Zece medici legişti din Chişinău, suspectaţi de acte de corupţie, reţinuţi de procurorii anticorupţie şi CNA
Administrator
18 noiembrie, 2019, 16:26
Vizualizări: 4327
Zece angajaţi ai Instituției Medicale Sanitare Publice „Centrul de Medicină Legală" au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA. Aceştia sunt suspectaţi că, folosindu-se de situaţia de serviciu, ar fi organizat o schemă infracțională prin intermediul căreia ar fi dobândit ilicit mijloace bănești ce reprezentau plăți pentru serviciile de expertiză judiciară.
Potrivit materialelor
cauzei, banii ar fi fost pretinşi pentru formularea unor concluzii
denaturate în rapoartele de expertiză, întocmite în legătură cu examinarea
cauzei morții, iar aceste plăţi variau între 900 şi 10.000 lei şi nu erau
contabilizate în casieria instituției. Prin urmare, sumele indicate ar fi fost
împărţite între cei care prestau serviciile menţionate, în acest mod fiind
cauzate prejudicii materiale instituţiei medicale.
În cadrul efectuării măsurilor
speciale de investigații, s-a constatat că, doar în perioada iulie -
septembrie anul 2019, suma încasată de legişti s-ar fi ridicat la 327.000
de lei. Pe faptele enunţate au fost pornite două cauze penale - pentru corupere
pasivă şi escrocherie, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la
15 ani de închisoare cu amendă de până la 500 000 de lei şi privarea de
dreptul de a ocupa funcţii pe o perioadă de până la 15 ani.
Astăzi, procurorii anticorupţie
şi ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la sediul Centrului de Medicină Legală
din Chişinău, de unde au ridicat documente relevante pentru
urmărirea penală. Acţiunile s-au desfăşurat şi la domiciliile angajaţilor, dar
şi în automobile.
Urmărirea penală este efectuată
de către procurorii anticorupție și ofițeri din cadrul CNA. În comunicatul
plasat pe pagina web, instituția precizează că orice persoană se prezumă a fi
nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de
judecată.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 decembrie, 2016, 20:18
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,40 %