Drama copiilor moldoveni care suferă de anxietate. Prin ce stări emoționale trec, cum sunt văzuți de cei din jur și cât de mult a crescut numărul lor în ultimii ani

Sursa Foto: Sanatate INFO

Silvia Rotaru

11 septembrie, 2018, 13:29

Vizualizări: 6422

Numărul copiilor care suferă de depresie și trec prin diverse stări de anxietate este într-o continuă creștere în Republica Moldova. Specialiștii nu pot spune câți adolescenți anume se confruntă cu asemenea probleme, dar că fenomenul există, e cert. Perioada cea mai critică e adolescența. Atunci apar neînțelegerile între generații. Exodul părinților, lipsa comunicării și atenției din partea acestora, comunicarea defectuoasă cu profesorii, toate sunt cauze care duc la depresie.

Cei mai norocoși încearcă să treacă peste aceste stări ale sufletului, apelând la ajutorul psihologului sau terapeutului, alții ajung pe holurile Spitalului de Psihiatrie. Majoritatea însă nu cer ajutorul nimănui, astfel că boala avansează și copiii ajung să recurgă la gesturi extreme.

Preț de 9 ani, Olga (n.r. nume schimbat) a trăit stări de neliniște, se sufoca de la orice stres mic, transpira, avea mușchii mereu încordați. Totul a început de la o simplă tăietură la mână, când avea doar 9 ani. Pentru că nu putea opri sângele, a leșinat. De atunci sângele, zgârâieturile și orice amintire despre asta îi creau o stare de apatie, o înspăimântau. De fapt, adolescenta suferea de o formă avansată de anxietate.

„Aveam 9 ani. M-am tăiat la mână, am încercat să opresc sângele, am văzut că nu îmi reușește și am leșinat. S-a mai repetat asta o dată și am înțeles că mi-e foarte frică de sânge, și nu doar de al meu, dar și de la alți oameni”, povestește Olga.

Trăgeam de haine, de păr. Era o formă a mea de a supraviețui

Când vedea chiar și o picătură de sânge simțea cum intră în panică. Olga nu putea respira, nu-i ajungea aer și simțea nevoie să se izoleze de toată lumea. Așa a început să stea mai mult acasă, căci mulțimea o înfricoșa.

„În stările de panică începi să tragi de haine, simți că nu ai aer. Ai impresia că ai să cazi și trebuie să te apuci de orice. Ăsta era modul meu de a supraviețui. Puteam fi în starea aceasta o zi. Eram mereu foarte încordată, de la asta începea să mă doară inima și capul. Nu mă mai puteam concentra la ore”.

Astfel Olga a început să lipsească de la ore. Nimeni însă nu a întrebat-o vreodată ce i se întâmplă.

„De la asta au început problemele la școală. Aveam mereu o stare de panică, după o lecție, trei de stat așa încordată singurul meu gând era să ajung acasă cât mai repede. Am început să lipsesc de la ultimele lecții. Veneam la ore în fiecare zi, stăteam la 4 lecții, și dacă simțeam că la a șasea nu mai puteam rezista, plecam. Când închideam ușa din urma mea și urcam în pat, mă simțeam în siguranță”, povestește adolescenta.

Dacă aș fi spus că sunt panicoasă, m-ar fi crezut nebună

Deși anxietatea îi acapara tot mai mult viața, doar Olga înțelegea că ceva nu este în regulă. Nici măcar părinții, care, poate ar fi trebuit să-i vină primii în ajutor, nu au observat că fiica lor e anxioasă.

„Eu nu vorbeam cu nimeni despre asta. Îmi era rușine. Nici măcar cu mama nu vorbeam. Când ai o problemă la nivel mental, oamenii nu te privesc cu ochi buni. Și așa nu aveam o reputație bună la școală, dacă mai spuneam și că sunt panicoasă, m-ar fi crezut nebună”, adaugă tânăra.

Olga mai spune că poate ar fi trecut mai ușor de starea de anxietate, dacă ar fi avut o relație mai bună cu părinții. Din cauză că munceau mult și mai mult noaptea, aceștia aveau aproape întotdeauna un comportament impulsiv și îi vorbeau adesea urât. Mai mult, pentru că sora mai mare fugise de-acasă la doar 17 ani, Olga era ținută mereu sub control riguros.

„Ei încearcă să mă ferească de orice, îmi spun că prietenii nu sunt buni, că ei nu îți vor binele, numai ei pot să-mi ofere tot. După ce sora mea a fugit de-acasă și s-a măritat, mama a început să-mi interzică multe lucruri, ca să nu fug și eu. Ei nu realizează că așa îmi fac mai mult rău.

Nici la școală nu era mai bine. Un tânăr, care voia cu tot dinadinsul să lege o relație amoroasă cu ea, a amenințat-o că va posta pe internet un video, care-i va strica reputația și mai mult. Situația a făcut-o pe Olga să fie și mai neliniștită.

„Era un băiat care voia foarte mult să ies cu el. Pentru că l-am respins a făcut un video, în care o fată își arăta sânii. Nu se vedea fața fetei, dar nu eram eu cea din film. M-a amenințat că dacă nu îi dau o poză cu mine goală, va răspândi acest video oriunde și toți vor spune că sunt fată de moravuri ușoare. Eram atunci peste hotare și nu credeam că lumea va crede asta. M-am văzut cu acel băiat doar o dată în pauză de la școală. Vorbeam cu el pe Skype și nu-i știam nici măcar numărul de telefon”, mărturisește Olga.

Băiatul s-a ținut de cuvânt și a publicat video-ul. Astfel, relația ei cu profesorii a devenit și mai tensionată. Olga spune că în loc să condamne gestul elevului, mulți ar fi bârfit-o și ar fi fost primii care au răspândit informația printre elevi.

„Nu știu de ce primii au aflat profesorii și ei au răspândit asta printre elevi. De obicei se întâmplă invers. Așa am fost nevoită să-mi schimb școala. Am încercat să vorbesc cu diriginta, care însă nu m-a ascultat. Am încercat și cu psihologul de la școală, dar era mereu ocupat. Psihologii la noi sunt și directori adjuncți, și secretari și nu prea-i găsești. Când am fost la ea, aveam nevoie să mă descarc. Mi-a zis să mă iau în mâini. Mi-a mai zis că are ceva de scris și să mă reîntorc la lecții”, mărturisește Olga.

O altă profesoară i-a reproșat că și-a creat singură aceste probleme.

„O profă mi-a zis că problemele mi le creez eu singură, că eu sunt vinovată de tot ceea ce mi se întâmplă. Eram într-o stare când luptam cu mine, cu comportamentul meu și dacă nimeni nu te aude și nu te vede, te simți singur și neputincios. Mai vin și alți oameni care îți toarnă sare pe rană”.

În general, spune Olga, mulți dintre profesori nici pe departe nu știu cum să comunice cu elevii. Dimpotrivă, mai degrabă te descurajează atitudinea și amenințările lor.

„Jignirile nu sunt cele mai strașnice. Cele mai umilitoare sunt amenințările care vin din partea unor profesori. De cele mai multe ori asta se întâmplă prin clasa a opta – „că eu nu am să-ți scot nota la semestru, că tu la mine nu vei da examenul”. E clar din discuție că te face prost. Ne spuneau mereu - de ce ați venit să roadeți pantalonii dacă voi sunteți proști? Mai bine mergeți la un colegiu și învățați o profesie”, povestește Olga din experiența ei de școală.

După aproape opt ani și jumătate trăiți în frică și izolare, Olga a ajuns la psiholog. Mama a fost cea care a venit cu ideea. La început nu voia. De frică, bineînțeles. Într-un final Olga a acceptat și deja de 7 luni face psihoterapie. Spune că se simte mult mai bine. Specialistul a trebuit însă să o consilieze nu doar pe ea, ci și pe părinți.

De curând Olga a împlinit 18 ani și peste un an termină liceul. Ea continuă să facă psihoterapie, spune că asta o ajută.

„La început faci anumite teste ca psihologul să înțeleagă care este problema ta. Abia după aceasta treci propriu-zis la psihoterapie. De obicei, oamenii merg la medic pentru rețete magice, pe care un psiholog nu ți le poate da. El începe prin ați da niște exerciții să te antrenezi în anumite situații. Eu merg cu o temă care mă frământă și noi o discutăm împreună cu psihologul. Încercăm să găsim soluții, de exemplu cum ar fi bine să reacționez într-o situație sau alta, cum să mă controlez atunci când simt că nu mai rezist și risc să intru în panică, să fac așa ca aceste stări să nu se mai repete”, explică Olga.

Cu adolescentul nu poți vorbi doar cu învinuiri și cuvinte ofensatoare

Adolescența, spun psihologii, este o perioadă dificilă. Comunicarea este esențială în relația lor cu adulții, mai ales în situații când adolescentul simte că nu se descurcă de unul singur.

„Profesorii sunt și ei părinți. Și cum le este atitudinea față de propriii copii, așa este și față de copiii din școală. Este o problemă foarte mare în comunicare. Comunicarea asertivă, supusă dintre profesor și elev nu trebuie să existe. Părinții nu au timp să vorbească cu copii lor și nici nu prea știu cum să comunice cu ei. Lor nu li se face acea educație parentală. Cu adolescentul nu poți vorbi doar prin învinuiri și cuvinte ofensatoare” explică psihologul clinician, Veronica Calancea.

Psihologul spune că de cele mai multe ori copiii respinși în familie, brutalizați fizic ori verbal, se transformă cu timpul în victime și cu acest sentiment pot trăi până la sfârșitul vieții.

„La ei scade foarte mult autoaprecierea. Ei ajung mari consumatori de alcool și droguri, încep să fumeze, și să caute grupuri unde ei se pot manifesta și se vor simți apreciați. Fetele după ce împlinesc 18 ani vor să plece de la școală, inclusiv de acasă. De cele mai multe ori își caută acel violator, pentru că au crescut cu sentimentul de victimă la școală, acasă. Ele se căsătoresc, ca să fugă de casă și apoi suferă toată viața. Când ajung la noi cu diferite maladii, când din punct de vedere medical nu se găsește nimic și noi facem cercetări în trecut, găsim problema în copilărie, adolescență, când se formează personalitatea lor”, explică Veronica Calancea.

Medicul spune că în ultimii trei ani tot mai des consultă adolescenți cu stări depresive. Cel mai des se întâmplă din lipsă de comunicare sau din cauza că aceasta e insuficientă.

„Fenomenul a luat amploare acum trei ani. Fricile la copii întotdeauna au fost, frica de întuneric, frica de câini, dar nu existau depresii. Acum ele sunt și asta este foarte grav. Sunt pline secțiile de la psihiatrie cu asemenea copii”, afirmă Veronica Calancea.

Specialista spune că la nivel psihosomatic fricile lasă amprente foarte adânci, de cele mai multe ori se transformă în boli.

„Majoritatea dintre cei care se adresează cu astfel de stări, de anxietate au diagnostic de - distonie vegetativă. Au probleme cu sistemul gastric, aici vorbim de gastrită, colecistită, colită, care nu se tratează prin nimic, dacă nu lucrăm asupra factorului care a declanșat această maladie. La nivel psihosomatic fricile lasă amprente foarte adânci, distrug, dacă nu se intervine la timp și corect”, a mai adăugat psihologul.

Statisticile arată că în Republica Moldova, în 2015, aproximativ 103 copii au încercat să-și pună capăt zilelor. 10 adolescenți, din păcate, nu au putut fi salvați. În 2016, numărul copiilor care au încercat să se sinucidă a crescut cu 30 în comparație cu un an mai devreme. După criteriul de vârstă al victimelor suicidului sau tentativelor de suicid, în majoritatea cazurilor aceștia sunt copiii cu vârsta cuprinsă între 13-16 ani.

Cercetările internaționale arată că tulburările de anxietate afectează peste 25 la sută dintre copiii între 13 și 18 ani. Dacă nu sunt tratate, tulburările și anxietatea le creează acestora mari dificultăți la școală și în societate. Tulburările de anxietate se întâlnesc deseori cu alte tulburări, cum ar fi depresia, tulburările de alimentație și tulburarea de deficit de atenție / hiperactivitatea (ADHD).

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, în general, una din 13 persoane suferă de anxietate, aceasta fiind cea mai frecventă tulburare mentală a oamenilor.

De multe ori anxietatea duce la apariția depresiei care este principala cauză a dizabilității la nivel mondial. Aproape 75% dintre persoanele cu tulburări psihice rămân netratați în țările în curs de dezvoltare, cu aproape 1 milion de oameni care își iau viața în fiecare an.

Opțiunile de tratament

Tulburările de anxietate se tratează, iar marea majoritate a persoanelor care se confruntă cu problema pot fi ajutate cu îngrijire profesională. Mai multe abordări standard s-au dovedit eficiente:

-Terapie

-Medicamente

-Tratament complementar și alternativ

-Stimularea magnetică transcraniană

În Moldova sunt folosite doar două dintre cele patru metode - psihoterapia și tratamentul medicamentos care este prescris doar de medicul neurolog sau psihiatru.

O ședință de psihoterapie durează aproximativ o oră și costă în cabinetele psihologilor clinicieni din spitale între 28-98 lei, iar în cabinetele individuale - de la 10 la 50 de euro.

Tratamentul medicamentos se administrează în funcție de gravitatea și nivelul anxietății.

O alternativă gratuită pentru ședințele de psihoterapie sunt Centrele Comunitare de Sănătate Mintală. În Republica Moldova acestea sunt 42 la număr.

În Moldova nu există date statistice privind numărul persoanelor care suferă de o anumită formă de anxietate sau depresie, precum nu există nici date privind numărul adolescenților care se confruntă cu o asemenea problemă.

Vom mai menționa că în Moldova fiecare al cincilea copil crește fără părinți, fiind lăsați în grija rudelor. În 2016 numărul acestora se ridica la 170 de mii de copii.

În Republica Moldova, pneumonia a făcut peste o mie de victime în 2023, inclusiv copii

Principalele boli care afectează copiii din Republica Moldova, de la naștere până la adolescență

Numărul copiilor vaccinați împotriva rujeolei este în creștere în Capitală. „E o reacție la focarele de rujeolă din ultima perioadă”, spun medicii

Tag: anxietate depresie drama copii

Categoria: Știri Interne

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.