Igor Codreanu: „Noi practic nu avem donatori care ar putea oferi organe. Oamenii mor foarte bolnavi, cu multe infecții, hepatite, maladii asociate”

Sursa Foto: Arhivă personală

Elena Cioina

31 octombrie, 2018, 18:07

Vizualizări: 4828

Donarea de organe a fost dintotdeauna un subiect foarte sensibil în toată lumea. Motive să fie anume așa sunt mai multe și probabil toate au partea lor de adevăr și dreptul la existență. Chiar și așa țările dezvoltate înregistrează progrese esențiale în domeniul transplantului de organe, iar Spania este lider din acest punct de vedere.

Mii de oameni sunt salvați datorită organelor donate de către pacienții care nu mai au nicio șansă să trăiască. Moldova, deși cu pași migăloși, încearcă să ajungă mogulii din urmă. Pentru aceasta specialiștii au aprobat un program național de transplant, un plan de acțiuni, încearcă din răsputeri să țină specialiștii acasă. Și totuși, Moldova are particularitățile ei, care de multe ori, dau planurile peste cap. Așa s-a întâmplat, cel puțin în acest an, când Agenția Națională de Transplant a înregistrat un număr mult mai mic de transplanturi de organe, mai exact de rinichi și ficat, decât și-a planificat. Cum s-a întâmplat? În ce direcție se mișcă domeniul transplantului în Moldova? Vom avea sau nu transplanturi de cord și de plămâni. Igor Codreanu, directorul Agenției Naționale de Transplant a încercat să ne explice cum stau, de fapt, lucrurile.

Domnule Codreanu, pentru că de curând au fost realizate 4 transplanturi de organe, vreau să vă întreb întâi de toate cum se simt pacienții?

Slavă Domnului, foarte bine. Starea lor e satisfăcătoare. Sunt bine.

Ne bucurăm și noi că se simt mai bine. Suntem practic în noiembrie, iar până la sfârșit de an sunt doar două luni. Cum îl încheiați în comparație cu 2017?

Anul acesta nu ne-a mers atât de bine precum anul trecut. Dacă anul trecut au fost realizate 31 de operații de transplant de organe (n.r. de rinichi și ficat), anul acesta, până în acest moment, avem doar 17.

Care e explicația? De ce aveți un an mai prost din acest punct de vedere?

Anul trecut trendul era pozitiv, pentru că noi lucram intens cu spitalele. Am încercat să instruim mai mulți colegi din instituțiile medicale din Chișinău, autorizate pentru prelevare de organe și cu cât cunoștințele în domeniu creșteau, cu atât mai mulți donatori aveam. Așa am ajuns la 31. De altfel, noi monitorizăm foarte strâns centrele autorizate pentru prelevare de organe, întrebăm în fiecare săptămână cine a decedat, care a fost diagnosticul, ce patologii concomitente sau contraindicații au avut și am constatat că practic nu avem donatori care ar fi putut să doneze organe. pacienții au foarte multe infecții, hepatite, alte maladii asociate și, în consecință, nu pot fi donatori de organe.

Adică avem pacienți foarte bolnavi...

Da. Sunt pacienți, care se află în terapie intensivă și care decedează cu foarte multe co-morbidități complicate și grave. Și dacă vrei să ai un transplant reușit, nu poți preleva un organ neviabil. Vreau să spun că nu avem organe viabile.

Să înțelegem că anul trecut ați fost mai norocoși și pacienții în moarte cerebrală, care se aflau la terapie intensivă, erau, mai sănătoși, dar au suferit vreun accident de circulație și respectiv nu mai puteau fi salvați?

În general, în toată lumea, prin anii ’80, mai bine de jumătate dintre donatori erau cu traume cranio-cerebrale. Așa era trendul. După aceasta numărul lor a scăzut și a crescut numărul donatorilor care au suferit accidente cerebro-vasculare acute sau care cronic trecea în acut. Și vârsta donatorului s-a schimbat enorm. A crescut foarte mult vârsta persoanei care poate dona organe. Se întâmplă așa, deoarece s-au dezvoltat și tehnicile de transplantare. De exemplu, dacă pentru transplantul de ficat nu se accepta un donator cu vârsta de minim 55 maxim 57 de ani, acum nu este limită de vârstă. Acum medicii se uită, dacă ficatul este bun, se transplantează și se salvează un om.

De ce nu mai e limită de vârstă pentru donarea de organe?

Pentru că s-a schimbat durata și calitatea vieții.

Și tendințele pentru următorii ani care sunt?

Și la noi, și în țările dezvoltate în acest domeniu, cum ar fi Spania care este cea mai bună în transplanturi, numărul donatorilor aflați în moarte cerebrală s-a micșorat în ultimii ani. De ce? Pentru că terapia intensivă la ei e foarte bună. În plus, numărul traumelor cranio-cerebrale s-a redus de 2-3 ori, pentru că e bine pusă la punct securitatea în trafic. Respectiv a scăzut și numărul de donatori cu asemenea traume. Dacă în regiunea noastră, inclusiv Rusia, foarte mulți decedează în accidente de circulație, atunci în Occident acest număr s-a micșorat esențial. Și Spania a revenit la ceea ce am făcut noi la început, adică la donatorii în stop-cardiac. Eu chiar i-am întrebat dacă ei cred că pentru țări ca Moldova e posibil așa ceva? Și mi-au spus că noi încă nu am epuizat potențialul donatorilor în moarte cerebrală.

Ajung la ceea ce vă spuneam la început. În toți acești ani, în cadrul proiectului Twining, am reușit să instruim în clinicile din Chișinău specialiști. Acum vrem să mergem în regiuni. Dacă mă întrebați ce cred despre regionalizarea spitalelor, atunci vă spun că sunt pentru. Sunt absolut convins că această regionalizare trebuie să se producă.

Adică din cauză că reforma spitalelor întârzie e mai complicat să instruiești specialiști care să știe să preleve organe. Asta vreți să spuneți?

Nu am mers cu instruirea în regiuni, pentru că am vrut să fim siguri de calitatea prelevărilor aici în Chișinău. Și pentru că nu avem posibilitate să-i instruim pe toți în Occident, acum avem medici, aici pe loc, care cunosc foarte bine domeniul transplantului și al prelevării de organe și ar putea să ne ajute să dezvoltăm o rețea națională, adică să extindem centrele în care se pot preleva organe. Oricum noi vom merge înainte cu crearea unor asemenea centre la Bălți, Cahul, Ungheni, Orhei și Hâncești, vom instrui specialiști din aceste instituții medicale și vom încerca să-i ajutăm și cu echipamente care să le permită să țină un pacient în moarte cerebrală mai multă vreme.

Apropo, ce lipsuri există și ne împiedică să ținem un pacient conectat la aparate mai multă vreme, adică până îi sunt prelevate organele?

În general, instituțiile în care vrem să deschidem aceste centre nu au nici măcar echipament pentru efectuarea dopler-lui transcranian, alții nu au electro-encefalografe. În unele instituții, în secțiile de terapie intensivă există doar câte unul-două aparate de respirație artificială și atunci e clar că pentru ei e dificil să mențină mult timp un pacient foarte grav. Mai ales dacă acest pacient este în comă avansată și nu este clar dacă a intrat sau nu în moarte cerebrală. Medicii sunt obligați să-l trateze în continuare și cu asta se încheie. De aceea, trebuie să fim foarte siguri că pacientul e în moarte cerebrală, iar pentru asta e nevoie de echipamente. În toată lumea există centre regionale dotate cu tot echipamentul necesar pentru a menține măcar un timp pacientul conectat la aparate.

Și din punctul dumneavoastră de vedere noi mergem lent cu dezvoltarea acestor centre sau ne mișcăm așa cum ne-am propus?

Din punctul meu de vedere noi mergem foarte lent, dar colegii din străinătate spun că noi am avansat foarte mult în domeniul transplantului. Cineva ar putea învinovăți Agenția de Transplant că se mișcă lent, că ne-am birocratizat, dar dacă noi nu vom avea reglementări foarte minuțioase și în presă vor apărea informații că ceva nu am făcut cum trebuie, impactul pentru noi va fi foarte negativ. Pentru că încercăm să evităm acest impact negativ, poate uneori și exagerăm cu această mișcare lentă. Noi trebuie să știm că dacă într-un centru de prelevare a organelor este un donator, atunci el sigur e donator. Să nu vină după aceasta rudele și să spună că nu era donator. Statistic și eu văd că noi avem progrese, dar e nevoie de mai mult decât statistici. De exemplu, eu credeam că în 2018 vor fi 30 de transplanturi renale, dar nu a fost să fie.

Până la urmă, problema e în elaborarea politicilor, mecanismelor, în dotarea tehnică, personal sau e nevoie de mai multă comunicare pe segmentul respectiv? Acum, când ați reușit să creați niște centre de prelevare aici la Chișinău, cum vedeți această comunicare cu rudele și în general cu oamenii despre donarea de organe?

Aș începe cu acum cinci ani, când au apărut primii donatori în moarte cerebrală. Impresia noastră și a coordonatorilor care nemijlocit vorbesc cu rudele pacientului decedat și mențin viabile organele acestuia pentru a putea fi donate este că percepția populației față de donare s-a schimbat enorm. Dacă la început oamenii nu știau mare lucru despre donare și când le vorbeai despre asta erau puțin bulversați, acum în mare parte oamenii știu ce înseamnă donare de organe și de ce se face această donare. Sondajele arată că mai mult de jumătate din populație știe că în Moldova se face transplant de organe. E mult mai ușor acum să convingi o rudă să doneze organele apropiatului aflat în moarte cerebrală. Pentru oameni însă este foarte important să știe că aceste organe vor salva alte vieți. Ei trebuie să se asigure de acest lucru și din acest motiv noi încercăm să ținem sub monitorizare strictă între procesul de transplantare.

Ce ar costa serviciul de transplant o greșeală de comunicare sau această migală pe care vă străduiți să o păstrați în dezvoltarea serviciului?

Cum să vă spun? Axel Ramel, directorul Agenției de Transplant din Germania povestea că la ei a fost un scandal mare legat de transplantul de organe și de la 20 de donatori au ajuns la aproape 10 la 1 milion populație. Sistemul a suferit enorm din cauza unei greșeli a unei clinici care a încercat să manevreze cu lista de așteptare. Și asemenea exemple sunt foarte multe. În Olanda, din cauza unei emisiuni în care s-a făcut mișto despre transplantul de organe, nivelul donării a căzut foarte mult și a trebuit să treacă câțiva ani ca să-și revină.

Și în Moldova a existat cu mai mulți ani în urmă un scandal privind traficul de organe și atunci țara a trebuit să întrerupă, în general, operațiile de transplant până și-a pus la punct baza legislativă și mecanismele ca acest domeniul să funcționeze corect. Înțeleg că inclusiv asta vreți să evitați?

Exact. Chiar recent am văzut un anunț că cineva caută rinichi. Imediat am anunțat colegii de la combaterea traficului de organe să verifice, să vadă ce e cu acel anunț.

În altă ordine de idei, anul trecut ați pierdut niște donatori de organe. Avem asemenea cazuri și în acest an?

Au fost câteva cazuri când nu am avut persoane în lista de așteptare pentru a putea transplanta organele. Era vorba de donatori care aveau grupa a 4-a de sânge. E greu să accepți că din cei 10-15 donatori care-i ai pe parcursul anului, unu sau doi îi pierzi. Pentru țara noastră e mult, pentru noi și mai mult, pentru că doi donatori pierduți înseamnă 10%-15%. Asta înseamnă că nu poți salva cel puțin două vieți, iar dacă am mai avea și niște colaborări pe acest domeniu, sigur ar fi mai multe.

Bun, la începutul acestui an aveți un draft de document care prevedea schimbul de organe dintre Moldova și România. Acum, la 8 luni distanță, ce e cu acel document?

Noi am trimis prin Ministerul Sănătății acel document, iar ei al lor – prin Ministerul de Externe. Problema e că acolo a rămas. Acum nu știm unde e documentul de colaborare – la Externe ori la Sănătate, pentru că și la ei s-au schimbat guverne și conduceri, inclusiv la Agenția de Transplant.

Ce oportunități am avea din această colaborare cu România?

În primul rând am rezolva cu urgențele. Când ai un pacient grav, căruia de urgență îi trebuie un organ nou, această colaborare ne-ar ajuta, ne-ar oferi posibilitatea să salvăm viața acestui om. Dacă ar exista o asemenea colaborare, în momentul în care anunți că ai o super-urgență, atunci poți primi ficatul, rinichiul sau inima de care ai nevoie. Acum încercăm să găsim alte colaborări, dar e complicat, pentru că asta presupune că deja trebuie să dispui de logistica necesară. Chiar dacă țara nu plătește organul, ea plătește drumul, avionul, echipa de specialiști. Acești bani trebuie să fie prevăzuți în buget și pentru Moldova sunt cheltuieli mari. Oricum încercăm, să vedem ce ne iese.

Domnule Codreanu, noi avem un program național pentru transplant, pe care trebuie să-l valorificăm timp de cinci ani. Suntem, practic în anul doi de implementare. Cum merge programul, din punctul Dumneavoastră de vedere? Ați stabilit niște indicatori destul de îndrăzneți.

Speranțele erau ca în 2018, în transplantul renal, să ajungem cel puțin la un nivel acceptabil. Dacă în transplantul de ficat suntem în creștere cu intervențiile am putea ajunge la ceea ce ne-am dorit. Am făcut deja 9 transplanturi de ficat, sperăm să ajungem la 12-13, care ar fi aproape de ceea ce ne-am planificat. În transplantul renal ar fi trebuit să fie 35, dar avem efectuate doar 8. Nu cred că mai reușim în acest an să atingem acest indicator. Speranța mea e să putem crește numărul de donatori odată cu regionalizarea spitalelor și respectiv a centrelor de prelevare a organelor, astfel să ajungem la ceea ce ne-am propus în programul național.

Cu transplantul cardio-pulmonar cum rămâne? Îl începem sau nu în acest program?

Mai întâi trebuie să facem un studiu de fezabilitate. Dacă acest studiu ne va spune că în Moldova există capacitățile umane necesare și infrastructura necesară pentru aceste intervenții, atunci vom merge mai departe și vom începe și transplantul cardio-pulmonar. Acum, din discuțiile pe care le-am avut cu colegii din Franța și cu cei din România în Moldova efectuarea transplantului pulmonar nu este viabil, fiindcă va fi un număr prea mic de operații și va suferi calitatea. Ceea ce este necesar de făcut, și asta fac țări precum Slovenia sau România, mult mai avansate decât noi în domeniu, este să avem acea colaborare despre care vorbim și pacienții să beneficieze de transplant în clinici în care se fac peste 50-60 de transplanturi pe an și a căror calitate este foarte bună. Imaginați-vă că facem trei astfel de transplanturi în Moldova și unul va fi cu complicații, atunci vom fi priviți negativ. De aceea, dorința și tendința noastră e să găsim posibilități ca acești pacienți să beneficieze de transplant asigurat financiar de stat, măcar în proporție de 80%, cum e în România. Deocamdată însă nu știu, vom discuta la minister.

La cel de inimă ați renunțat?

Eu nu sunt chirurg cardiolog, dar consideram că în Moldova există capacități umane, organizaționale și echipament medical pentru asemenea operații. Au fost și încercări de a dezvolta acest domeniu. Domnul Bătrânac (n.r. Aurel Bătrânac cardio-chirurg) a fost cu câțiva colegi în Spania pentru a vedea cum funcționează acest mecanism la ei, cum e în terapie intensivă, ce este necesar pentru asemenea intervenții, etc. Operația de transplant de cord, din punct de vedere chirurgical nu este foarte complicată, transplantul de ficat e mai complicat din punct de vedere al chirurgiei. În cazul transplantului de inimă, terapia post-transplant este mai dificilă. Însă unele aspecte s-au schimbat. Domnul Bătrânac nu mai lucrează la Spitalul Clinic Republican, iar persoanele care au rămas în Centrul de cardio-chirurgie nu mai au probabil același interes. Fiindcă indiferent cât ai încerca să implementezi ceva din punct de vedere administrativ, atâta timp cât nu este persoana sau echipa care să vrea să ia bisturiul, nu ai ce să-i faci. Cred că nu ne-ar fi reușit nimic în transplantul hepatic, care merge acum destul de bine, dacă nu era echipa domnului (n.r. Adrian Hotineanu, seful Secției chirurgie hepato-biliopancreatică al Spitalului Clinic Republican) . Ca să dezvolți un asemenea program e nevoie de entuziaști. E nevoie de cineva căruia „îi arde sufletul”.

Și ei nu sunt...

Cu lista de așteptare pe care ați făcut-o pentru transplantul de inimă ce ați făcut? Erau trei pacienți. Mai există?

La noi au fost trei persoane în lista de așteptare pentru transplantul cardiac, iar Spitalul Republican a avut și autorizare pentru asemenea intervenții. Însă după cinci ani, instituția nu a mai fost reautorizată pentru aceste operații. Respectiv cele trei persoane au rămas să fie supravegheați de medicii care-i tratau. Noi nu avem listă de așteptare pentru transplant cardiac și pulmonar. Acum avem un caz în care pacientul are nevoie de transplant pulmonar. Încercăm să găsim clinici în străinătate unde să poată fi efectuat acest transplant. Este însă foarte dificil, deoarece în toată lumea este penurie de organe. În primul statele încearcă să transplanteze organele disponibile pacienților rezidenți. Abia după aceasta, dacă sunt organe disponibile, pot fi oferite pacienților din alte țări.

În afară de lipsă de entuziasm din partea specialiștilor, mai există vreo altă piedică pentru a pune pe picioare un asemenea program de transplant de inimă?

Este dificil să spun, deoarece atunci când am autorizat instituția am mers, am văzut echipamentele, cum se face tratamentul. Operațiile doar se fac pe cord oprit. La noi se fac multe operații pe cord, de asta a și fost autorizat SCR pentru transplanturi. Este echipat corespunzător și era și echipă. De asemenea, erau pregătite și secțiile de terapie intensivă să mențină un astfel de pacient post-transplant. Preparate pentru tratamentul post-operator al acestor pacienți, la fel, există. Și dacă în această perioadă nu s-a întâmplat nimic, nu poți să extinzi autorizația și nici să ții oamenii în lista de așteptare. De aceea am decis că dacă nu putem face asemenea operații aici, pe loc, atunci trebuie găsite alte modalități.

De cine depinde cel mai mult dacă există sau nu dorință să fie realizate asemenea operați?

De clinica care efectuează orice tip de transplant. Dacă, să zicem, ar veni la noi (n.r. la Agenția de Transplant) vreun chirurg sau șef de secție și ar spune că vrea să facă transplant pulmonar, noi vom merge încolo și vom verifica dacă sunt pregătiți pentru asemenea intervenții. Doar după ce totul e pus la punct poți să te avânți în dezvoltarea unui asemenea program. Dar asta trebuie să vină din interiorul instituției.

Vreți să spuneți că SCR a pierdut această autorizație, pentru că nimeni nu s-a arătat interesat de transplant de cord?

Nu aș vrea să credeți că nu vreau să vă răspund la întrebare, dar SCR a avut o asemenea autorizație din 2011 până în 2016. Donatori cadaverici noi am avut abia din 2014. Ca să ai un donator de cord, el trebuie să aibă cel mult 55 de ani și funcția inimii să fie bună. Adică echipele de medici au fost de câteva ori cu echipele de prelevare să vadă dacă pot preleva și cordul.

Și au fost cazuri în Moldova când de la donatori putea fi prelevată și inima?

De două sau trei ori.

Dle Codreanu, cu transplantul de țesuturi stăm mai bine în acest an?

Numărul de transplanturi de țesuturi în acest an e aproape de nivelul anului trecut. Anul acesta am avut în jur de 22 de transplanturi de cornee, anul trecut au fost 34. Sperăm să ajungem la nivelul anului trecut. În general, sperăm în anii următori să se dezvolte și Banca de Țesuturi.

În anii precedenți se vorbea despre posibile transplanturi de măduvă, foarte important în cazul unor categorii de bolnavi de cancer. Ajungem să atingem și această performanță sau mai avem de lucru?

În acest an s-a făcut un studiu de fezabilitate pentru proiectarea unor încăperi speciale pentru transplantul de măduvă, și urma cu doamna Catrinici (n.r. Larisa Catrinici, directorul Institutului Oncologic) să avem o întrevedere la minister să vedem dacă autoritatea va găsi posibilitatea să aloce și banii necesari ca acest proiect să fie implementat. Urmează să vedem dacă vor fi găsiți bani pentru a fi construite acele încăperi sterile pentru efectuarea transplantului de măduvă.

De ce depinde reușita proiectului?

În primul rând de optimism și bani (râde).

Dle Codreanu, de câteva săptămâni avem un alt ministru la Sănătate. Ați fost în vizită de curtoazie deja, v-ați văzut cu doamna ministru, ați discutat despre perspectivele transplantului în Moldova?

Spre marea noastră bucurie doamna ministru știe despre proiectele noastre în domeniul transplantului încă de pe când lucra la Union Fenosa. Noi, cu colegii medici din Spania am fost de câteva ori la ea, inclusiv cu directorul Agenției de Transplant din Barcelona și acum când a venit în această funcție, am avut o discuție în primul rând despre Ziua Europeană a donatorului la care a participat. Am reușit să discutăm cu dumneaei la conferință, la deschiderea aleii donatorului. Atât colegii din străinătate, cât și eu am avut posibilitate să vorbim despre problemele pe care le avem acum, adică despre regionalizarea serviciului. Avem nevoie să fim susținuți să o ducem la bun sfârșit.

Pentru mine personal, poate nici nu regionalizarea e atât de importantă, cât cadrele care pleacă din sistemul medical. În transplant dacă pierzi două trei persoane din echipă, aceasta poate fi distrusă. Această problemă mă sufocă. De exemplu, cei care lucrează în transplant sunt plătiți la fel cum sunt plătiți ceilalți doctori. Și asta fără să se ia în considerare că ei uneori lucrează și câte șase-opt ore la masa de transplant sau că muncesc cu cadavrele. Ei sunt plătiți ca și cum ar face o muncă de rutină. Și atunci există riscul să dispară entuziasmul și să plece la privați sau în străinătate. Am discutat și această problemă cu ministra și ne-am înțeles că vom avea o întâlnire separată pe această temă.

Schimbările de miniștri vă afectează în realizarea planurilor în domeniu?

Nu știu dacă există cineva pe care nu-l afectează aceste schimbări.

Domnule Codreanu, vă mulțumim pentru acest interviu.

„Cineva, poate, crede că vindem organe...”. Interviu cu Adrian Hotineanu, chirurg specializat în transplant de ficat

Vladimir Bolocan, director AT: „De unde vreți să facem transplanturi dacă oamenii mor acasă, cu convingerea că transfuzia este de la diavol, iar la cimitir sunt îngropați cu tot cu organe?”

AUDIO//Mituri despre transplantul de organe în Moldova. „Dacă aș accepta să donez organe, medicii n-ar avea interes să mă salveze”

Tag: donare, transplant, organe

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.