Omicron va deveni dominantă în Europa în maxim 2 luni. Măsurile care se impun imediat pentru a evita un val brusc de infectări și de aglomerare a spitalelor

Irina Papuc
16 decembrie, 2021, 20:43
Vizualizări: 1932
Varianta Omicron va deveni dominantă în următoarele două luni, prognozează Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Doar vaccinarea ca măsură unitară nu va fi în măsură să ajute la contracararea răspândirii noii variante, de aceea toate măsurile non-farmaceutice de prevenire a răspândirii virusului vor fi necesare, inclusiv purtarea măștilor, testarea indiferent de statutul vaccinal, urmărirea persoanelor de contact, secvențierea și munca de la distanță.
Într-o declarație publică, directorul ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control), Andrea Ammon, a menționat că numărul de înbolnăviri din următoarele două luni depinde de măsurile de sănătate publică pe care le vom lua acum. Ridicarea prematură a restricțiilor va avea un efect devastator.
„ Există indicii că transmiterea comunitară cu varianta Omicron este deja în curs de desfășurare în țările UE/SEE. O creștere rapidă suplimentară a cazurilor de Omicron este iminentă. Evaluăm probabilitatea extinderii în continuare a variantei Omicron în UE/SEE ca fiind foarte mare și este foarte probabil să provoace spitalizări suplimentare și decese, în plus față de cele deja așteptate care vizează varianta Delta. Eficacitatea vaccinurilor împotriva efectelor severe cauzate de Delta rămâne ridicată, prin urmare vaccinarea rămâne o componentă cheie în reducerea impactului Omicron și abordarea circulației Delta. Potrivit datelor de supraveghere, vaccinurile au salvat până acum aproape o jumătate de milion de vieți. În situația actuală, doar vaccinarea nu ne va permite să prevenim impactul variantei Omicron, pentru că nu va mai fi timp să abordăm lacunele de vaccinare care mai există. Este urgent să se ia măsuri ferme pentru a reduce transmiterea și a atenua povara grea asupra sistemelor de sănătate și pentru a proteja pe cei mai vulnerabili în următoarele luni”, a menționat Andrea Ammon.
„Este necesară reintroducerea rapidă și consolidarea intervențiilor non-farmaceutice pentru a reduce transmiterea deja în curs a variantei Delta, dar și de a încetini răspândirea variantei Omicron. Rămâne o prioritate utilizarea adecvată a măștilor de protecție, munca la distanță, prevenirea aglomerației în spațiile publice, reducerea aglomerației în transportul public, menținerea măsurilor de igienă a mâinilor, asigurarea unei ventilații adecvate în spațiile închise. Țările se pot aștepta la o reapariție puternică a cazurilor dacă vor ridica aceste restricții. Pentru cazurile probabile sau confirmate de infecție cu Omicron, urmărirea persoanelor de contact ar trebui să fie prioritară, indiferent de statutul vaccinării. Testarea rămâne un instrument important, iar persoanele cu simptome ar trebui testate indiferent de statutul lor de vaccinare, împreună cu izolarea persoanelor pozitive. Supravegherea genomică rămâne de mare importanță”, a adăugat Andrea Ammon.
Mesaje cheie privind varianta Omicron:
- Transmiterea comunitară a Omicron este deja în curs în țările UE/SEE și este așteptată o creștere rapidă suplimentară a cazurilor provocate de această tulpină în următoarele două luni.
- Varianta Delta rămâne în prezent varianta cea mai răspândită. Cu toate acestea, pe baza predicțiilor de modelare și a mutațiilor pe care le prezintă este posibil ca Omicron să devină varianta dominantă în UE/SEE în primele două luni ale anului 2022.
- Chiar dacă severitatea bolii cauzate de Omicron este egală sau mai mică decât severitatea provocată de tulpina Delta, transmisibilitatea crescută și creșterea exponențială a cazurilor va depăși rapid orice beneficii ale unei severități potențial reduse. Prin urmare, se consideră că Omicron poate să provoace spitalizări suplimentare și decese, în plus față de cele deja așteptate în legătură cu varianta Delta.
- Probabilitatea extinderii în continuare a variantei Omicron în UE/SEE este FOARTE MARE;
- Nivelul general de risc pentru sănătatea publică asociat cu apariția și răspândirea în continuare a SARS-CoV-2, varianta Omicron în UE/SEE este evaluat ca FOARTE RIDICAT.
- Reintroducerea și consolidarea rapidă a măsurilor de intervenție non-farmaceutice este necesară pentru a reduce transmiterea în curs de desfășurare a Delta, a încetini răspândirea Omicron și a menține povara legată de COVID-19 gestionabilă. Încetinirea răspândirii Omicron va permite țărilor să câștige timp pentru lansarea ulterioară a vaccinării și să prevină un impact brusc al răspândirii acestei variante.
- Vaccinarea rămâne o componentă cheie pentru reducerea impactului Omicron, abordând totodată circulația în curs a variantei Delta. Dozele de rapel vor crește protecția împotriva efectelor severe a Delta și, eventual, a Omicron.
- Ar trebui luată în considerare planificarea imediată a creșterii capacităților medicale pentru a trata un număr mai mare de cazuri.
Tag: omicron dominanta europa cazuri
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 martie, 2016, 13:27

21 martie, 2018, 19:12
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova/ Jasmin, escortă d ...
05 octombrie, 2022, 15:22
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Câte doze de vaccin anti COVID v-ați făcut?
Una6,03 %