Societatea civilă, ascultată doar când se vrea. „Am încercat să inițiem un dialog cu membrii CNC, dar nu avem reacții”
redactor
06 iulie, 2017, 14:11
Vizualizări: 2531
Situația e neclară, deoarece scenariul de excludere nu a fost discutat înainte de ședința Consiliului Național de Coordonare a programelor naționale de profilaxie și control al infecției HIV/SIDA. Societatea civilă, în mare parte, a aflat despre acest lucru chiar în momentul ședinței.
Ala Iațco, președintele Uniunii pentru prevenirea HIV și reducerea riscurilor
Opinie formulată în cazul excluderii de către Consiliul Național de Coordonare a programelor naționale de profilaxie și control al infecției HIV/SIDA, infecțiilor cu transmitere sexuală și tuberculozei a Recipientului Principal (implementator principal) din partea organizațiilor neguvernamentale, din domeniul HIV/SIDA din Moldova, din procesul de gestionare a surselor Fondului Global de Combatere a SIDA, TB și Malariei
Situația e neclară, deoarece scenariul de excludere nu a fost discutat înainte de ședința Consiliului Național de Coordonare a programelor naționale de profilaxie și control al infecției HIV/SIDA. Societatea civilă, în mare parte, a aflat despre acest lucru chiar în momentul ședinței. Acest scenariu nu a mai fost discutat anterior cu noi, așa cum prevede regulamentul. Societatea civilă trebuie implicată foarte activ și minuțios în luarea deciziilor. Deja a trecut o săptămână, dar noi nu avem nicio reacție din partea președintelui CNC (n.r. – Ruxanda Glavan) sau a UCIMP. Vrem să știm ce presupune acest nou scenariu și cum va fi realizat. În ce mod UCIMP, subordonată statului, va distribui resursele financiare, în calitate de unic recipient? Până astăzi nu s-a inițiat niciun dialog, ceea ce și mai mult ne îngrijorează. Este important să știm dacă vom putea oferi sustenabilitate programelor respective, deoarece finanțarea printr-un singur recipient înseamnă că nu va fi așa. Când Moldova a beneficiat de ultimul grant s-au depus eforturi pentru procurarea testelor și a preparatelor din partea statului. Vrem să vedem cum se vor menține aceste acțiuni și în continuare. Noi, societatea civilă, avem foarte multe întrebări, dar fără un răspuns, deocamdată.
E greu să faci o concluzie asupra riscurilor care vor urma. Nu s-a făcut nicio analiză asupra situației ce va urma, o dată ce programele ar urma să fie susținute de un singur recipient. Eu am discutat și azi cu colegii și ne-am propus să trimitem o adresare către președintele CNC, cu rugămintea ca ședința consiliului să fie din nou convocată și să revenim la procesul de vot. Am încercat să inițiem un dialog cu membrii CNC, dar nu avem reacții.
Această situația creează un precedent. Pe viitor societatea civilă ar putea fi limitată în procesul de luare a deciziilor și să fie auzită doar atunci când se va vrea. De asemenea, vom avea tot mai puține procese transparente și democratice. Acum nu mă refer doar la riscurile finanțării Asociațiilor Obștești, dar și cele ale finanțării Programului Național de prevenire și control HIV/ SIDA. Mă refer la faptul că s-ar putea să nu avem finanțări pentru servicii destinate persoanelor din grupurile de risc.
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %