Institutul Mamei și Copilului are un director nou. Este fiul unui fost ministru al Sănătății
redactor
25 februarie, 2016, 17:27
Vizualizări: 10655
Institutul Mamei și Copilului are de astăzi un nou director. Este vorba despre Sergiu Gladun, medic obstetrician-ginecolog la această instituție medicală. Într-un comunicat de presă sec plasat pe pagina web, Ministerul Sănătății anunță că astăzi a avut loc proba de concurs pentru această funcție, în cursă înregistrându-se patru candidați. Doi însă s-au retras, scrie în comunicatul Ministerului fără să se precizeze despre cine este vorba.
Autor: Elena Cioina
Institutul Mamei și Copilului are de astăzi un nou director. Este vorba despre Sergiu Gladun, medic obstetrician-ginecolog la această instituție medicală. Într-un comunicat de presă sec plasat pe pagina web, Ministerul Sănătății anunță că astăzi a avut loc proba de concurs pentru această funcție, în cursă înregistrându-se patru candidați. Doi însă s-au retras, scrie în comunicatul Ministerului fără să se precizeze despre cine este vorba.
Astfel, comisia de concurs a decis că Sergiu Gladun este cel mai potrivit candidat pentru funcția de director al Institutului Mamei și Copilului. El a obținut 29,29 de puncte față de 19,15 puncte cât a obținut Vasile Tomuz, vicedirector medical la IMC. Ambii candidați au trecut astăzi prin toate etapele de concurs. Asta înseamnă evaluarea proiectului de management al Institutului Mamei și Copilului, evaluarea calităților personale ale candidatului și evaluarea dosarului de către Secretarul comisiei. Alte detalii despre Ministerul Sănătății nu oferă, prin urmare nu putem ști cât de obiectivă a fost comisia de concurs.
Am încercat să discutăm cu Sergiu Gladun despre funcția pe care tocmai a preluat-o, deocamdată însă nu ne-a răspuns la telefon. Se știe însă că Sergiu Gladun este medic obstetrician-ginecolog, doctor în științe medicale și conferențiar la catedra de obstetrică și ginecologie la IMC. A absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și este fiul regretatului Eugen Gladun, fost ministru al Sănătății și fondator al actualului Institut al Mamei și Copilului.
În 2014, într-un interviu pentru Sănătate INFO Sergiu Gladun declara că se simte confortabil în funcția pe care o deține, cea de medic obstetrician-ginecolog, dar poate într-o zi va dori să aibă și o funcție administrativă. „Tata a fost un lider, iar eu am un caracter mai liniştit. El mi-a zis întotdeauna că trebuie să devin mai întâi un bun profesionist şi numai după asta să mă gândesc la alte funcţii. Acum sunt sigur că am învăţat foarte multe. Cine ştie, poate peste ceva timp se vor trezi şi în mine dorinţele legate de liderism. Deocamdată mă simt confortabil aşa. Mai lucrez şi la Catedra de obstetrică şi ginecologie şi foarte des comunic cu medicii din toată ţara. Îi ştiu aproape toţii ginecologii din Republica Moldova. Ne cunoaştem şi ne respectăm reciproc. Pentru mine contează foarte mult atunci când un coleg îşi cere sfatul într-o problemă medicală. Este ca o apreciere”, declara Sergiu Gladun în vara lui 2014.
Vom preciza că până acum Institutul Mamei și Copilului a avut un director interimar, Marin Rotaru. Acesta l-a înlocuit pe fostul director Ștefan Gațcan, care după un scandal cu ministrul Sănătății, a decis să plece din funcție.
█ Articole relaționate:
Ministerul Sănătății vrea să numească în grabă un nou director la Institutul Mamei și Copilului
Institutul Mamei și Copilului are un alt director interimar
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 iulie, 2015, 17:11
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Studiile confirmă: COVID-ul îmbătrânește creierul cu 20 de a ...
20 februarie, 2024, 11:05
Istoria unei lucrătoare a sexului, care a devenit apoi proxe ...
05 martie, 2024, 14:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi17,20 %