Asistentele medicale vor o facultate la USMF. „Cu ce suntem noi mai rele, cele din Moldova, că nu putem face studii superioare?”
redactor
26 iulie, 2016, 16:31
Vizualizări: 7956
Vor să facă studii superioare ca să obțină cunoștințe, dar și un alt statut printre cadrele medicale. Vorbim de asistenții medicali din țară care spun că sunt priviți cu inferioritate doar pentru că nu au un document care să confirme că au studiat la facultatea de medicină.
Autor: Natalia Nicoreanu
Vor să facă studii superioare ca să obțină cunoștințe, dar și un alt statut printre cadrele medicale. Vorbim de asistenții medicali din țară care spun că sunt priviți cu inferioritate doar pentru că nu au un document care să confirme că au studiat la facultatea de medicină. Mai mult, asistentele care au funcții de conducere spun că zilnic îndeplinesc și sarcini administrative cum ar fi fac decontări, lucrează cu cifrele, iar în Colegiu asemenea lucruri nu se învață. Se pare că dorința lor nu se va materializa nici în acest an, deoarece Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” nu a prevăzut o astfel de facultate pentru anul de studii ce urmează. Instituția spune însă că își propune să creeze specialitatea de Asistență medicală generală, doar că nu se știe când anume se va întâmpla acest lucru.
Președinta Asociației asistenților medicali din Chișinău, Alina Comerzan, spune că acum zece ani a avut norocul să facă studii superioare la Catedra de Management în Sănătate, deschisă pe lângă Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. Doar că această facultate nu a avut o viață lungă. După trei promoții ușile Universității s-au închis pentru asistentele medicale.
Alina Comerzan povestește că au fost câțiva ani în care a obținut cunoștințe din mai multe domenii, iar redeschiderea ar fi binevenită. Mai ales pentru asistentele medicale cu funcții de conducere, cele care zilnic duc evidența medicamentelor pe care le administrează bolnavilor.
„La USMF, la Catedra de Management a fost pentru asistentele medicale această facultate. În 2006 am început studiile. Patru ani de zile am învățat și am terminat ca manageri în sistemul de sănătate. În total, au fost patru grupe. Am finalizat studiile vreo 120 de asistente medicale și cu asta s-a închis facultatea. Nu este apreciată funcția noastră ca asistent medical. În toată lumea sunt asemenea facultăți. În România sunt asistente medicale care au studii superioare, care fac cercetare în medicină, fac masteratul. Cu ce suntem noi mai răi, cei din Moldova, că nu putem face studii superioare?”, se întreabă Alina Comerzan, președintele Asociației Asistenților Medicali din Chișinău.
Asistenta spune că studiile superioare pe care le-a făcut atunci îi sunt de un mare folos. Pe lângă faptul că a învățat nursingul, adică arta de a îngriji bolnavii, bolile interne și farmacologia, a avut și ore de contabilitate, marketing și management.
„Pot face o comparație. Cum gândeam înainte de a face studii superioare și cum gândesc după facultate. Mi s-a deschis orizontul. Am învățat economia, am învățat contabilitate, ceea ce astăzi pentru asistenta medicală este foarte important. Asistenta medicală superioară în secție trebuie să știe contabilitate. La noi în instituție, pe parcursul unui an este un rulaj de medicamente în jur de un milion, iar asistenta medicală le decontează și trebuie să știe cum să le deconteze. Să-și dea seama că medicamentul îl ia la evidență, îl dă pacientului, îl decontează și la urmă când face raportul debit/credit să-i iasă calculele. Acest lucru, cu părere de rău, nu se învață la Colegiul de Medicină. Un om poate fi mândru de profesia sa doar atunci când dispune de cunoștințe, iar atunci când nu are cunoștințe suficiente nu se simte sigur pe el”, a precizat Alina Comerzan.
Președinta Asociației asistenților medicali din Chișinău mai spune că redeschiderea acestei facultăți ar fi binevenită, mai ales că doritori să facă studii superioare, printre asistenții medicali, ar fi mulți.
Am sunat mai multe asistente medicale ca să aflăm ce cred ele despre o eventuală deschidere a unei facultăți ce le-ar îmbunătăți cunoștințele și calitățile profesionale. Majoritatea ne-au spus că s-ar pune cu burta pe carte pentru a obține cunoștințe noi și, totodată un nou statut printre cadrele medicale.
„Medicina este într-o continuă schimbare. Atât medicii cât și asistentele medicale trebuie să fie mereu cu cartea deschisă. Dacă s-ar deschide o asemenea facultate aș merge la studii. Se schimbă statutul și ne-am numi cu studii superioare, dar nu medii incomplete. Ar fi de dorit să nu se numească asistentă șefă. Eu am fost la spitalul din Moinești, județul Bacău și acolo asistenta șefă e numită director pe îngrijiri. Din moment ce ești numit așa ai nevoie de o facultate pe lângă Institutul de Medicină. Noi lucrăm tare mult cu cifrele. Ne descurcăm, pentru că nu avem încotro. Totul se învață, dar totuși este nevoie de pregătire”, a precizat Ana Chimacovschi, asistentă medicală superioară în secția gastrologie la Spitalul „Sf. Arhanghel Mihail”.
„De multe ori noi, ca asistente medicale, suntem puse în umbra medicului. Nu îmi este frică să recunosc faptul că facem de multe ori munca doctorilor, însă suntem privite cu inferioritate față de ei. M-aș bucura dacă aș putea face studii și aș avea un alt statut. Dar mă întreb, dacă după finalizarea acestor patru ani de facultate, am avea ceva schimbări: ni s-ar mări salariul, am crește în funcție sau vom rămâne asistente medicale de rând?”, se întreabă Ana Revenco, o altă asistentă medicală la Spitalul „Sf. Arhanghel Mihail”.
„Sunt la curent că a fost o astfel de facultate, dar care s-a închis la scurt timp. Este binevenită deschiderea unei asemenea facultăți la Universitatea de Medicină. Acolo se învață multe lucruri noi”, spune și Olga Malai, asistentă medicală superioară, secția reanimare septică la Spitalul Clinic Republican.
De cealaltă parte, administrația USMF susține că facultatea despre care au pomenit asistentele medicale a fost deschisă acum zece ani de către o instituție privată, iar după ce s-a închis toți studenții au fost transferați la Universitatea de Stat, de unde și-au luat diplomele de studii. Facultatea a fost ulterior închisă, pentru că nu a avut niciun suport juridic, deoarece cadrul legal al Republicii Moldova nu prevede o asemenea formă de instruire la universitate. „Codul Educației nu prevede o astfel de formă de învățământ. Asistentele medicale pot face educația medicală continuă la Centrul de Educație Medicală Continuă a personalului medical și farmaceutic cu studii medii, unde periodic merg la perfecționare. Ele trebuie să pună această problemă pentru a fi diversificată oferta de studii, să ceară cursuri de contabilitate sau de care au nevoie. În România nu mai sunt Colegii, iar asistentele medicale sunt pregătite în universitățile de specialitate. Asta ține de politicile Uniunii Europene. Nu cred că mai sunt undeva în lume colegii de medicină, poate doar în fostele țări sovietice”, susține Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calității și integrării în învățământ.
De asemenea, prorectorul USMF susține că instituția, în colaborare cu Ministerul Sănătății își propune să deschidă o nouă specialitate. Pe lângă Medicina Generală, Stomatologie și Farmacie, Universitatea urmează să mai aibă și Asistența medicală generală. Această specialitate nu se regăsește în planul de admitere pentru anul de studii 2016-2017 și, deocamdată, este la etapa de planificare.
„Noi ne pregătim să deschide o specialitate nouă: Asistență medicală generală, cu alte cuvinte asistente medicale superioare, ceea ce se face în toate țările lumii. Trebuia să o introducem de anul acesta, dar s-a oprit la niște bariere legislative. Deocamdată nu a fost aprobat nomenclatorul specialităților de către Guvern și noi nu am putut include această specialitate fără ca ea să fie în nomenclator. Dacă va fi aprobată, atunci la anul viitor am putea avea și facultatea de asistență medicală generală pentru tinerii absolvenți de liceu”, a mai adăugat Cernețchi.
În Republica Moldova muncesc acum în jur de 22 de mii de asistente medicale. Majoritatea și-au făcut studiile la Colegiile de Medicină.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,50 %