Recomandările medicilor pentru părinții cu copii mici: „Să evite locurile aglomerate, deoarece sunt zonele propice de contractare a virusurilor, iar A(H1N1) este destul de periculos”
Silvia Rotaru
05 februarie, 2019, 21:19
Vizualizări: 4880
Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale ne anunță că situația epidemiologică prin gripă, în țară, este de intensitate medie. Cu toate acestea, la Chișinău, afirmau ieri responsabilii de la Direcția protecție socială și sănătate, situația ce ține de evoluția cazurilor de gripă era tensionată. Chiar și așa, în farmacii încă nu a apărut medicamentul Tamiflu, important pentru tratamentul infecției.
Asta, deși autoritatea în
Sănătate afirma săptămâna trecută că majoritatea dozelor comandate urmau să
ajungă până astăzi, 5 februarie.
Potrivit responsabililor de
sănătatea publică, numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii
a crescut în ultima săptămână cu 3,7% în comparație cu săptămâna precedentă.
Astfel, au fost înregistrate16.726 de cazuri de infecţii acute ale căilor
respiratorii superioare (IACRS) și 573 de cazuri de infecții respiratorii acute
severe (SARI). Ponderea cazurilor SARI a constituit 5,1% din numărul total de
internări, indiferent de cauză în instituțiile medicale teritoriale.
Ieri, șefa Direcției protecție
socială și sănătate din cadrul Primăriei Municipiului Chișinău, Carolina Olaru,
spunea că situația ce ține de gripă este una tensionată. Săptămâna trecută în
Capitală au fost înregistrate 348 de cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 65
confirmate de laborator și patru decese.
În această perioadă au fost
înregistrate 4 cazuri de deces, confirmate cu virusul gripal A(H1N1). Două
persoane erau din Municipiul Chișinău, una - din raionul Ungheni și una - din
raionul Șoldănești. Niciunul dintre pacienți nu era vaccinat împotriva gripei
sezoniere.
Deși astăzi în farmacii ar fi
trebuit deja să fie medicamentul antigripal Tamiflu, la ora difuzării știrii
preparatele nu se regăseau în cele cinci rețele de farmacii la care am sunat.
Medicamentul nu se găsea nici la
Chișinău, nici la Cahul și nici la Bălți, iar farmacistele ne-au spus că nu
știu când anume îl vor avea în stoc.
Totodată, secretarul general de
Stat, Boris Gîlca, a precizat pentru Sănătate INFO că medicamentele au ajuns
aseară în Moldova și urmează să fie distribuite.
„1.200 de cutii Tamiflu au ajuns
aseară în Moldova, iar alte câteva mii urmează să ajungă. Săptămâna trecută a
fost o problemă cu lipsa de Tamiflu la Spitalul raional Nisporeni, dar și ei
vor avea azi-mâine medicamentul. Mai sunt câteva instituții raionale în care
medicamentul lipsește. În Chișinău avem de toate. De mâine, preparatul va fi și
în rețelele de farmacii și vor putea fi eliberate cu prescripție medicală.
Cantitatea comandată este suficientă ”, a precizat secretarul general de stat.
Pentru că cei mai mulți dintre
pacienții cu viroze sunt copii, l-am întrebat pe Ștefan Calancea, directorul
Spitalului Clinic Municipal de Copii Nr.1, care este situația din ultimele
zile. Managerul ne-a spus că fluxul de pacienți a mai scăzut și ne-a dat
asigurări că spitalul are suficiente rezerve de medicamente pentru trei luni.
„Ne-am făcut rezerve de
medicamente încă din decembrie. Toate medicamentele le avem la depozitul
spitalului. Secțiile au medicamente pentru 36 de ore. O serie de medicamente
care nu sunt contractate, noi singuri le cumpărăm de la farmacii. Avem cu ce
lucra. Un flux mare de pacienți am avut în perioada 20-30 ianuarie. Noi ne așteptam
ca și în zilele de odihnă să fie, dar au fost mai puțini. În acest moment avem
126 de copii spitalizați. Printr-un ordin al Ministerului suntem obligați să
primim pacienții nu numai până la un an cu Boli diareice acute, ci până la 5
ani. Astfel, avem 36 de pacienți cu BDA. Vreau să le recomand părinților să
evite locurile aglomerate, pentru că sunt zonele propice de contractare a
virusurilor, iar virusul A(H1N1) este destul de periculos”, a menționat acesta.
Ștefan Calancea spune că spre
deosebire de alți ani, în acest sezon Spitalul nu a primit vaccinul antigripal
pentru cadrele medicale. Acestea au fost repartizate secțiilor consultative,
iar acest lucru a creat unele incomodități.
„Noi lucrăm de dimineață până
seara, inclusiv sâmbătă. Cadrele medicale, pur și simplu, nu aveau timp să
meargă să se vaccineze”.
Ludmila Bârca, directoarea
Spitalului de Boli Contagioase pentru Copii a menționat pentru Sănătate INFO că
și instituția pe care o conduce are suficiente doze de Tamiflu, iar datorită
ordinului Ministerului Sănătății, prin care au fost redistribuite unele paturi
în alte instituții medicale, le-a ușurat activitatea.
„Acum avem 108 pacienți, dintre
care 71 cu gripă. Pacienții cu amigdalită și alte cazuri severe sunt
direcționați către Spitalul de Copii Valentin Ignatenco, la Spitalul Clinic Municipal de Copii Nr.1 sunt
repartizați copiii cu boli diareice acute, dar și alte infecții respiratorii, cei
cu pneumonii, dar și alte cazuri la Spitalul Clinic Municipal de copii Nr.1,
cazurile de insuficiență respiratorie sunt repartizate în secția terapie
intensivă a Institutului Mamei și Copilului. Asistența medicală de urgență este
la curent cu aceste schimbări și îi direcționează acolo unde este necesar”, a
declarat aceasta pentru Sănătate INFO.
Vom aminti că
vaccinarea antigripală nu este obligatorie în Moldova. În farmacii acest vaccin
nu este disponibil nici contra cost. Imunizarea persoanelor din grupurile de
risc (gravide și copii cu maladii cronice) a început la sfârșitul lunii
octombrie, deși potrivit specialiștilor perioada optimă pentru
administrarea vaccinului este jumătatea lunii octombrie. Alte categorii de
populație din grupurile de risc au început să fie imunizate abia la sfârșit de
decembrie.
În perioada 1 octombrie
2018 - 3 februarie 2019, au fost înregistrate 889 de cazuri de gripă, 157.628
de cazuri IACRS și 8.181 cazuri SARI.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,43 %