Raed Arafat, în vizită la Chișinău. „Serviciul de Urgență are rezultate bune”. Andrei Năstase anunță că va cere trecerea Serviciului 112 în gesiunea MAI ca „oamenii să nu mai aștepte”
Irina Papuc
23 august, 2019, 19:59
Vizualizări: 3600
Serviciul 112 ar putea trece curând în gestiunea Ministerului Afacerilor Interne. Acest lucru va fi propus în cel mai scurt timp, a declarat astăzi ministrul de interne, Andrei Năstase, într-o conferință comună alături de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a MAI din România și cel care a pus bazele SMURD. Arafat a anunțat despre prelungirea SMURD 2 și ce presupune acesta. Intervențiile aviatice vor continua și vor fi suplimentate de cele terestre.
În urma proiectului SMURD 2, care va derula pentru următorii cinci ani, Republica Moldova se va alege cu dotarea a două Unități Primiri Urgente, una la Chișinău, și alta la Bălți. În ceea ce privește intervețiile aviatice, în România vor rămâne în contiuare două baze aeriene care vor prelua urgențele de pe teritoriul nostru – una la Iași și una la Galați. Nu se știe când ar putea avea și Republica Moldova o bază aeriană SMURD, însă Raed Arafat a ținut să dea asigurări că acest lucru neapărat se va întâmpla
„Protocolul semnat cu autoritățile din Republica Moldova în 2014 urmează să fie prelungit cu încă cinci ani. Avem asigurarea doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, și a viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Interne, Mihai Fifor, ca acest protocol să continue, astfel să intensificăm colaborarea și să intrăm pe aspectele intervenției primare în situațiile critice. Rămân cele două baze aeriene care preiau cazurile din Republica Moldova, așa cum s-a întâmplat în ultimii cinci ani. Desigur, pe parcurs se va lucra pe dezvoltarea unor capabilități aviatice de salvare chiar din Republica Moldova”, a spus Raed Arafat. În proiect sunt implicați Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România și Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului român de Interne.
Totodată, cele două părți au discutat astăzi despre demararea unui proiect pilot la Cahul, unde să existe servicii integrate de urgențe, adică nu doar pe partea medicală. Nu este clar însă cum vor acționa serviciile de urgență. Pentru elaborarea unui concept vor fi trimiși experți români la Chișinău și Cahul. Tot în cadrul proiectului urmează să fie implementată o linie terestră de urgență, astfel încât serviciile de pompieri și salvatori din cele două țări să poată interveni în situații excepționale pentru ajutor reciproc. Un protocol care să permită intervenții transfrontaliere terestre există acum, a precizat Raed Arafat.
O primă ședință tehnică va avea loc la Iași, în perioada 9 - 10 septembrie.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a lăudat modul de intervenție în cazul prăbușirii blocului de locuit de la Otaci, din luna iunie.
„Sistemul de urgență din Moldova are rezultate foarte bune și evoluează. Modul exemplar de acțiune în cazul clădirii probușite a dovedit acest lucru, altfel victimele ar fi trebuit căutate printre dărâmături”.
Ministrul de Interne, Andrei Năstase a spus că va cere în cel mai scurt timp trecerea Serviciului 112 în gestiunea instituției pe care o conduce. „Voi veni în perioada imediat următoare cu inițiativa de a trece Serviciul 112 în gestiunea MAI, așa cum se întâmplă în toată lumea. Aceasta ar însemna mai multă operativitate, intervenții mai rapide ca beneficiarii, adică cetățenii să nu aibă de așteptat, așa cum s-a mai întâmplat”.
Proiectul SMURD 2 are un buget de 10 milioane de euro.
Amintim că Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a devenit operațional în Republica Moldova în iulie 2018. Cele mai multe apeluri sunt transferate către ambulanță, urmate de poliție și pompieri.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 decembrie, 2016, 18:05
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %