„În 10 ani au plecat 15 medici, și au venit doar 4. Unii studenți de la Medicină nici diplomele nu și-au ridicat, nu încă să mai vină să lucreze la spital la Telenești”
Violeta Colesnic
05 februarie, 2021, 15:28
Vizualizări: 8406
Insuficiența de personal medical în spitalele din țară este o problemă mai veche, dar care se resimte în mod special acum, în perioada pandemiei. Medicii, asistenții medicali, infirmierele au trebuit să se adapteze condițiilor stării de urgență ca să poată face fluxului de pacienți.
Managerii de spitale au fost puși în situația să accepte să muncească în
secțiile Covid inclusiv chirurgi, ginecologi, medici de familie, doar să
reușească să acorde asistență medicală. Chiar și așa, echipele formate pentru
aceste secții pe departe nu au fost și nici nu sunt complete, astfel încât
calitatea actului medical să nu aibă de suferit. Asta pe lângă dotările
insuficiente, îmbolnăvirile frecvente în rândul personalului medical și lipsa
unui tratament clar împotriva infecției.
Sănătate INFO a mers la Spitalul din Telenești, marcat, de curând, de un scandal
care a avut la bază tocmai cauzele descrise mai sus. O pacientă spitalizată
aici a murit din cauza Covid19, pentru că nu ar fi fost transferată la timp
într-o instituție de nivel terțiar (n.r. republican), iar administrația se
justifica spunând că nu face față situației, deoarece are prea puțini lucrători
medicali, care pot să lucreze în această secție. Concluziile acestui caz
urmează să le aflăm. Noi însă am vrut să înțelegem cum se descurcă cu Covid-ul
angajații medicali de la Spitalul din Raionul Telenești și iată ce am aflat.
În ultimii 10 ani la Spitalul Raional Telenești s-au angajat doar 4 medici, dar au plecat 15. Singurul medic radiolog din raion, în vârstă de 74 de ani, s-a eliberat din funcție pe 1 februarie. Instituția are nevoie de cel puțin trei chirurgi, iar serviciile de urgență din zilele de odihnă sunt acoperite prin cumul, de medicii din alte secții. Secția Internare nu are nici ea un medic. Internările le fac medici din diferite secții, care cumulează funcția. „Medicii nu vin în spitalele din periferii. Toți vor la Bălți, Chișinău și în alte orașe mari”, explică directorul spitalului Alexei Bivol.
Notă: Telenești e situat în regiunea de Centru a Moldovei. Se află la o distanță terestră de aproximativ 82 de km depărtare de Chișinău și la aproximativ 60 de km depărtare de Bălți. Cu mașina, de la Bălți la Telenești, faci în jur de 45 de minute, iar de la Chișinău la Telenești – aproximativ o oră.
Blocul COVID de la Spitalul din Telenești este separat de celelalte secții, fiind amplasat peste drum de instituție, într-o curte cu porțile mari, închise. Pragurile ciobite, fixate pe margini cu benzi metalice, abia dacă păstrează câteva pete vechi de var. Chiar la intrarea în bloc, pe o noptieră uzată stă sticla cu dezinfectant și un scaun metalic, cu vopseaua sărită.
Înainte de pandemie aici era secția Pediatrie. Ulterior, aceasta a fost adaptată și transformată în secție Covid cu 40 de paturi. Respectiv, aici se pot trata 40 de bolnavi odată.
Sala de festivități, transformată în salon pentru pacienți suspectați că au Covid19
Sala de festivități a fost transformată în Zona galbenă. Aici ajung
pacienții suspectați că au Covid. Sala are chiar și o scenă și, dacă până nu
demult aici se organizau festivități, astăzi, pe scenă stau trei paturi de spital,
acoperite cu cearșafuri cu romanițe alb-albastre și cu pernele aranjate în
formă de triunghi. De sus, de pe scenă, se vede ca în palmă ce se întâmplă în
încăperea mare. Cei trei pacienți, despărțiți unul de altul de paravane, așteaptă
rezultatele testului la COVID și abia apoi vor fi transferați.
În total, în Spitalul Raional Telenești muncesc 32 de medici. Cam jumătate din necesar, spune directorul. 20 dintre ei au peste 50 de ani, iar cel mai în vârstă medic de la spitalul din Telenești are 77 de ani.
În secția COVID activează doar doi medici. Șeful secției este Sergiu Oală. Are 59 de ani și lucrează aici de la începutul pandemiei, adică din momentul în care a fost internat primul pacient depistat pozitiv. De atunci, spune doctorul, pe aici au trecut 870 de bolnavi. Anul trecut, din cauza Sars-Cov-2, la spitalul din Telenești au murit 27 de pacienți. Nu a fost înregistrat, din fericire, niciun deces printre angajați.
Alexei Bivol, directorul spitalului: „Am
avut perioade în care în secție erau și câte 60 de bolnavi. Aveam doar doi
medici și două asistente medicale, adică jumătate din cât era necesar. Chiar și
acești medici au fost luați din alte secții, de la Boli Interne, de la
Chirurgie, Pediatrie”.
Și poate că nu ar fi fost atât de grav, dar jumătate dintre acești medici
fac parte din grupul de risc, sunt pensionari, precizează managerul.
„În plus, mai avem angajați cu o
sumedenie de comorbidități, cărora le este contraindicat să lucreze în secția
COVID. A fost o perioadă în care a lucrat un singur medic pe secție. Și trebuia
să deservească 35-40 de pacienți. De obicei, un medic ar trebui să aibă grijă doar
de 15 pacienți. Respectiv, dacă aveam 60 de pacienți, am fi avut nevoie atunci
de 4 medici. Secția este prevăzută pentru 40 de pacienți și evident, ar fi
nevoie de 3-4 medici pe secție. Infirmiere avem suficiente. În cazul nostru,
este complicat să formăm două echipe care să nu se încadreze în grupul de risc.
Avem o situație destul de complicată”.
În primele cinci luni de la deschiderea secției COVID la Telenești,
angajații au fost cazați într-un cămin din apropiere. Deși sunt 50 de metri de
la ușa spitalului până la cămin, lucrătorii medicali erau duși și aduși cu mașina,
ca să evite contactul cu alte persoane. Când secția COVID era plină cu bolnavi,
lipsa medicilor s-a resimțit și mai acut. Și cum cei mai mulți dintre medici nu
obișnuiesc să vorbească deschis despre problemele cu care se confruntă, șeful
secției Sergiu Oală a spus doar că: „a
fost greu, dar pacienții au avut
parte de servicii de calitate”.
Alexei Bivol: „Mulți lucrători
medicali trăiesc în satele din apropiere, situate la distanță de 20-30 de
kilometri de la spital. La început, aveau frică de pacientul infectat. Îl
priveau ca pe cel mai mare pericol. Parcă era o bombă. Chiar și societatea îi
privea pe acești bolnavi cu o oarecare învinuire, îi marginaliza. Era un virus
nou, despre care nu știam aproape nimic, despre care aveam mai multe întrebări
decât răspunsuri”.
Prin urmare, cadrele medicale nu s-au avântat să vină să muncească în
această secție, chiar dacă autoritățile au promis salarii mai mari și
echipamente de protecție suficiente.
„Abia peste o perioadă au început
să vină singuri și au spus că vor să activeze în secția COVID. Am încercat să
implicăm și medicii de familie, dar ei nu sunt prea încântați, pentru că
medicina primară diferă puțin de medicina din serviciul spitalicesc, unde sunt
bolnavi în stare gravă, cu diferite patologii. Cu dificultăți, dar ne descurcăm”, a fost și concluzia directorului.
Atât de mare era frica de virus, încât unii lucrători medicali au avut
nevoie de asistență psihologică. Mai ales cei care, o perioadă, au fost nevoiți
să locuiască departe de familie, în căminul pus la dispoziție de administrația
spitalului.
Sergiu Oală își amintește foarte bine ziua în care a fost internat primul
pacient confirmat pozitiv.
Sergiu Oală: „A fost pe 16 aprilie.
Pacientul era în stare gravă, cu pneumonie bilaterală și cu depresie
respiratorie. Când l-au adus, am simțit frică. Frica pentru pacient. Frica pentru
colegii mei. De pe 16 aprilie, când a fost înregistrat primul caz de COVID la
noi, am lucrat zi de zi, fără întrerupere. Majoritatea timpului sunt aici, la
spital, la fel și asistentele. De multe ori lucrăm mult peste program. Dacă mă
duc acasă la 12 noaptea, mă trezesc la 5 și vin la spital”.
18 dintre cei 32 de medici din spital au fost infectați cu COVID. După ce am revenit de la Telenești, am aflat că și directorul a fost testat pozitiv la Covid19. De asemenea, virusul l-au contactat și 51 de asistente medicale și 22 lucrători tehnici. În total, la spitalul Raional Telenești sunt 236 de angajați. Deci, aproape jumătate dintre ei deja au luat virusul.
Vicedirectorul Ștefan Gori are 68 de ani și spune că și-ar fi dorit ca acum
să fie specialiști tineri în instituție. Sunt mai energici, mai sănătoși, le-ar
fi mai ușor și celor care muncesc aici de-o viață. Însă nici spitalul, nici Consiliul
Raional, adică fondatorul instituției, nu ar avea mari posibilități să atragă
specialiștii.
Ștefan Gori: „Pentru a-i atrage,
trebuie să li se creeze condiții de trai, de lucru și să li se dea salariu bun.
Riscăm să îi pierdem și pe tinerii specialiști care lucrează la noi, în
condițiile în care jumătate din salariu îl achită pentru chiria locuinței. Când
lucrătorilor medicali li s-a achitat și acel adaos financiar pentru activarea
în secția COVID, erau mulțumiți. După o perioadă, când ieșeau de la muncă
obosiți, epuizați, spuneau că: „nu
vrem nici bani, dar nici așa lucru”. Este
foarte obositor atât lucrul, dar mai ales măsurile de protecție pentru a nu se
infecta: echipatul, dezechipatul, dezinfectatul…”, a explicat Ștefan Gori.
Sanatateinfo.md: Cum v-a marcat
COVID-ul?
Ștefan Gori: „În instituțiile medicale bucuria și tristețea stau alături. Dacă se naște un copil, toată lumea este fericită. În secția Reanimare, unde sunt pacienți în stare gravă, poate fi și trist, pentru că, uneori, pacientul decedează. Cum ne marchează COVID-ul?... Atunci când decedează un pacient nu poți rămâne indiferent, pentru că știi că ai depus atâta muncă pentru salvarea lui, dar fără rezultat. Asta ne „arde”. Și așa se întâmplă la fiecare pacient pierdut. Cazurile fericite parcă se trec în umbră, dar cele când ne mor pacienții, rămân în memorie”.
Șeful secției COVID, Sergiu Oală afirmă că cinci dintre colegii de la
spital i-au fost pacienți. Își amintește că presiunea asupra lui era și mai
mare, pentru că a lucrat alături de ei, zi de zi, aproape toată viața și îi era
frică să nu-i piardă.
„Timp de odihnă?” Zâmbește. „ Nu
prea există timp de odihnă acum. Avem un ceainic aici, în camera de odihnă, și
mai servim câte un ceai, dar mai mult pe fugite. Din propria experiență, dacă
încerci să te odihnești este mai greu, organismul se relaxează și cedezi.
Trebuie să menții viteza, să lucrezi și să nu faci pauză”, crede Sergiu Oală.
Asistentele medicale care, până la pandemie au activat în alte secții, au
trebuit să se adapteze și să învețe din mers specificul lucrului într-o secție
COVID.
Angela Cojura este asistentă medicală și lucrează în secție chiar din prima
zi de COVID. Înainte de pandemie a
lucrat în secția Boli Contagioase, apoi în secția consultativă de zi, iar când
a început pandemia i s-a propus să treacă în secția COVID.
Angela Cojura: „Și am acceptat. Am
lucrat și în perioada gripei aviare și n-aș spune că atunci a fost mai puțin
periculos. Avem mult de lucru și nu prea avem timp să ne odihnim, poate doar să
reușim să bem un ceai într-o pauză de câteva minute. Suntem două asistente care
lucrăm 24/24 și în caz că este prea mult de lucru și nu ne descurcăm, ne ajută
asistenta șefă și asistenta de la secția de internare. Ne descurcăm”.
Sanatateinfo.md: Ce salariu ar trebui să aibă un medic din spital pentru a
activa în țară? Cum ar putea fi convins să nu plece peste hotare?
