Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fără tratament, unul din trei bolnavi moare
![Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fără tratament, unul din trei bolnavi moare](/images/news/img12276t11.png)
Cristina Ghermanschi
13 ianuarie, 2025, 16:40
Vizualizări: 3277
O alertă sanitară a fost emisă în județul Brăila din România, după ce un copil de 9 ani a fost diagnosticat cu trichineloză, o boală parazitară gravă, după ce a consumat carne de porc la masa de Crăciun. Băiatul a fost internat la Spitalul de Urgență din Brăila în luna decembrie, dar, din cauza stării de sănătate care nu s-a îmbunătățit, a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București, transmite Libertatea.ro.
Autoritățile
sanitare au demarat o anchetă pentru a identifica sursa infecției. La 10
ianuarie, la cererea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila, specialiștii
Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila au
prelevat probe de la un porc sacrificat în luna decembrie de o familie din
localitatea Lanurile, comuna Viziru, pentru a verifica legătura cu cazurile de
trichineloză.
În acest context, potrivit Libertatea.ro, DSVSA Brăila a avertizat asupra riscurilor legate de practicile nesigure de preparare a cărnii de porc, menționând că, în multe zone rurale, oamenii nu verifică dacă carnea este infestată cu trichinella spiralis, fiind convinsi că „porcul a fost crescut în gospodărie”. De asemenea, există posibilitatea ca băiatul să fi consumat carne de porc din alte gospodării, conform tradiției de Crăciun.
Vera Lungu, medic specialist la direcția epidemiologică a bolilor extrem de contagioase, zoonoze și patrazitoze din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică afirmă că în ultimii 50 de ani în Republica Moldova nu s-a înregistrat niciun caz de trichineloză.
„Această boală parazitară se dezvoltă atunci când o persoană consumă carne infestată, în special dacă aceasta nu a fost preparată termic sufficient. De obicei carne de porc, vânat sau alte animale, care conține larve vii ale parazitului (un vierme microscopic din genul Trichinella)”, explică specialista.
Medicul epidemiolog menționează că transmisia între animale are loc prin consumul de carne contaminată (carne de porc sau cadavre de animale infestate).
„În unele
crescătorii, porcinele sunt crescute în condiții precare și nu sunt hrănite. În
aceste medii, există șobolani, iar dacă porcii consumă acești șobolani, se pot
infesta.”
Potrivit
specialistei, larvele se dezvoltă în intestine, după ce carnea infestată este
ingerată.
„Larvele
ajung în intestinele umane, unde se transformă în viermi adulți care se reproduce,
apoi larvele migrează în mușchi. Odată ce larvele se formează, ele migrează
prin sânge și se stabilesc în mușchii scheletici, unde se învelește într-o
capsulă de țesut, continuând astfel ciclul de viață al parazitului.”
Medicul
epidemiolog spune că primele simptome apar la câteva zile de la infectare și se
manifestă cu simptome intestinale, dureri de burtă, puțină diaree care durează
câteva zile și trece de la sine.
„Atunci când
larvele se reproduc, persoana poate avea o stare relativ bună timp de
aproximativ două săptămâni. Însă, odată ce larvele încep să migreze către
țesuturi, apar simptomele caracteristice ale trichinelozei. Acestea includ
semne de intoxicație, dureri de cap, febră și o reacție alergică puternică,
deoarece mii de larve ajung în mușchi, provocând o încărcătură antigenică
semnificativă.”
Medicul menționează
că articulațiile se pot inflama, iar fața poate prezenta edem. De asemenea,
persoanele infectate pot suferi dureri intense în mușchi, acolo unde larvele se
instalează.
„Ca să înțelegeți gravitatea acestei boli, pe
vremuri când nu era tratament, procentul de mortalitate ajungea la 30%.”
Epidemiologul
precizează că în prezent există un tratament complex pentru trichineloză, care
nu se limitează doar la medicamente antiparazitare, ci include și
antihistaminice, antiinflamatoare, iar tratamentul se administrează în condiții
de staționar.
„În prezent,
aceste infecții evoluează mult mai favorabil decât în trecut. Persoana
infectată nu reprezintă un pericol epidemiologic și nu este contagioasă,
infectarea având loc doar prin consumul de carne infestată.”
Medicul
explică faptul că există două măsuri esențiale pentru prevenirea trichinelozei.
Prima este evitarea consumului de carne care nu a fost supusă controlului
veterinar, iar a doua este respectarea regimului termic corect pentru
prepararea cărnii.
Tag: Copil diagnosticat cu trichineloză
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,43 %