Sistemul rămâne impredictibil. Mai mult de jumătate din toți pacienții tratați în spitalele din Republica Moldova s-au internat de urgență
Irina Papuc
08 septembrie, 2020, 21:39
Vizualizări: 4354
Moldovenii evită în continuare medicii de familie și ajung în spitale prin internări de urgență. În multe cazuri, medici de familie nici nu există în localități, iar Urgența este singura soluție. Datele disponibile arată că 6 pacienți din 10 s-au interna prin procedură de urgență. CNAM constată, în continuare, că legătura dintre medicul de familie și pacient rămâne complicată.
La rândul lor, medicii de familie nu reușesc să monitorizeze pacienții cu boli cronice, în special cei cu diabet sau cancer.
Datele Companiei Naționale de Asigurări în Medicină arată că pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 608 mii 189 cazuri tratate și raportate. În comparație cu ultimii doi ani, se atestă o creștere neesențială. Dintre acestea, 60,5 la sută reprezintă cazurile urgențe și numai 39,5 la sută au fost pacienți care au venit cu bilet de trimitere de la medicul de familie. În cifre absolute vorbim de 367 de mii 800 de pacienți din întreaga țară care au ajuns într-un spital în stare urgentă. Numai 134 de mii de pacienți au trecut în prealabil pe la medicul lor de familie.
„Deși în topul maladiilor și stărilor s-au menținut nașterile și copiii nou-născuți ( aproximativ 34 mii cazuri), acestea au fost în scădere cu peste 4,8 mii cazuri comparativ cu anul 2018. Totodată în comparație cu anul 2018 au fost în creștere bronhopneumoniile și bronșitele (peste 21 mii cazuri) cu o mie de cazuri, pneumoniile (peste 10 mii de cazuri) mai mult cu circa 3,9 mii cazuri, cazurile de ciroză a ficatului au rămas la nivelul anului precedent (circa 7 mii cazuri). Morbiditatea prin creșterea numărului de boli respiratorii a fost generată de: schimbarea climei, imunitatea scăzută, rezistența la antibiotice etc”, se menționează în raportul CNAM privind finanțarea pe tipuri de asistență medicală.
Potrivit CNAM, costul mediu al unui caz tratat în cadrul programului general în anul 2019 a fost de aproximativ 5.088 lei.
„Comunicarea rămâne dificilă între medic și pacient”
Tot anul trecut, medicii de familie au înregistrat peste 9 milioane 800 de mii de vizite ale pacienților, ceea ce în dinamică arată puțin mai bine în comparație cu anii precedenți. Totuși, medicii de familie nu au reușit să îndeplinească indicatorii de performanță stabiliți. În cazul pacienților cu boli de inimă, diabet și cancer indicatorii sunt îngrijorători. De exemplu pentru indicatorul de prevenire, depistare și supraveghere a bolilor cardiovasculare indicatorul a fost realizat în procent de numai 39,9 la sută. Pentru diabet zaharat și cancer indicatorul a fost realizat numai în jumătate, ceea ce înseamnă că pacienții cu aceste maladii nu sunt depistați în formele incipiente ale bolii. Ei pur și simplu nu ajung în vizorul medicului, iar când starea de sănătate se agravează, intervine internarea de urgență, iar salvarea pacientului devine mai greu de realizat.
„Situația denotă pe de o parte interesul moderat al populației față de prevenirea bolilor care le pot afecta sănătate și, pe de altă parte, rămâne a fi dificilă comunicarea între pacient și medic. De asemenea, similar anilor precedenți o problemă conturată este insuficiența medicilor de familie, în special în zonele rurale”, constată CNAM.
Amintim că în 2018 reforma medicinii de familie prin liberalizarea practicii urma să motiveze cât mai mulți medici de familie să activeze în sistem. Fosta guvernare era convinsă că în fiecare sat se va găsi câte un medic. Acum, în peste 200 de localități lipsesc medici de familie.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,72 %