Varianta Omicron a noului coronavirus prezintă simptome „neobișnuite”

Irina Soltan
29 noiembrie, 2021, 11:29
Vizualizări: 3846
Prima alertă cu privire la o posibilă variantă nouă a coronavirusului, numită ulterior Omicron, a venit de la medicul Angelique Coetzee, care este membră a Consiliului de administrație al Asociației Medicale din Africa de Sud. Într-o relatare pentru Fox News, doctorul spune că a observat pentru prima dată, pe 18 noiembrie, simptome „neobișnuite, dar ușoare”.
„Boala decurge într-o formă ușoară, cu simptome precum dureri musculare, oboseală și rău general, care se mențin pentru 1-2 zile. Până la această etapă nu am identificat ca cei infectați să-și piardă simțul mirosului sau al gustului. La fel, bolnavii pot prezenta tuse ușoară ”, spune doctorul.
Printre pacienții monitorizați, majoritatea bărbați, s-a constatat că în marea lor parte au acuzat epuizare fizică. Mai mult de jumătate dintre ei erau vaccinați. Pacienții erau de mai multe vârste și etnii, iar printre ei și un copil cu vârsta de 6 ani, care a manifestat febră și puls accelerat.
Specialista în sănătate a decis să alerteze oficialii după ce a identificat 20 de pacienți confirmați pozitiv cu COVID-19. Ulterior, la 26 noiembrie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a organizat de urgență o ședință unde s-a discutat despre noua tulpină care ar fi „o variantă îngrijorătoare”, denumind-o Omicron.
La această etapă încă nu sunt cunoscute toate riscurile asociate cu noua variantă a coronavirusului. Totuși, potrivit OMS, datele preliminare vorbesc despre un risc crescut de reinfectare cu această variantă, în comparație cu de alte tulpini. Se presupune că persoanele care au suferit de COVID-19 și s-au tratat definitiv ar putea să se reinfecteze în scurt timp.
Potrivit datelor publicate pe 28 noiembrie, OMS menționează că în prezent cercetătorii din Africa de Sud și din întreaga lume desfășoară studii pentru a înțelege mai bine noua variantă a virusului.
Deocamdată nu se cunosc multe lucruri despre contagiozitatea variantei Omicron. Totuși, s-a constatat că numărul persoanelor testate pozitiv a crescut în zonele din Africa de Sud afectate de această variantă. Însă, studii epidemiologice încă examinează dacă aceasta este din cauza Omicron sau a altor factori.
La fel, încă nu este clar dacă noua tulpină provoacă forme severe de boală
în comparație cu alte variante, cum ar fi Delta. Se știe doar că datele actuale
indică o creștere a numărului de spitalizări în Africa de Sud. Dar acest lucru
poate fi mai degrabă o creștere a
numărului total de persoane care se infectează, decât rezultatul unei infecții
specifice cu Omicron.
La fel, în prezent, nu există informații care să constate că simptomele asociate cu Omicron sunt foarte diferite de cele ale altor variante.
Cât despre eficacitatea testării, OMS informează că testele PCR, utilizate pe scară largă în lume, continuă să detecteze infecția, inclusiv infecția cu Omicron, așa cum detectează și alte variante ale virusului. În plus, în prezent sunt în curs de desfășurare studii pentru a determina cât de eficiente sunt alte tipuri de teste, inclusiv testele de detectare rapidă a antigenului.
Despre eficacitatea tratamentelor existente, OMS menționează că în continuare vor fi utilizate aceleași medicamente care s-au dovedit eficiente în tratamentul formelor severe de COVID-19. Totodată, alte metode de tratamente vor fi evaluate în timp, în condițiile în care există mutații permanente în structura noului virus.
Pentru prevenirea răspândirii noii variante a coronavirusului, OMS recomandă populației să păstreze distanța fizică de cel puțin 1 metru față de alte persoane, recomandă utilizarea corespunzătoare a măștii de protecție, aerisirea încăperilor, evitarea spațiilor aglomerate, spălarea regulată și prelucrarea mâinilor cu soluții dezinfectante. Și bineînțeles, vaccinarea împotriva noului coronavirus.
Menționăm că săptămâna trecută, oamenii de știință au anunțat că au depistat o variantă super-mutantă de coronavirus, denumită inițial B.1.1.529. Noua tulpină prezintă „un număr extrem de mare” de mutații, iar proteina spike arată diferit de versiunea luată în considerare, atunci când au fost concepute vaccinurile.
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
23 aprilie, 2018, 18:14
23 aprilie, 2018, 15:20
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,56 %