Timofei Moșneaga, fost ministru al Sănătății și cel mai longeviv director al Spitalului Clinic Republican, este petrecut astăzi pe ultimul drum
redactor
04 iunie, 2014, 10:11
Vizualizări: 2518
Timofei Moșneaga, fost ministru al Sănătății și cel care a pus bazele Spitalului Clinic Republican, este petrecut astăzi pe ultimul drum de către familie, foști colegi de breaslă și prieteni.
Autor: Irina Papuc
Timofei Moșneaga, fost ministru al Sănătății și cel care a pus bazele Spitalului Clinic Republican, este petrecut astăzi pe ultimul drum de către familie, foști colegi de breaslă și prieteni.
Comunitatea medicală este marcată de pierderea celui care a reușit să construiască din ruine Spitalul Clinic Republican și să deschidă în această instituție secții și laboratoare care nu mai existau până atunci, precum cele de chirurgie cardiacă, chirurgie toracică, urologie, endocrinologie, serviciul de anesteziologie. Pentru implicarea sa în domeniul medical, Moșneaga obține în anul 1982 titlul de Laureat al Premiului de Stat a RSSM în domeniul arhitecturii, pentru implicarea substanţială în proiectarea, construcţia şi dotarea cu tehnică şi aparataj modern a noului edificiu al Spitalului Clinic Republican.
Între anii 1994-1997, ocupă funcţia de ministru al Sănătăţii. Foștii colegi de breaslă spun că nu au întâlnit pe nimeni până acum cu o memorie atât de bună. Ei își aduc aminte că Timofei Moșneaga niciodată nu conspecta materia predată, dar ținea minte mult mai bine informațiile, decât colegii acestuia. Peste patru decenii a deținut funcția de manager la Spitalul Clinic Republican, iar cei cu care a muncit cot la cot spun că a fost singurul medic-șef care ținea minte toate numele angajaților săi.
Timofei Moșneaga a decedat la 1 iunie, la vârsta de 82 de ani. El va fi înmormântat astăzi la Cimitirul Armenesc.
█ Citește la aceeași temă:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 decembrie, 2020, 10:59
18 decembrie, 2020, 11:55
18 decembrie, 2020, 14:07
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %