Ministerul Sănătății a fost restructurat. A fost modificată și componența Colegiului instituției
redactor
29 aprilie, 2015, 19:28
Vizualizări: 3902
A fost modificată structura aparatului central al Ministerului Sănătății. Guvernul a luat astăzi o decizie în acest sens, formată din zece Direcții și șase Servicii. S-a renunțat la cele cinci secții care existau până acum în cadrul ministerului. Unele au fost desființate definitiv, altele – transferate în componența altor Direcții.
Autor: Sorina Bujarov
A fost modificată structura aparatului central al Ministerului Sănătății. Guvernul a luat astăzi o decizie în acest sens. Noua structură este formată din zece Direcții și șase Servicii. S-a renunțat la cele cinci secții care existau până acum în cadrul ministerului. Unele au fost desființate definitiv, altele – transferate în componența altor Direcții.
Mai exact, a fost exclusă Secția de planificare și dezvoltarea strategică, sarcinile căreia vor fi preluate de către secretarul de stat, dar și de alte subdiviziuni ale Ministerului Sănătății. S-a renunțat, de asemenea, la Secția programe naționale și la Secția investiții capitale și administrarea proprietății publice. Prima a fost transferată la Direcția sănătate publică, iar a doua – la Direcția contabilitate și patrimoniu, subdiviziune nou creată. Din componența noului aparat central al Ministerului Sănătății a fost eliminată și Secția de analiză, monitorizare și evaluare a politicelor, care a fost transformată în Direcție.
█ Ministerul Sănătății greșește din nou. Și-a depășit atribuțiile pentru a crea Colegiul Medicilor
„Ținând cont de faptul că, înafară de politicile și programele actuale, în curând vor fi aprobate un șir de politici importante pentru domeniul sănătății și, respectiv, va crește volumul privind necesitatea monitorizării, evaluării și analizei acestor politici s-a decis crearea din Secția de analiză, monitorizare și evaluare a politicelor o nouă subdiviziune – Direcția analiză, monitorizare și evaluare politici și implementare proiecte”, se argumentează în nota informativă a documentului.
Iată noua structură completă a aparatului central al Ministerului Sănătății:
- Cabinetul ministrului
- Direcția sistență medicală primară, urgentă și comunitară
- Direcția asistență medicală spitalicească
- Direcția sănătate publică
- Direcția management personal medical
- Direcția medicamente și dispozitive medicale
- Direcția buget, finanțe și asigurări
- Direcția juridică
- Direcția relații externe și integrare europeană
- Direcția analiză, monitorizare și evaluare politici și implementare proiecte
- Direcția contabilitate și patrimoniu
- Serviciul resurse umane
- Serviciul informare și comunicare cu mass-media
- Serviciul audit intern
- Serviciul e-transformare și e-sănătate
- Serviciul petiții, audiență și secretariat
- Serviciul administrativ
În nota informativă a documentului se precizează că restructurarea instituției nu presupune și mărirea numărului de angajați sau a cheltuiellor Ministerului.
Tot astăzi a fost modificată și componența Colegiului Ministerului Sănătății, care este alcătuit din 12 membri: ministrul Sănătății, viceminiștrii Sănătății, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, directorul interimar al CNAM, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, președintele Ligii medicilor din Moldova, vicepreședintele Academiei de Știință din Moldova, președintele sindicatului „Sănătatea”, directorul CNSP, și președintele Uniunii instituțiilor medicale private din Moldova.
█ Articole relaționate:
O lege care nu funcționează încurcă ițele la Ministerul Sănătății
Colegiul Medicilor, pus pe roate la o ședință organizată „în secret”
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 aprilie, 2015, 19:28
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,50 %