Alexei Bivol: „Întotdeauna, pe primul loc au fost condițiile sociale, nu salariul. Dacă un medic de familie vine într-o localitate, cariera lui profesională se oprește aici. Dacă vine în mediul rural, nu are oportunități să ofere copiilor să se dezvolte, să meargă la înot, gimnastică, etc. Are nevoie de condiții de odihnă și distracție, pentru că, dacă termină munca la ora 17, se duce acasă și, ce să facă? Să crească pui? Fiul meu și nora lucrează medici în România. Ambii au salarii de câte 2500 de euro. Cum aș putea să îi conving să vină aici pentru un salariu de 5000 de lei?... Președintele Maia Sandu spune că trebuie să îi atragem în țară pe oameni, dar nu cred că este posibil. Am fost la târgul locurilor de muncă și toți treceau pe alături de masa noastră. Rectorul ne-a spus atunci că 240 dintre studenții, care au absolvit nici nu au fost să-și ridice diplomele. Nu că să vină sau nu la Telenești, dar nici diploma nu și-a luat-o de la Universitate.Suntem la fel ca medicii ca peste hotare și avem uneori reușite mai mari decât peste hotare. Remunerarea însă este mult mai mică”.
Am întrebat de câteva ori ce salarii ridică lunar
medicii, cu tot cu adaosurile oferite pentru munca în secția Covid19,, dar
directorul a evitat răspunsul. Am reformulat, am insistat, însă un răspuns clar
nu am primit.
„Acum, în perioada COVID, motivația financiară a contat
foarte mult. Una-i să fii supus riscului și să fii motivat financiar, și alta-i
să fii expus riscului cu același salariu de până la pandemie. De la 1 ianuarie
salariul lucrătorilor medicali a fost majorat cu 30%. De asemenea, mai este și
adaosul la salariu pentru cei care lucrează cu COVID. De asemenea, consiliul
Raional Telenești a alocat peste 100 000 de lei , premiu pentru lucrătorii
medicali de la spital”, a formulat într-un final răspunsul directorul spitalului.
Sergiu Oală afirmă că nu a mai fost în concediu de 3 ani. La cursuri de
perfecționare nu poate merge, pentru că rămâne secția fără medic. L-am întrebat
la ce visează atunci când rămâne la muncă peste program și este supraobosit.
Răspunsul lui a venit după o pauză lungă.
Sergiu Oală: „Medicul nu trebuie să
viseze acum, ci să fie realist și să activeze. Avem pandemie și asta schimbă
multe, ne schimbă viața. De exemplu, nu suntem obligați să lucrăm în week-end,
de Crăciun sau altă sărbătoare, dar noi lucrăm.
Sanatateinfo.md: Ce o să faceți când epidemia se va sfârși, SARS-CoV-2 va
fi învins și secția COVID va fi închisă?
Sergiu Oală: O să mă duc la pensie.
Și directorul, și vicedirectorul
spitalului, și asistentele, și medicul infecționist au spus resemnați că deși le este
greu și lucrează peste program, „se descurcă”. Și asta, chiar dacă din cauză că nu sunt suficienți lucrători medicali, cineva este obligat să preia mai multe
responsabilități, să lucreze cât pentru doi. Indiscutabil, pe termen lung,
munca cât „pentru doi” provoacă epuizare. Odată cu ea apre riscul erorilor
medicale, scade calitatea îngrijirii bolnavului și poate provoca, chiar,
nemulțumirea lui.
Însă cel mai neînțeles moment pentru noi la Spitalul din Telenești a fost dezechiparea. Trecusem prin această procedură de atâtea ori prin secțiile COVID și cele de terapie intensivă, încât știm pe de rost toate etapele dezechipării.
Încă îmi răsună în minte ghidajul
asistentei medicale de la Spitalul Clinic Republican (SCR): „Prelucrați mâinile.
Scoateți prima pereche de mănuși. Prelucrați mâinile. Descheiați și scoateți
salopeta. Prelucrați mâinile. Scoateți ochelarii. Prelucrați mâinile”, etc…
La începutul pandemiei, pentru a intra în „zona roșie” împreună cu fotograful, trebuia să păstrăm pe noi doar lenjeria intimă sub costumul chirurgical și combinezon - să fim, aproape, „scăldate” din cap până în picioare cu dezinfectant; să facem duș după dezechipare și abia apoi lăsate să ieșim în zona sigură. Fiecare pas al nostru era monitorizat de cei care ne însoțeau și eram instruiți ce să facem și ce nu. Ne-am simțit în siguranță. Și, da, cel mai neînțeles moment pentru a noi, la Telenești, a fost atunci când am constatat că medicul care ne-a însoțit în „zona roșie”, nu a folosit deloc dezinfectant, atunci când s-a dezechipat. Ulterior am aflat că trecuse deja prin COVID. Și totuși...
Tag: Covid19, medici, asistenți medicali, Telenești, spital
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,43 %