ANSP: Într-o criză majoră, statul a ratat 300 de milioane de lei prin refuzul de a institui taxe pentru produsele din tutun, în schimb legalizează dependența de nicotină

Irina Papuc
28 decembrie, 2020, 20:02
Vizualizări: 2893
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) consideră că modificările operate în mod total netransparent la Legea privind controlul tutunului, la 16 decembrie curent, vor avea consecințe grave pentru sănătatea populației. Specialiștii instituției se arată indignați de faptul că aceste modificări nu au fost consultate nici cu ANSP, nici cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și nici nu au fost dezbătute în Comisia de profil a Parlamentului.
După o săptămână de la adoptarea modificărilor la Legea privind controlul tutunului, ANSP a transmis un comunicat de presă în care menționează că și-a exprimat susținerea doar pentru unele modificări înaintate de deputați la Codul Fiscal și anume:
- pe subiectul creșterii taxelor pentru produsele din tutun și cele conexe în scopul implementării prevederilor Acordului de Acociere Republica Moldova-Uniunea Europeană;
- aducerea nivelului taxelor pentru țigările de foi (care la moment sunt de circa două ori mai mici) la nivelul taxelor pentru țigarete;
- introducerea taxelor specifice pentru lichidele pentru țigările electronice care conțin nicotină.
Aceste modificări nu au fost acceptate, fiind ratate încasări la buget de peste 300 milioane lei pentru anul 2021, precizează instituția.
„Astfel, modificările operate la art.23 alin.(1), prin care se majorează de la 20 mg până la 72 mg cantitatea de nicotină admisă într-un 1 ml de lichid din țigaretele electronice şi din flacoanele de reumplere (sau de 3,6 ori mai mult), pe lângă faptul că vor avea consecințe dezastruoase asupra sănătății publice, vor stimula creșterea dependenței de nicotină în rândul tinerilor, care vor deveni consumatori îndelungați ai acestor produse. Consumul țigărilor electronice cu concentrație atât de mare de nicotină are efecte dăunătoare și imediate asupra sănătății, deoarece se eliberează o cantitate enormă de nicotină. Concentrația de 20 mg nicotină la 1 ml de lichid nu a fost stabilită arbitrar în anul 2015 în Legea 278/2007, ci în procesul transpunerii Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE. Prin această modificare Republica Moldova a făcut un pas greșit”, se menționează în comunicatul ANSP.
Cum s-a ajuns la această cantitate, de 72 mg de nicotină, și de unde a fost luată, l-am întrebat la scurt timp de la votul dat la miezul nopții pe deputatul Sergiu Sârbu. Acesta a avut un răspuns neîncrezător și a ținut morțiș că nu sunt propunerile lui, chiar dacă le-a acceptat și le-a semnat:
„Eu am semnat amendamentele legate de jocurile de noroc. Acolo a mai fost un coleg care a semnat, puteți să-l întrebați pe Dumnealui. Eu m-am concentrat pe jocurile de noroc. Nu este amendamentul meu. Vom încerca să ne clarificăm ce și cum. Vom căuta soluții să rezolvăm, dacă a fost o neînțelegere la mijloc ori o greșeală”, ne-a spus Sârbu.
Colegul acestuia și co-semnatar al amendamentelor, deputatul neafiliat Vladimir Andronache, nu a explicat în niciun fel acest subiect decât prin tăcere.
Referindu-se la nerecunoașterea lui Sârbu a semnării amendamentului respectiv, deputatul Radu Marian a anunțat astăzi că fracțiunea PAS va depune o plângere penală la Procuratură pe articolul „fals în acte”: „ca să aflăm cum e posibil ca un amendament să fie înregistrat fără ca deputatul să știe”.
O altă modificare operată despre care specialiștii ANSP spun că sunt în detrimentul sănătății moldovenilor se referă la art.25 alin.(5), care exclude dispozitivele și accesoriile de utilizare, reîncărcare sau încălzire a produselor din tutun și a produselor conexe din reglementările intrate în vigoare din 15 august 2020. Acestea urmăreau prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun, iar votul din Parlament va duce la promovarea produselor din tutun încălzit și va avea un impact nefast asupra modului de viață și sănătății tinerei generații.
