Autoritățile municipale insistă că în spitale lipsesc medicamentele, echipamentele medicale și sursele de oxigen
Silvia Rotaru
01 noiembrie, 2021, 10:57
Vizualizări: 3158
Șeful interimar al Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate a Primăriei Chișinău, Boris Gîlca, insistă pe faptul că spitalele municipale s-ar confrunta cu o lipsă a medicamentelor antivirale, a surselor de oxigen și a echipamentelor medicale. Acesta cere Ministerului Sănătății să asigure spitalele Municipale cu tot necesarul pentru a face față fluxului mare de pacienți bolnavi de Covid-19.
Declarațiile au fost
făcute în cadrul Ședința săptămânale a serviciilor primăriei Chișinău din 1
noiembrie 2021. De asemenea, Gîlca a anunțat despre faptul că în 2 săptămâni,
în țară, vor ajunge testele rapide Covid-19, procurate de Municipalitate pentru
testarea pedagogilor și elevilor. În acest moment, 97 la sută dintre cadrele
didactice sunt vaccinate împotriva Covid-19.
Totodată, Gîlca a
precizat că la domiciliu se tratează de Covid-19, 3.700 de persoane.
În altă ordine de
idei, Gîlca a anunțat că astăzi vor fi distribuite vaccinurile antigripale în
toate asociațiile medicale teritoriale. Vaccinurile antigripale au ajuns în
țară acum o săptămână și sunt procurate din sursele Companiei Naționale de
Asigurări în Medicină.
Vom preciza că săptămâna trecută, primarul Ion Ceban a ieșit în fața presei cu acuze la adresa
Ministerului Sănătății că ar gestiona prost pandemia Covid-19. În replică, ministra de la Sănătate, Ala Nemerenco a declarat că ea știe despre toate
problemele cu care se confruntă spitalele și încearcă să le rezolve cât
mai repede posibil.
Tag: lipsa medicamentelor, lipsa echipamentelor medicale, lipsa surselor de oxigen, spitale municipale
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
30 decembrie, 2019, 01:56
30 decembrie, 2016, 13:35
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %