Compania Naţională de Asigurări în Medicină lansează serviciul e-CNAM. Aplicaţia va deveni funcțională începând din iulie
PasPortal Administrator
28 iunie, 2013, 16:12
Vizualizări: 1883
Aproape şaizeci de mii de persoane juridice vor putea depune, în regim on-line, listele electronice de evidenţă a angajaţilor asiguraţi medical, dar şi listele de evidenţă a persoanelor asigurate din contul statului.
Autor: Irina Miron
Aproape şaizeci de mii de persoane juridice vor putea depune, în regim on-line, listele electronice de evidenţă a angajaţilor asiguraţi medical, dar şi listele de evidenţă a persoanelor asigurate din contul statului. În sprijinul acestora, Compania Națională de Asigurări în Medicină lansează serviciul e-CNAM, care va deveni funcțională începând din iulie.
Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, implementarea proiectului urmăreşte realizarea obiectivului „Guvern fără hârtie”. Responsabilii dau asigurări că noul serviciu electronic va simplifica procesul de depunere a formularelor şi ar putea reduce numărul erorilor tehnice.
Serviciul e – CNAM poate fi activat prin semnătură digitală, disponibilă prin operatorii de telefonie mobilă. Pentru a-şi valida dreptul de reprezentare în sistemul e-CNAM, responsabilii de expedierea formularelor vor accesa site-ul www.raportare.md sau www.servicii.gov.md.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi3,28 %