„Tutunul încălzit sau lichidele cu sau fără nicotină nu pot fi utilizate fără aceste dispozitive și accesorii – prin expunerea vizibilă a acestora se promovează concomitent și produsele din tutun și cele conexe. Astfel, punctele de vânzare vor fi utilizate de companiile din industria tutunului pentru a-și promova produsele și atrage noi consumatori în rândul persoanelor tinere și a le dezvolta o atitudine de acceptare a produselor din tutun și celor conexe”, explică ANSP.
ANSP amintește că Organizația Mondială a Sănătății stabilește legătura directă între expunerea vizibilă și atractivă a produselor pentru fumat în locurile de comercializare și popularitatea fumatului în rândul adolescenților. ANSP citează din Studiul Global a Adolescenților despre Fumat (GYTS, 2019, Republica Moldova), în care se mențioenază că 16,3% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani sunt fumători activi, în creștere cu peste 4% față de anul 2013, iar aproximativ 10% dintre aceștia folosesc alte tipuri de produse din tutun decât țigările obișnuite. Astfel, 12,7% dintre elevi, 16,8% dintre băieți și 8,4% dintre fete foloseau țigarete electronice și 3,9% dintre elevi, 4,9% dintre băieți și 2,7% dintre fete utilizau produse cu tutun încălzit.
„Creșterea consumului produselor din tutun și a celor conexe în rândul tinerilor se datorează în primul rând creșterii consumului de țigări electronice și tutun încălzit”, punctează ANSP.
ANSP se pronunță inclusiv împotriva enunțului prin care se completează alin.(3) art. 5, potrivit căruia se va permite imprimarea avertismentelor de sănătate pe etichetă de hârtie, care ulterior vor fi lipite pe pachetele unitare: până la modificare imprimarea avertismentelor de sănătate se făcea doar în condiții industriale la fabricarea produselor din tutun.
„Această modificare deschide calea importului produselor de tutun neconforme după avertismentele de sănătate și crește riscul comerțului ilicit cu produse din tutun, pe care autoritățile statului sunt obligate să-l combată”, comentează ANSP.
În concluzie, specialiștii ANSP atrag atenția parlamentarilor că orice modificare a reglementărilor privind protejarea sănătății populației și, în primul rând prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun și cele conexe, trebuie să susțină asigurarea dreptului constituțional la sănătate și nu favorizarea intereselor industriei tutunului. În acest context, ANSP susține că modificările operate în Parlament pe 16 decembrie „discreditează eforturile statului în domeniul controlului tutunului, prezintă un atentat la sănătatea publică și necesită a fi abrogate”.
Amintim că Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Institutul Oncologic, Școala de Management în Sănătate Publică, Societatea de Pediatrie din Republica Moldova, Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină organizații neguvernamentale în domeniul sănătății și drepturilor omului, membri ai Consiliului Național Coordonator în domeniul Controlului Tutunului au semnat un apel din care solicită președintelui Parlamentului, precum și premierului să ia măsuri imediate pentru a abroga modificările operate la mijlocul nopții din data de 16 decembrie la Legea antitutun care reprezintă un atentat la sănătatea publică, sunt împotriva directivelor europene, împotriva Convenției Cadru de Control al Tutunului, dar și împotriva drepturilor constituționaleregimuri speciale de protecție a drepturilor lor.
Semnatarii apelului solicită premierului și președintelui să țină cont, așa cum este obligat fiecare cetățean, la prevederile Constituției Republicii Moldova, care prevede că copiii au dreptul la ocrotire specială și beneficiază de un regim special de asistență în realizarea drepturilor lor (art.50 din Constituție) și că sunt interzise orice activități care le-ar dăuna sănătății sau care le-ar pune în primejdie dezvoltarea normală.
Tag: nicotina tigari electronice Sergiu Sarbu ANSP
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
09 decembrie, 2016, 13:03
09 decembrie, 2016, 12:26
09 decembrie, 2015, 17:14

09 decembrie, 2019, 15:53

09 decembrie, 2022, 10:37
09 decembrie, 2014, 19:05
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
„Ce am văzut m-a șocat. Era exact imaginea băiatului meu”. ...
01 septembrie, 2023, 16:18
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi5,17 %