti și analize în sănătate din cadrul Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate.
Cine măsoară comerțul ilicit și în interesul cui sunt folosite rezultatele?
Curtea de Conturi Europeană constată că, în prezent, nu există o estimare independntă a amplorii, structurii și impactului economic al pieței ilicite a tutunului din UE. Datele sunt dispersate între instituții, sunt colectate prin metodologii diferite și se bazează în mare măsură pe confiscări.
În acest context, auditorii examinează utilizarea raportului anual KPMG, comandat de un producător de tutun, care estimează piața pe 38 de piețe europene. Curtea menționează criticile formulate asupra acestui studiu și precizează că rezultatele trebuie interpretate cu precauție.
Constatarea nu permite declararea tuturor cifrelor studiului drept false. Ea arată însă că o cercetare finanțată de industria tutunului nu poate substitui, fără verificări, o evaluare independentă a fenomenului.
Potrivit sondajului realizat de Curte, patru state membre dispuneau de date oficiale pentru estimarea dimensiunii pieței ilicite, în timp ce alte state se bazau pe studii finanțate de industria tutunului. Autoritățile din țările vizitate au subliniat ele însele necesitatea unei estimări europene independente de influența producătorilor de tutun.
Taxele pe tutun: arma fiscală care funcționează cu adevărat. Și de care industria globală a tutunului se teme cel mai mult
„Autoritățile din Moldova trebuie să verifice cine a comandat studiile folosite împotriva majorării accizelor și cum au fost obținute cifrele. Separă acestea țigaretele consumate ilegal în țară de cele transportate spre alte piețe? Pot fi verificate independent rezultatele? Industria tutunului urmărește să-și păstreze vânzările, iar statul trebuie să protejeze sănătatea oamenilor și să încaseze taxele. Aceste interese nu trebuie confundate”, menționează Țurcanu.
Ce demonstrează, de fapt, confiscările de țigarete?
Curtea avertizează că datele privind confiscările nu oferă o imagine completă a dimensiunii pieței ilicite. Cu toate acestea, capturile sunt ușor de transformat în argumente publice. Dacă au fost confiscate mai multe țigarete, se afirmă că a crescut contrabanda, iar dacă între timp au fost majorate accizele, creșterea este atribuită taxelor.
O asemenea concluzie omite faptul că numărul capturilor depinde și de activitatea instituțiilor responsabile. Controalele mai eficiente, intensificarea investigațiilor și cooperarea între autorități pot duce la descoperirea unor cantități mai mari. În schimb, reducerea confiscărilor poate reflecta atât diminuarea traficului, cât și o capacitate mai slabă de detectare.
Prin urmare, statistica reținerilor trebuie analizată împreună cu alte date. Ea nu poate demonstra, de una singură, că majorarea accizelor a determinat creșterea comerțului ilicit.
Pentru Republica Moldova este necesară și separarea consumului intern de tranzitarea către alte țări. În martie 2026, Serviciul Vamal a anunțat
„Aceste cazuri arată existența unor rute și mecanisme de trafic diferite. Ele nu stabilesc dimensiunea consumului ilicit din Moldova și nu demonstrează că nivelul accizelor din Moldova au provocat activitatea infracțională descrisă. Folosirea lor pentru a contesta taxarea tutunului ar necesita o analiză suplimentară, care să explice legătura de cauzalitate Dimportivă, Moldova are una din cele mai mici rate a accizei la tutun din regiune.”, afirmă Ghenadie Țurcanu.
Lacunele pe care le exploatează grupările infracționale
Auditul european identifică vulnerabilități concrete ale mecanismelor de combatere a comerțului ilicit. Controlul slab asupra tutunului brut și reglementarea neuniformă a utilajelor și a altor materiale necesare fabricării țigaretelor permit dezvoltarea producției clandestine. Diferențele dintre legislațiile naționale creează posibilități de operare pe care rețelele infracționale le pot exploata.
Nici sancțiunile nu oferă peste tot același nivel de descurajare. Curtea a identificat situații în care pedepsele pentru producția ilicită erau mai mici decât cele pentru contrabandă, deși fabricile clandestine reprezintă o problemă în creștere. Autoritățile române au avertizat că lipsa unor sancțiuni armonizate poate încuraja relocarea activităților infracționale în jurisdicțiile cu pedepse mai puțin stricte.
Schimbul de informații prezintă, la rândul său, deficiențe. Auditorii au examinat câte zece confiscări în fiecare dintre cele patru state vizitate. Cooperarea cu autoritățile altui stat membru a fost identificată, în funcție de țară, în doar două până la cinci cazuri.
În timp ce instituțiile se confruntă cu întârzieri, competențe fragmentate și acces inegal la informații, grupările infracționale își adaptează rutele și modalitățile de producție. Raportul descrie extinderea fabricării ilicite în interiorul UE și utilizarea unor instalații sofisticate, ale căror costuri pot fi recuperate în câteva săptămâni.
Toate aceste constatări reclamă intervenția autorităților asupra condițiilor care permit activitatea infracțională. Controlul lanțului de aprovizionare, investigarea rețelelor, sancționarea eficientă și cooperarea transfrontalieră sunt măsuri care trebuie aplicate și evaluate. Menținerea țigaretelor accesibile nu rezolvă aceste deficiențe. Ea păstrează însă condițiile favorabile consumului de tutun și continuării dependenței.
Cooperarea cu industria nu trebuie să devină influență asupra politicilor statului
Curtea de Conturi Europeană atrage atenția și asupra acordurilor dintre autorități și producătorii de tutun. Conform sondajului, asemenea memorandumuri existau în aproximativ jumătate dintre statele membre și, în general, nu erau disponibile publicului.
Autoritățile intervievate au indicat unele beneficii practice ale cooperării, inclusiv expertiza necesară verificării autenticității țigaretelor confiscate. Auditorii constată însă că lipsa transparenței împedică evaluarea respectării garanțiilor împotriva conflictelor de interese.
Riscul este ca acordurile să ofere producătorilor un canal oficial de acces la instituțiile de aplicare a legii, fără garanții documentate că prioritățle acestor instituții rămân independente de interesele comerciale ale industriei. În asemenea condiții, eforturile autorităților se pot concentra asupra problemelor evidențiate de companii.
De ce este important să știm când miniștrii și prim-miniștrii au întâlniri cu industria tutunului: Un raport arată că industria a plătit 20 de MLN de EUR pentru a influența factorii de decizie din UE
Raportul amintește că, potrivit Convenției-cadru a OMS privind controlul tutunului, interacțiunile cu industria trebuie limitate la ceea ce este strict necesar și desfășurate transparent.
„Producătorii de tutun nu pot primi rolul de a stabili cât de accesibile trebuie să rămână produsele pe care le comercializează”, menționează expertul în sănătate.
Riscul evaziunii trebuie controlat, iar sănătatea trebuie protejată
Raportul recunoaște că diferențele de preț între țări favorizează comerțul ilicit transfrontalier și că nivelurile ridicate ale taxelor creează stimulente pentru eludarea acestora. Acest aspect trebuie luat în calcul la elaborarea politicii fiscale. El nu justifică însă concluzia că majorarea accizelor determină inevitabil creșterea contrabandei.
„Auditul european nu stabilește dacă majorarea accizelor a crescut contrabanda și nu recomandă păstrarea unor accize mici pentru combaterea ei. O asemenea legătură trebuie demonstrată prin date independente despre prețuri, consum, rutele traficanților și controale. Mai multe capturi după creșterea accizelor nu dovedesc că taxele sunt cauza. Majorarea accizelor trebuie însoțită de măsuri mai ferme împotriva comerțului ilegal. O parte din veniturile suplimentare poate finanța aceste măsuri, prevenirea fumatului și servicii pentru renunțare. Cei care iau decizii în Republica Moldova trebuie să ceară dovezi când li se propune amânarea sau creșterea prea mică a accizelor în numele combaterii contrabandei. Costul îl suportă populața și sistemul de sănătate, prin îmbolnăviri și cheltuieli pentru tratament”, a afirmat Țurcanu.
Cine cere limitarea creșterii accizelor în Moldova
În Republica Moldova există intervenții documentate pentru temperarea creșterii accizelor, inclusiv prin invocarea riscului de contrabandă. În scrisoarea nr. 25 din 13 martie 2025, adresată Ministerului Finanțelor, AmCham Moldova a contestat calendarul propus în proiectul de modificare a Titlului IV din Codul fiscal, afirmând că „nu există premise de a avea un ritm accelerat de creștere a accizei în perioada 2028-2030”. Asociația a susținut că majorările ar putea destabiliza piața și împinge consumatorii către țigaretele vândute ilegal, afectând veniturile statului. În consecință, a cerut eliminarea anexei cu nivelurile propuse ale accizelor și aprobarea ulterioară a unui calendar pentru trei ani. Așadar, solicitarea viza atât limitarea ritmului de creștere, cât și amânarea stabilirii cotelor propuse.
O intervenție cu rezultat concret privește tutunul încălzit. Potrivit unei investigații a Ziarului de Gardă, autoritățile au acceptat, la solicitarea industriei tutunului și în pofida opoziției Ministerului Sănătății, o creștere mai redusă a accizelor pentru aceste produse în anii 2025–2026.
Argumentul contrabandei apare și în discursul unor experți economici. În materialul „Când banii nu au miros (de fum)”, publicat de SănătateINFO la 14 august 2026, au fost analizate declarațiile lui Veaceslav Ioniță, care a asociat comerțul ilicit cu taxele mari la tutun și a descris nivelul acestora drept „șocant”. Solicitat să explice afirmațiile, economistul a precizat că se referise la o situație din trecut și că susține majorarea taxelor.
„Aceste cazuri arată de ce autoritățile trebuie să distingă între dovezi, avertismente și interese comerciale. O solicitare de limitare a accizelor trebuie evaluată prin efectele sale asupra consumului, sănătății și veniturilor publice. Invocarea pieței negre nu este suficientă pentru a justifica păstrarea țigaretelor și a altor produse din tutun și nicotină mai accesibile”, a menționat directorul policiti și analize în sănătate din cadrul Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate.
Tag: Audit al Curții de Conturi Europene creșterea accizelor la tutun contrabandă
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
17 octombrie, 2018, 13:42
Cele mai citite
Modelarea economică confirmă: majorarea accizelor este o măs ...
03 august, 2026, 16:13
Peste o lună intră în vigoare noile reglementări privind fum ...
22 mai, 2026, 14:28
Pliculețele cu nicotină sunt interzise. Cine încearcă să le ...
26 august, 2026, 15:57
Cum planifică Republica Moldova să lupte cu tuberculoza în n ...
15 iulie, 2026, 16:58
Republica Moldova, un sat fără câini pentru comercianții de ...
27 iulie, 2026, 13:13
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi41,09 %
