Din cauza pandemiei Covid-19, numărul persoanelor care au beneficiat de îngrijire în TB a scăzut cu 1,4 milioane. „Este nevoie urgent de a reporni efortul global de a pune capăt tuberculozei”

Irina Papuc
24 martie, 2021, 13:56
Vizualizări: 2430
Datele preliminare ale OMS arată că în anul pandemic numărul persoanelor care au beneficiat de îngrijire în TB a scăzut cu 1,4 milioane față de anul 2019. Datele sunt combinate din peste 80 de țări. Acest lucru înseamnă o reducere de 21% față de anul precedent. Printre țările cu cele mai mari lacune se numără Indonezia (42%), Africa de Sud (41%), Filipine (37%) și India (25%).
„Efectele COVID-19 depășesc cu mult cadrul privind decesele și boala cauzate de virusul în sine. Întreruperea serviciilor esențiale pentru persoanele cu TB este doar un exemplu tragic al modului în care pandemia afectează în mod disproporționat unii dintre cei mai săraci oameni din lume, care aveau deja un risc mai mare de TB”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
„Aceste date îngrijorătoare indică necesitatea ca țările să facă din protejarea și acoperirea universală a sănătății o prioritate cheie, odată cu combaterea pandemiei și recuperarea post-pandemie, pentru a asigura accesul la serviciile esențiale pentru bolnavii cu TB și nu numai”.
Potrivit unui comunicat de presă al OMS, este esențial să se construiască sisteme de sănătate astfel încât toată lumea să poată beneficia de serviciile de care este nevoie. Unele țări au luat deja măsuri pentru a atenua impactul COVID-19 asupra furnizării serviciilor, prin consolidarea controlului infecțiilor; extinderea utilizării tehnologiilor digitale pentru a oferi consiliere și asistență la distanță și furnizarea de servicii la domiciliu pentru prevenirea și îngrijirea persoanelor cu TB.
OMS atrage însă atenția că mulți oameni care suferă de TB nu pot accesa serviciile de care au nevoie.
OMS estimează cu îngrijorare că în 2020 ar fi decedat din cauza TB fără a ajunge elementar să obțină un diagnostic cu peste jumătate de milion de oameni mai mult. Aceasta însă nu este o problemă nouă, subliniază OMS: înainte de apariția COVID-19, decalajul dintre numărul estimat de persoane care dezvoltă TB în fiecare an și numărul anual de persoane raportate oficial diagnosticate cu TB a fost de aproximativ 3 milioane. Pandemia a accentuat și mai mult situația.
O modalitate de a aborda această provocare este prin efectuarea screeningurilor la TB și îmbunătățirea acestora pentru a identifica rapid persoanele cu infecție și boală. Noile ghiduri emise de OMS cu ocazia Zilei Mondiale a TB au drept scop să ajute țările să identifice nevoile specifice ale comunităților, populațiile cu cel mai mare risc de TB și locațiile cele mai afectate pentru a se asigura că oamenii pot accesa cele mai adecvate servicii de prevenire și îngrijire. Acest lucru poate fi realizat printr-o utilizare mai sistematică a abordărilor de screening care utilizează instrumente noi.
Acestea includ utilizarea testelor moleculare rapide de diagnostic, utilizarea detecției asistate de computer pentru interpretarea radiografiei toracice și utilizarea unei game mai largi de abordări pentru screening-ul TB în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV. Recomandările sunt însoțite de un ghid operațional.
OMS precizează că realizarea acestor activități nu va fi suficientă. În 2020, în raportul său către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, secretarul general al ONU a emis un set de 10 recomandări prioritare pe care țările trebuie să le urmeze.
Acestea includ activarea unui leadership la nivel înalt și realizarea de acțiuni în mai multe sectoare pentru a reduce urgent decesele cauzate de tuberculoză; creșterea finanțării; promovarea acoperirii universale de sănătate pentru prevenirea și îngrijirea TB; abordarea problemei privind rezistența bolii la medicamente, promovarea drepturilor omului și intensificarea cercetării în domeniu. Adăugător, în mod critic, este vitală reducerea inechităților în materie de sănătate.
„Timp de secole, persoanele cu TB au fost printre cele mai marginalizate și vulnerabile. COVID-19 a intensificat diferențele în ceea ce privește condițiile de viață și capacitatea de a accesa serviciile atât în interiorul țărilor, cât și între țări", spune dr. Tereza Kasaeva, directorul Programului global de tuberculoză al OMS. Aceasta mai adaugă că este necesar ca țările să depună un efort reînnoit pentru a lucra împreună „pentru a ne asigura că programele TB sunt suficient de puternice pentru a le oferi în timpul oricărei urgențe viitoare - și să căutăm modalități inovatoare de a face acest lucru”.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
09 iunie, 2016, 15:40
09 iunie, 2017, 19:15
Cele mai citite
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi2,70 %